Primul Război Mondial a fost declanșat de elitele conducătoare ale Austro-Ungariei, cele care doriseră cu orice preț o expansiune în Peninsula Balcanică, regiune în care etniile și religiile erau diferite de cele din imperiul ridicat de familia Habsburgilor. Conflictul a luat amploare și statul dualist a început să cedeze sub presiunile naționaliste pe măsură ce situația militară se deteriora pe toate fronturile. Reprezentanții poporului român au trecut la organizarea unei adunări naționale din care să se afle dorințele neamului ce fusese exploatat de cei care au impus legea cu armele și ștreangul. S-au strâns 100.000 de români și 1.228 de delegați la Alba Iulia, toți înfruntând rigorile anotimpului rece și efectele Gripei spaniole. Participanții, în spiritul autodeterminării, au hotărât unirea teritoriilor locuite de români cu România condusa de regele Ferdinand. Rezoluția Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia a fost documentul care a demonstrat ce poate să facă hotărârea unui neam atunci când este unit.
Anul 1918 este cel al formării statului național-unitar români sau România Mare după un mileniu în care neamuri străine cu potențial militar superior au exploatat resursele teritoriului și energia poporului român. S-a ajuns prin voință, unire și mult sânge la formarea unui organism statal întemeiat pe baze moderne și naționale.
România Mare a fost un stat denigrat de istoricii epocii comuniste și populația a uitat ceea ce a fost în trecut. Influența propagandei totalitare se resimte și astăzi în mentalitatea populației, cea care este copleșită mereu cu aspectele negative ale epocii. Statul și patronii epocii aveau tot interesul să dezvolte afacerile în vederea acumulării de avere. Chiar se dorea o ardere a etapelor în vederea prinderii din urmă a Occidentului.
Industria a început să se dezvolte rapid și Reșița era principalul centru metalurgic al țării și capacitățile de producție erau capabile să livreze locomotive puternice și, mai târziu, tunuri antiaeriene după model Vickers. Furnalele trimiteau fierul necesar în restul economiei. Puține state din lume aveau uzine care să producă artilerie capabilă să combată țintele aeriene zburând la altitudine. Industriașul Malaxa a livrat de la uzina din București locomotive și automotoare astfel încât nu mai erau necesare importuri costisitoare. O astfel de mașină din 1942 a funcționat până la 1 septembrie 2023, dată la care a ars în apropiere de Oradea. Două locomotive din Seria 151 erau printre cele mai puternice din Europa și producția n-a mai fost dezvoltată din cauza războiului mondial. Una dintre acestea a fost confiscată de Uniunea Sovietică. Vagoane erau asamblate la Arad și la Satu Mare. Șantierul naval din Galați producea vapoare civile și militare, chiar realizarea de submarine fiind posibilă. Utilaj petrolier era modelat la Ploiești pentru dezvoltarea industriei rafinării petrolului. Cea mai modernă uzină era cea de la Brașov care putea să livreze avioane de recunoaștere, dar apoi a trecut la producerea aparatului de vânătoare I.A.R.-80, cel ce era la nivelul modelelor bune ale epocii. Puține țări se puteau lăuda cu o capacitate industrială care să permită facerea de aeronave metalice capabile să zboare cu o viteză de peste 500 km/h. Erau importate an de an importante cantități de utilaje și motoare din lumea occidentală pentru modernizarea fabricilor. Mijloacele auto din România erau în majoritate de origine americană și firma Ford a deschis o capacitate de asamblare în București.
Orașele României Mari s-au transformat radical în perioada celor două decenii de existență, chiar dacă unii contemporani au scris că nu se înregistra vreun progres vizibil, dar în capitala României erau ridicate clădiri impozante precum Palatul Telefoanelor, Palatul Regal sau Palatul Victoria. O adevărată competiție imobiliară era între orașele Oradea și Timișoara pentru cele mai mari și mai frumoase clădiri din afara capitalei. Erau ridicate peste tot clădiri pentru instituții de învățământ. A apărut Palatul Academiei Comerciale (ASE Bucuresti) sau sedii precum cele ale Colegiului Național Zinca Golescu din același oraș și cel Primăria Pitești. Se acorda o deosebită atenție instrucției publice, dar istoria a început să fie scrisă de cei fără studii și implicați în partide extremiste. Procesul de învățământ din comunista eră s-a desfășurat în mare parte în palatele perioadei interbelice. Sediul Școlii Normale de Învățători Alexandru Odobescu a fost confiscată de stat și a devenit nucleul Universității din Pitești. Curentul electric începea să fie ceva obișnuit în mediul urban și energia sosea în București de la hidrocentrala de la Dobrești printr-o linie de 110.000 V. Nu era suficientă nici termocentrala Grozăvești, cea mai mare din țară, dar uzina electrică a fost extinsă. Se făceau studii pe râurile mai puternice în vederea ridicării de baraje, datele fiind folosite ulterior de specialiștii comuniști. Nu erau uitate locuințele și s-a trecut la moda blocurilor cât mai înalte, capitala deținând supremația. Blocul Carlton avea o înălțime de 47 de metri și 12 etaje. Orașul București începea să nu mai fie un sat întins, ci se transforma într-o lume a betonului armat. Mai erau multe de construit, dar liderii marilor puteri aveau alte planuri decât fericirea și viețile oamenilor. Războiul era pregătit de multă vreme și așa se explică tulburările economice. Erau dezvoltate mașini militare scumpe în timp ce economia civilă nu primea camioane sau utilaje pentru construcții.
Se schimba rapid și societatea românească prin creșterea populației prin venirea locuitorilor din mediul rural. Numai Bucureștiul sporea cu peste 30.000 de oameni pe an și a ajuns să treacă de 900.000 de suflete în 1941.
România Mare se dezvolta prea repede în raport cu gusturile conducătorilor statelor vecine și a început atacul tancurilor sovietice în iunie 1940. Mereu există conducători dornici să rămână în paginile cărților de Istorie prin pradă și distrugere, totul fiind prezentat drept vitejie. A urmat un jaf cumplit pentru a aduce o sărăcie generalizată și istoria s-a repetat în 1944 în paralel cu masive bombardamente aeriene americane asupra orașelor românești. Multe realizări interbelice au ajuns fier vechi și forțele sovietice au jefuit tot ce s-a putut pentru aprovizionare rapidă a unităților împinse să cucerească mult teritoriu și apoi în contul despăgubirilor de război.
Uniunea Sovietică a dat lovitura fatală statului național ce se dezvolta după modelul occidental și acesta a ajuns să facă parte din lagărul comunist până la prăbușirea regimului Ceaușescu și chiar după. Mulți au fost cei care au căzut în genunchi în fața puterii de peste Prut și au rămas ancorați în trecut.
România Mare a fost adevărata Epocă de Aur din istoria poporului român și a rămas renumită prin creațiile culturale și clădirile interbelice sunt și astăzi simboluri naționale prin arhitectură și dimensiuni. Catedrala Mitropolitană din Timișoara, o biserică în care puteau să intre 5.000 de credincioși, și Palatul Culturii din Iași impresionează prin eleganța proiectării și prin dimensiuni într-o epocă în care nu existau încă mașini de mare putere pentru sectorul construcțiilor.
Progresul României Mari era accelerat pe măsură ce trecea timpul și comuniștii au rămas șocați de ceea ce s-a realizat în stil capitalist și mereu au făcut referire la anul 1938 când se făceau comparații economice. Au reușit apoi s-o pună la pământ cu ajutorul mașinilor grele, dar clădirile burgheze au reprezentat esența lumii roșii. Palatul Monopolurilor de Stat de pe Calea Victoriei a fost finisat în anul 1941 și a servit în epoca ocupației sovietice drept sediu pentru Comitetului de Stat al Planificării. N-ar fi fost nevoie de experimentul comunist de zisă dezvoltare cu ajutorul lagărelor, dar atât s-a putut la nivel de conducători. Mulți oameni numai simulează gândirea și trăiesc în lumea propriilor fantezii.
Imaginile aparțin publicației Ziarul de Istorie. Orice folosire a acestora se face doar prin precizarea sursei.