Iosif Vissarionovici Stalin a fost acel conducător care a fost acuzat că nu s-a priceput la problemele militare și n-a fost interesat în 1941 de dotarea Armatei Roșii cu armament modern. Legenda a tot fost rostogolită în mediile științific și virtual până când s-a reușit realizarea unei imagini de primitivism în dotarea trupelor sovietice. Parcă avea Adolf Hitler dreptate cu rasele inferioare.
Realitatea a fost complet diferită de imaginile sugerate de experții militari și de pasionații de tehnică de luptă. Adevărul a fost că industria sovietică a livrat din belșug pistolul-mitralieră dezvoltat în jurul cartușului de pistol de calibrul 7,62 mm. Încărcătoarele de 71 de cartușe ofereau o putere de foc devastatoare în raport cu puștile germane cu încărcare manuală sau chiar în comparație cu celebrul MP-40. Totuși, Stalin nu era mulțumit cu puterea de ucidere și a fost cerută o armă de asalt care să aibă o putere intermediară între pușcă și un pistol-mitralieră. Industria sovietică a primit ordin să asambleze modelul AK-47, realizat după o invenție germană și ajuns renumit sub denumirea de Kalașnikov.
S-a scris mult că partea sovietică nu dorea să ofere armament modern, dar specialiști sovietici au fost trimiși la Cugir pentru a ajuta la punerea în producție a modelului AKM, o variantă modernizată a AK-47. Orice invenție prezintă defecte și puncte slabe, cele ce trebuie să fie eliminate pas cu pas în vederea creșterii eficienței. A trebuit să se facă un transfer serios de tehnologie din moment ce se trecea la un nou tip de armă în raport cu ceea ce se fabrica local după 1945. Noua armă s-a numit Pistol-mitralieră, calibrul 7,62 mm, model 1963 sau PM Model 1963.
Stă scris prin cărțile de Istorie că Gheorghe Gheorghiu-Dej se opunea politicilor Moscovei și a dezvoltat un național-comunism prin care partidul totalitar să se apropie de poporul ce fusese torturat în numele unei ideologii ce nu avea vreo legătură cu realitatea și nevoile neamului românesc. Se zice chiar că liderii comuniști se opuneau tezelor Moscovei și cel mai mediatizat a fost eroismul împotriva Planului Valev. Era greu de crezut că liderii din cercul de putere de la Kremlin n-ar fi fost de acord cu dotarea infanteriei din România populară cu arme automate ucigătoare dacă ar fi mirosit vreo urmă de opunere reală la principiile lagărului socialist. N-a fost de mirare că agenții sovietici s-au răzbunat și l-au iradiat până la decesul survenit în martie 1965.
Trecerea la producerea PM Model 1963 era o dovadă că se avea încredere în conducătorii de la București, mai ales că era oferită varianta modernizată a armei Kalașnikov, cea care intrase în uz din 1959. AKM era o adevărată revoluție în domeniul armamentului și reprezenta un vis de aur al generalilor sovietici. A fost oferit aliaților și industria locală a produs AKM-ul până-n prezent în diferite variante.
Gheorghe Gheorghiu-Dej dorea să demonstreze Moscovei că este pe linia partidului și că industria socialistă poate să facă mai mult pentru revoluția mondială. I se părea liderului comunist că face prea puțin pentru victoria cauzei în timp ce țara avea resurse naturale și fabrici. Trebuia să se facă totul pentru cucerirea planetei și transformarea Terrei intr-un unic lagăr politic. Politica externă a liderului comunist n-a fost de distanțare de Moscova, ci a reprezentat o adâncire în lupta pentru victoria finală prin manifestarea unei energii demne de o cauză mai bună. Cercul lui Dej considera că România dispune de suficiente capacități pentru producerea de oțel, plumb, cupru, zinc, mercur, glicerină, celuloză, acid azotic și acid sulfuric și poate să asigure lagărului comunist o producție de masă a modelului AKM. Ceea ce se obținea cu mari eforturi economice, lua forma unor mijloace de distrugere ce amplificau datoria externă, mai ales că multe arme erau oferite drept ajutor internațional nerambursabil pentru victoria ideologiei de extrema stângă în Vietnam sau prin state africane. Autoritățile de la București au făcut totul să fie identificate minereuri bogate în munții României și plumbul, metal greu deosebit de toxic, era exploatat în regiunea Baia Mare și genera o poluare gravă a mediului. Conta prea puțin și viețile oamenilor. Mercurul era extras din Munții Apuseni. Plumbul și zincul erau obținute la Copșa Mică, oraș renumit la nivel mondial pentru poluarea cu metale grele. Era obținut și antimoniu sau stibiu, un element chimic deosebit de toxic. Are un rol fundamental în fabricarea de muniții. AKM-ul solicita și lemn de calitate pentru susținerea mecanismelor arnei.
AKM-ul produs la Uzina mecanică Cugir a fost un simbol al intensificării pregătirilor pentru declanșarea revoluției mondiale după ideile lui Stalin din 1924. Nu era de mirare că liderii comuniști de la București cereau permanent mărirea producției de metale și această dezvoltare nu avea vreo urmă de legătură cu oferirea de locuri de muncă. Românii erau mulțumiți că găseau o bucată de pâine și nu aveau dreptul să știe unde îngropa regimul bogățiile țării. AKM-ul părea să fie o armă mică și ieftină, dar înghițea materialele strategice cu o viteză uimitoare prin consumul ridicat de cartușe.
Sursă imagine: Wikimedia Commons