Armata română a început bine campania din anul 1916 și forțele austro-ungare erau nimicite sau obligate să se retragă sub presiunea forțelor proaspete ce atacau pe toată lungimea frontierei. Sosirea trupelor germane a schimbat soarta ostilităților și s-a ajuns ca diviziile cu rândurile rărite să reziste în sudul Moldovei numai cu ajutorul trupelor rusești, generalii țarului înțelegând greu, intenționat sau atât puteau, că trupele române au avut un rol important în măcinarea forțelor Puterilor Centrale.
Cum diviziile participante la campania din 1916 erau epuizate de marșuri, noroi și iarnă, s-a dat ordin în ianuarie 1917 de trecere în apărare pentru refacere. Au fost acumulate noi forțe și au fost aduse cantități mari de muniție de artilerie pentru pregătirea ofensivei de vară sub conducerea feldmareșalului August von Mackensen, cel ce era supranumit Spărgătorul de fronturi. Spre surprinderea acestuia, diviziile românești au spart apărarea germană la Mărăști și numai lipsa de hotărâre a comandamentului rus a dus la oprirea acțiunilor ofensive. A urmat renumită Bătălie de la Mărășești, diviziile germane fiind mereu în acțiune împotriva marilor unități ale armatei țariste, dar cele românești reușeau să închege linia frontului și sub tirul temutei artilerii. Nu s-a reușit străpungerea dispozitivului defensiv și generalii germani nu reușeau să afle cine este de vină. A contat mult eroismul luptătorilor români, dar contribuția esențială a venit din partea artileriei ce avea originea în Franța. Aliatul occidental a trimis tunuri De Bange de calibrul 120 mm ce dispuneau de proiectile de câte 19,2 kg. Piesele de calibrul 75 mm aveau proiectile cu masa de 5,8 kg, dar puteau să lanseze peste 20 pe minut și astfel ridicau un baraj greu de trecut pentru militarii inamici. Artileria inamică putea să fie lovită cu ajutorul pieselor de calibrul 155 mm, obuzierul Schneider putând să lovească la aproape 12 km cu obuze de câte 43,55 kg.
Dacă forțele dușmane ajungeau aproape de liniile românești, erau luate în primire de către mortierele de tranșee de calibrul 58 mm ce foloseau bombe de 16 sau chiar 40 kg, un adevărat coșmar pentru oamenii în uniforme cenușii. Gura de foc era temută pe toate fronturile din cauză că lansa proiectile cu o mare încărcătură de explozibil.
Artileria a jucat un rol fundamental în oprirea asalturilor din 1917 și doar situația din armata rusă a permis Puterilor Centrale să păstreze inițiativa în est. O mare parte din încărcătura trimisă spre România a fost întârziată pe căile ferate rusești sau, mai grav, confiscată sau abandonată.
Sursă imagine: Wikipedia