România a fost condamnată să lupte împotriva comunismului în urma deciziei lui Stalin din 19 august 1939, Armata Roșie și trupele NKVD fiind dezvoltate pentru a distruge tot ceea ce era național în România Mare. Adepții lui Stalin au coborât de pe tancuri sau au ieșit din temnițe și au încercat să pună-n practică învățăturile stăpânului de la Kremlin. Ruperea legăturilor cu Occidentul era o condiție impusă universal și au fost refuzate importurile de tehnologie și luarea de credite. Lagărul comunist se izola în vederea pregătirii marelui război cu capitalismul.
Nicolae Ceaușescu a preluat în anul 1965 o Românie populară epuizată de experimentele lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și a continuat inițiativele acestuia de colaborare cu Occidentul capitalist în vederea dezvoltării unor sectoare în care exista un adevărat primitivism tehnologic. Chiar dacă regimul comunist se lăuda cu dezvoltarea industriei constructoare de mașini, era evident și pentru cel mai fanatic comunist că progresele patronilor au fost uluitoare și se impunea semnarea unor contracte cu acele firme deschise spre o colaborare rodnică pentru ambele părți.
Conducerea de la București trebuie să fi fost plăcut impresionată când firme renumite precum Ford, Renault, Alfa Romeo și Fiat se băteau pentru piața românească, un teritoriu în care nu prea existau mașini personale și s-ar fi bucurat de un monopol asigurat de regimul autoritar. Ford mai colaborase cu autoritățile din România, dar era un simbol al imperialismului american. Fiat a fost firma luată cu asalt de către sovietici și a rezultat renumita Lada.
Alfa Romeo avea reprezentanți interesați de o afacere la scară mare după cea a concurenței din Torino și a propus spre fabricare modelul Giulia 1300. A fost asamblată până-n 1977 în diferite variante de caroserie și motorizare. Putea să atingă chiar 170 de kilometri la oră și era una din cele mai sigure mașini din epocă. Partea română a trimis chiar un ministru la negocieri și afacerea părea să fie încheiată, dar a căzut o veste ca un trăsnet: statul român încheiase marele contract cu rivalii francezi de la Renault și nu era loc pentru două întreprinderi. Economia planificată nu trebuia să genereze nici prea mult profit pentru ca nu cumva să apară oameni bogați.
Nicolae Ceaușescu a preferat varianta franceză nu din interes pentru dezvoltarea automobilismului în România socialistă, mașină personală fiind un simbol al libertății personale, ci pentru a se putea apropia de Paris în vederea cumpărării de elicoptere. Acestea, se subînțelege, aveau utilizare militară și n-au prea produs ceva util pentru populație în timp ce costurile cu producția și întreținerea erau enorme. Nicolae Ceaușescu a făcut totul pentru realizarea politicilor de înarmare în vederea realizării revoluției mondiale sau cucerirea întregii planete în numele comunismului. Colaborarea cu firma Renault a fost redusă treptat și s-a ajuns în 1989 să fie asamblate mașini depășite tehnologic, care aveau căutare îndeosebi în România izolată. Calitatea mașinilor putea să fie minimă deoarece statul nu era interesat de ceea ce făceau civilii. Numai variantele pentru partid și organele poliției politice aveau confort sporit. Regimul luase din Franța tot ce putuse și nu mai era interesat de dezvoltarea liniei Renault.
Respingerea ofertei Alfa Romeo a fost o catastrofă pentru România. Italienii simțeau că trebuie să pluseze pentru a înfrânge concurența și au oferit o linie de produs autobuze. Era o ocazie deosebită pentru industria constructoare de mașini să aibă o fabrică de autobuze și, poate, de troleibuze. Nici nu mai conta la ce preț se făcea tranzacția din moment ce România avea un mare deficit de mașini comerciale de transport și ar fi fost utilă o linie de asamblare la Uzina Autobuzul din București sau oriunde în țară. Alfa Romeo Mille AU7 a circulat în Milano și Roma și nu se poate spune că nu era de calitate. Firma italiană putea să producă și variante de autobuze de dimensiuni mai mici, ideale pentru localitățile cu clienți mai puțini. România comunistă a rămas deficitară la autobuze, adică tocmai la acele mașini ce reprezentau transportul în comun în stil egalitarist. Ar fi fost o revoluție în România să circule mașini Alfa Romeo și să se aducă tehnologia pentru asamblarea de autobuze lungi de 11 m și cu masa de până la 11 tone.
Nicolae Ceaușescu a făcut numai alegeri greșite și a tocat banii pe mașini scumpe, dar care respectau principiile dictate de la Moscova.
Sursă imagine: Wikimedia Commons
