Wehrmachtul a fost organismul dezvoltat pentru a susține planurile extremiste ale lui Adolf Hitler, dar n-a putut să reziste în fața Aliaților, cei care au pus bazele unei producții de armament de mare serie și cu tehnică militară care să depășească din punct de vedere calitativ ceea ce realiza industria Reichului. A fost o cursă tehnologică în care au fost implicate cele mai luminate minți din știință și tehnică. Savanții au făcut totul pentru a obține glorie și avere, instrumentele ucigătoare realizate fiind numai din patriotism fierbinte și devotament pentru cauză.
Conflictul a început la 1 septembrie 1939 și s-a încheiat în mai 1945 pe fronturile din Europa. Armele au tăcut, dar au început lupte crâncene între istorici în vederea impunerii anumitor puncte de vedere, cele care erau pe gustul unor centre de putere generoase. Conflictul este prezentat în mod obligatoriu drept începând din data de 1 septembrie 1939 și astfel vina este dată pe trupele germane. Se trece cu vederea șocul provocat în Europa de semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop la 23 august 1939, document care a fost impus Uniunii Sovietice de cumplita Germanie. Frica a fost cumplită și Armata Roșie a atacat Polonia, stat care reprezenta un zid în calea nazismului.
Se menține în continuare aspectul pozitiv al forțelor care au luptat împotriva trupelor Axei și astfel se uită atrocitățile comise de trupele sovietice împotriva tuturor popoarelor întâlnite în cale de tancurile cu stele roșii, cele care în mod obligatoriu eliberau oameni și așezări. Istoricii din fostul lagăr comunist preferă să uite ceea ce au comis forțele sovietice în perioada colaborării cu mișcarea nazistă, Katynul fiind doar vârful aisbergului. Se folosește Holocaustul pentru acoperirea crimelor în masă ce-i șocau și pe militarii germani din prima linie. Trupele sovietice au suferit pierderi cumplite din cauza detașamentelor de baraj, cele ce mitraliau fără pe cei definiți drept lași și defetiști. Execuțiile se țineau lanț pentru sporirea elanului celor ce ajungeau să se arunce direct în gura mitralierelor germane, renumite pentru precizia tirului și cadența ridicată. Există relatări care spun că unii mitraliori germani au avut mintea rătăcită după ce au văzut ce prăpăd au făcut în masele de tineri în uniforme maro. Valurile de asalt continuau să vină și rezervorul uman părea să fie inepuizabil în Siberia și Extremul Orient. Nici astăzi nu se știe exact câte victime au fost din rândurile Armatei Roșii, dar există informații că s-a trecut de 10 milioane de morți. Centrul de putere de la Kremlin vrea să se revină la denumirea de Stalingrad pentru Volgograd, ceea ce evident înseamnă o gravă cădere în trecut și o refacere a amintirii celui care l-a crescut pe Hitler. Se merge în continuare și pe teoria că Armata Roșie nu era pregătită de război și că nu s-a făcut mobilizarea economiei sovietice pentru a respinge forțele naziste. Paradoxul este că tocmai germanii nu erau dotați cum trebuie în 1941, dar evenimentele au evoluat astfel încât a fost un dezastru în iunie 1941.
Istoricii nu prea vor să recunoască sălbăticia politicienilor eliberatori, dar care au conceput bombardamentele cu o mie de avioane împotriva orașelor germane, ceea ce a amplificat sălbăticia luptelor și a celor se defineau drept buni la suflet. În plus, învingătorii au condamnat popoare întregi după interese zise strategice și cea mai gravă crimă a fost împotriva polonezilor, cei care au fost lăsați în totalitate lui Stalin, cel despre care se știa că dictatorul sovietic a fost mai criminal decât Hitler. S-a luptat contra nazismului pentru a aduce lagărul comunist în mijlocul Europei.
Nici măcar data încheierii ostilităților nu poate să fie stabilită în mod clar, partea sovietică preferând ziua de 9 mai pentru organizarea de parade fastuoase. Aliații occidentali consideră că actele au fost încheiate pe 8 mai în conformitate cu ceea ce au semnat delegații germani. Stalin a vrut să fie altfel și ideea i-a rămas drept adevăr politic și științific. Motivul a fost că erau făcute referirile la ora Moscovei și s-a ajuns astfel la 9 Mai.
Istoria celui de-Al Doilea Război Mondial n-a fost încă scrisă din moment ce sunt în continuare documente secretizate timp de o sută de ani. Creatorii lor au pierit de mult, armele au ajuns prin muzee și bazele militare au fost desființate. Ce se ascunde în spatele secretului de stat? Trebuie să fie fapte deosebit de murdare ale conducătorilor aliați și deja sunt prea multe indicii despre nenorocirile comise de învingători. Să nu se uite că pregătirile de război au fost pornite înainte de apariția lui Hitler pe scena istoriei mari.
Adevărul nu prea este iubit de cei ce sunt la putere și de cei care-i servesc. Controversele rămân și trebuie să găsească și istoricii ceva de făcut pentru a obține glorie și bani.
Sursă imagine: Wikimedia Commons