Ferdinand I a semnat intrarea României în Primul Război Mondial în luna august a anului 1916 de partea Antantei. Alegerea părea puțin controversată atunci. Ferdinand era german, iar predecesorul său chiar formase o alianță între țara noastră și Germania. Decizia regelui României de a ridica armele împotriva casei sale natale a fost o surpriză, dar a apărat dorința unui popor de a obține Transilvania și Bucovina de sub stăpânirea Austro-Ungariei, ai aduce pe românii ce trăiau dincolo de Carpați sub același steag, și în cele din urmă a realiza visul României Mari.
Anul 1918 a văzut încet realizarea unirii provinciilor istorice române, începând cu 27 martie când Sfatul Țării din Basarabia a decis unirea cu Regatul României. Situația românilor de la est de Prut l-a pus în dificultate pe Ferdinand I care a fost nevoit să aleagă între ei și provinciile aflate dincole de Carpați, dar chiar și așa România a avut suficient noroc încât deciziile politicienilor nu au mai contat, dacă ar fi să-l parafrazăm pe Petru Carp. Basarabia se unește cu Regatul României, iar pe 28 noiembrie Bucovina se alătură. În cele din urmă, ziua de astăzi a văzut acum 105 ani reîntregirea României. Pe 1 decembrie are loc la Alba-Iulia Marea Adunare Naţională unde Transilvania, alături de Crișana, Banat și Maramureș deveneau oficial parte din România.
Totuși, cum a ajuns 1 decembrie să fie oficial "Ziua Unirii" și de ce s-a ales Alba-Iulia? Pe 15 noiembrie are loc în Arad, în sala de festivităţi a Şcolii Civile Greco-Ortodoxe Române de fete, o ședință a Consiliul Național Român Central, instituție ce reprezenta românii din Transilvania, unde s-a hotărât realizarea unei adunări naționale pentru a declara oficial unirea Transilvaniei cu Regatul României. A doua zi s-a decis să se țină pe 1 decembrie, cât și locația dintre Blaj și Alba-Iulia. A fost aleasă cea din urmă din cauza transportului și cazării, Alba-Iulia având legături feroviare mai bune decât Blaj, cât și mai multe locuri ca să-i primească pe cei aproape 100.000 de participanți câți se doreau să fie aduși. Pe 17 noiembrie, deputatul Vasile Goldiș anunță în ziarul Românul sub articolul Să ne organizăm detalii despre adunare, iar pe 18 noiembrie este publicat manifestul Către popoarele lumii unde este descris visul de reîntregire al României. Manifestul poate fi citit aici. Apoi săptămânile următoare s-au ținut discuții despre planificarea evenimentului.
1 decembrie 1918 a avut noroc de timp, picând într-o duminică, iar cu o noapte înainte ninsese, Alba-Iulia sub zăpadă fiind perfectă pentru ziua de sărbătoare. Defilările au început de dimineață, iar declararea oficială a unirii avea să aibă loc la Sala Cazinoului, numită astăzi Sala Unirii. Adunarea a început la 10:30 prin discursul la Ştefan Cicio Pop, iar Rezoluţia Adunării Naţionale a fost citită de episcopul greco-catolic Iuliu Hossu. Adunarea a fost încheiată cu imnul "Deșteaptă-te române". Detaliile și toate discursurile pot fi găsite online, plus că e greu de descris în cuvinte însemnătatea zilei de astăzi ce a marcat în duminica aceea la Alba-Iulia visul de reîntregire al neamului românesc. Din păcate marea realizare a rămas surprinsă doar în 5 poze de către fotograful Samoilă Mârză care din cauza vremii și a aparatelor nu a reușit să realizeze mai multe. Cele 5 poze de pe 1 decembrie 1918 pot fi văzute mai jos, trei cu mulțimile, cât și citirea rezoluției de către Iuliu Hossu și Aurel Vlad.
Semnficația zilei a fost dată uitării după venirea regimului comunist care a încercat să șteargă orice urmă de prestigiu a României înainte de venirea sovieticilor. Se păstra amintirea unirii cu Transilvania, dar Basarabia și nordul Bucovinei, care aparțineau acum Uniunii Sovietice, nu mai erau pomenite, și nici eforturile monarhiei ce au dus la unire. Europa Liberă are un articol bine detaliat despre cum a fost sărbătorit 1 decembrie în 1989, cu câteva săptămâni înainte de revoluție. După căderea regimului, liderii României democrate au fost nevoiți să înlocuiască fosta zi națională, 23 august, cu una nouă. O opțiune era 16 decembrie, când a început revoluția la Timișoara, altă opțiune era să se revină la ziua națională din timpul monarhiei.
În final se poate spune că 1 decembrie a fost cea mai bună decizie. Poporul român a văzut după 1989 din nou durerile schimbării, de la tranziția către o economie de piață la ce înseamnă greșelile unei noi democrații, până la încercarea alinierii cu valorile occidentale. Ziua de astăzi încă păstrează amintirea acelei duminici friguroase când peste 100.000 de oameni au dat dovadă de unitate națională.
Sursă imagine:Wikimedia Commons