Europa a cunoscut regimurile totalitare de tip fascist, nazist și comunist în secolul al XX-lea și esența acestor guvernări a fost minciuna dotată astfel încât populația să creadă că este dependentă de regim. Nu este de mirare că astăzi în România mai sunt din belșug adoratori ai lui Nicolae Ceaușescu, cel ce lua pâinea de la gura locuitorilor în numele plății datoriei externe.
Autoritățile de la București promovează în continuare în sistemul de învățământ o Istorie concepută după fanteziile celor ce sunt prin diferite centre universitare sau institute de cercetare. Numai dacă se răsfoiește partea dedicată epocii comuniste observăm prin manuale teze istoriografice ce te duc cu gândul imediat la o manipulare o creierului maselor, efectele urmând să fie resimțite peste ani sau decenii. Se menține ideea că a fost o perioadă pozitivă din trecutului neamului și care a fost botezată național-comunism, ceva pozitiv și care a fost inițiat de Gheorghe Gheorghiu-Dej după plecarea trupelor sovietice. Uită să se spună că temnițele erau pline cu deținuți politici, unul dintre aceștia fiind renumitul Ion Mihalache, lider țărănist ce se încăpățâna să trăiască. A murit tocmai în perioada de dezgheț. La fel s-a întâmplat cu Constantin Gane, cel care a scris celebre cărți despre rolul femeii în istoria neamului. Acuzat de legionarism, scriitorul renumit trebuia să piară cu orice preț. Regimul comunist trebuia să fie criminal în toate clipele existenței pe meleagurile românești și-n toată lumea. Nu exista ceva pozitiv în deciziile luate de conducerea de la București și cum se poate scrie despre național-comunism când Nicolae Ceaușescu ordona sistematizarea localităților în vederea construirii de localități noi în pur stil brutalist. Urmau să dispară clădiri istorice, mai ales bisericile, și astfel trecutul neamului urma să fie șters pentru totdeauna de pe fața pământului. Mănăstirea Văcărești este un exemplu de modificare radicală a trecutului orașului București. Clădirea de cult era ridicată în stil brâncovenesc și era o capodoperă a artiștilor timpului. A fost rasă fără milă cu buldozerele.
Nicolae Ceaușescu nu putea să ducă vreodată o politică de apropiere de popor și de adevăr din moment ce trecutul era prezentat populației prin filme istorice în care nu conta adevărul, ci doar mesajul politic de nuanță socialistă. Totul se făcea în numele ideologiei egalitariste ce luase locul religiei. Nu se putea să existe opunea față de ceea ce trebuia să fie veșnic. Era sacrificat poporul de dragul unor cuvinte scrise de Marx, Engels, Lenin și Stalin. Nicolae Ceaușescu era numai un guvernator ce punea în practică indicațiile venite de la Kremlin. N-a existat vreodată vreo urmă de independență. Cum se poate discuta despre o politică externă românească pe o cale proprie când statul socialist a importat 850 de tancuri T-55? Vindea Moscova rebelilor armament după 1970?
Manualele trec cu „delicatețe” peste problema ajutoarelor nerambursabile acordate unor state ce luptau împotriva lumii capitaliste. Vietnamul a primit 10.500 de arme AKM numai în anul 1972, o parte fiind oferită în mod gratuit. România împrumuta bani și cumpăra produse americane în timp ce expedia armament împotriva forțelor Washingtonului. A fost un joc dublu care nu se putea solda cu un rezultat fericit, relațiile cu o sursă de valută forte fiind reduse în mod permanent. Nicolae Ceaușescu a folosit resursele țării pentru extinderea lagărului comunist și nu-l interesa nivelul de trai al populației. Oare se poate crede că armele automate erau ieftine?
Manualele de Istorie trebuie rescrise astfel încât generațiile de elevi să pună guvernările comuniste peste cele naziste și comuniste în ceea ce privește concepțiile criminale. Oare ce putea să fie pozitiv la un regim politic ridicat în jurul ideii că trebuie cucerită întreaga planetă și aceste cuvinte erau spuse în ianuarie 1924 de către Stalin? Nu există autor care să precizeze că industria socialistă a fost una de război la scară mondială, un fel de cruciadă în variantă politică. Oare când se vor aduna autori capabili să treacă dincolo de patimile politice și să redacteze manuale tipărite și ușor de înțeles de către tineri. Nu se rezolvă mai nimic cu textele digitale, cele ce transmit informația fragmentat. În plus, sursele electronice ai cusurul transmiterii de multă informație și elevul este zăpăcit de ecranele luminoase înainte de formarea unui sistem de gândire de calitate superioară.
Sursă imagine: PickPik