Ziarul de Istorie

Nr. 922

Apostolul Andrei

Bianca-Maria Popescu 42 de vizualizări

sfântul andrei

Apostolul Andrei s-a născut in Betsaida, Galileea, Israel și a locuit pe malul Mării Tiberaide într-un sat de pescari.

Acesta a avut un frate, Simon, care îl însoțea la pescuit. Însă, spre deosebire de el care alege să-și trăiască viața în feciorie, Simon se căsătorește. În ultima evanghelie din canonul Noului Testament, mai exact Evanghelia după Ioan, Andrei se duce la Iordan, acolo unde devine ucenicul lui Ioan Botezătorul care îl sfătuiește să-l urmeze pe Iisus Hristos. Într-o zi Ioan Botezătorul îl vede pe Mântuitor și le spune ucenicilor săi: “Iată Mielul lui Dumnezeu!”, referindu-se la faptul că Iisus va fi cel care va lua asupra Sa păcatele lumii. Cuvintele acestea au avut un impact puternic asupra lui Andrei, care alege să-L urmeze. După acea zi, îl aduce și pe fratele său ca să îl întâlnească și să îl urmeze, la rândul lui, pe Mesia. Rânduitorul îi schimbă numele din Simon în Petru, nume care înseamnă “piatră”. Pe urmă, cei doi frați se întorc la vechea lor activitate: pescuitul.

A doua întâlnire are loc atunci când Andrei și Petru sunt supărați și obosiți după ce au muncit o noapte întreagă și n-au prins niciun pește. La cuvântul Domnului, plasele lor se umplură cu pește și Iisus le zice să lase mrejele și să devină pescari de oameni, iar cei doi îl urmează cu tot sufletul.

Andrei și Petru devin apostoli, însoțindu-L pe Mesia chiar și după moartea Lui. După învierea lui Iisus și Pogorârea Duhului Sfânt (la Rusalii), apostolii au rămas câțiva ani la Ierusalim, începând formarea bisericii, iar la Sinodul Apostolic se întâlnesc și trag la sorți pentru a decide unde va merge fiecare. Lui Andrei i-a revenit Scytia, adică Dobrogea de astăzi. Așadar, el este cel care a adus pentru prima dată cuvântul lui Iisus Hristos pe pământul strămoșilor noștri. Legenda spune că l-ar fi vegheat căpetenia lupilor pe apostol prin pustia Dobrogei spre peștera care i s-a oferit ca adăpost, iar aici Andrei s-ar fi refugiat pentru o perioadă. Această peșteră se află în Constanța și poate fi văzută și în zilele noastre în apropiere de localitatea “Ion Corvin”. În fiecare an, pe 30 noiembrie, în ziua Presfințirii Sfântului Apostol Andrei, se strâng mulți credincioși, participând la Sfânta Liturghie.

El a murit ca martir în Patras pe o cruce in forma de “X” (căreia I s-a spus mai târziu “Crucea Sfântului Andrei”), mărturisind credință în Hristos până în ultima clipă a vieții sale. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, îl proclamă “Ocrotitorul României”, iar românii îl venerează în data de 30 noiembrie.

Sursă imagine: CreștinOrtodox.ro

Nr. 217 43 de vizualizări

22 iunie 1941 și pregătirile Wehrmacht-ului

Ziua de 22 iunie 1941 a fost aleasă de către Adolf Hitler pentru începerea invaziei în Uniunea Sovietică, dar pregătirile pentru asaltul ideologic au fost începute cu mult timp înainte. O armată modernă are o importantă componentă logistică și nu se poa...

Ionel-Claudiu Dumitrescu 22 Iunie 2023

Nr. 1526 83 de vizualizări

Mitul guvernelor ce luptǎ pentru popor

Se știe cǎ orice constituție proclaim suveranitatea poporului, cǎ orice instituție a statului ȋși trage puterea de la mase prin intermediul votului exprimat ȋn cadrul unor alegeri libere. Aceasta ar fi teoria cea mai frumoasǎ și presa ȋncearcǎ zilnic sǎ...

Ionel-Claudiu Dumitrescu 26 Aprilie 2026

Nr. 962 33 de vizualizări

Crăciunul

Crăciunul este una din cele mai importante sărbători în calendarul creștin, el simbolizând nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Potrivit Evangheliei după Luca, Împăratul roman Augustus a dat poruncă ca fiecare persoană să se înregistreze în orașul său...

Bianca-Maria Popescu 25 Decembrie 2024