Una dintre cele mai celebre bătălii duse de poporul australian și din istoria militară a fost împotriva unei specii de păsări. Emu, al cărei nume ar însemna "pasăre mare", trăiește doar în Australia unde este și simbol național. Asemănătoare ca aspect cu struțul, cu picioare și gât lungi, incapabilă de zbor, este o pasăre nomadă ierbivoră ce se deplasează pe distanțe lungi pentru a găsi hrană și apă, iar cu ajutorul picioarelor poate prinde viteze de aproape 50 km/h. Pasărea se poate găsi cam pe tot cuprinsul teritoriului australian, migrând vara spre nord și iarna spre sud.
Aceasta este specia împotriva căreia guvernul Australiei a decis să declare război pe 2 noiembrie 1932, luptele ținând până pe 10 decembrie și terminându-se cu o oarecare victorie surprinzătoare pentru Emu. Dar cum s-a ajuns la hotărârea unei campanii militare împotriva păsării naționale a unui popor, care în cele din urmă s-a încheiat într-o înfrângere a celor cu mitraliere în mână contra dușmanului cu pene? După Primul Război Mondial, guvernul australian a oferit pământ în vestul țării soldaților destituiți pentru a se ocupa de agricultură. Dar viața acestora avea să fie destul de grea, mare parte din vestul Australiei fiind arid îngreuna creșterea recoltelor, iar Marea Depresiune începută în 1929 a pus și mai multă presiune pe munca noilor fermieri. Plus și faptul că guvernul nu-și respecta promisiunea de a le oferi sprijin financiar. Dar altceva avea să fie ultima picătură. Cum spuneam, păsările emu se deplasează pe distanțe mari pentru a găsi hrană și apă, iar variațiile sezoniere au făcut ca un număr destul de mare, aproximativ 200.000, să-și caute hrană mai aproape de coastă în toamna anului 1932, descoperind astfel fermele foștilor soldaților. Ceea ce a urmat a fost distrugerea culturilor, cu pagube materiale și financiare, iar distrugând gardurile ce înconjurau terenurile păsările emu au permis și iepurilor să-și facă de cap și să termine ce mai rămânea în urma atacului inamicului cu pene.
Neputând să se apere și să țină păsările la distanță, fermierii au cerut ajutor. Foști soldați și cunoscând eficacitatea mitralierelor, au preferat sprijinul Ministerului Apărării condus în acea perioadă de Sir George Pearce. Ministrul a acceptat considerând că păsările vor fi un antrenament excelent de tragere pentru unii soldați, dar exista și un motiv mult mai politic. În aceeași lună noiembrie a anului 1932 a fost programat un referendum anul următor pentru independența vestului Australiei. Regiunea a fost ultima de pe continent care a intrat sub administrația liderilor din Canberra în 1901, iar de atunci a existat o mișcare de secesiune. Politicienii australieni sperau că o implicare militară în problema fermierilor, chiar dacă exagerată, le va demonstra locuitorilor din vest cât de mult sprijin au din partea guvernului, guvern care dorea astfel să le schimbe decizia legată de vot.
Referendumul a avut loc pe 8 aprilie 1933, rezultatul fiind rămânerea Australiei de Vest parte a națiunii, dar nu se poate spune că situația s-a datorat marii victorii împotriva păsărilor emu. Ce-i drept este că războiul nu a fost o campanie militară în adevăratul sens al cuvântului. Considerând problema ca fiind simplă, guvernul a decis să trimită doar doi soldați conduși de Gwynydd Purves Wynne-Aubrey Meredith. Înarmați cu 2 mitraliere Lewis și 10.000 de cartușe, au dat prima bătălie pe 2 noiembrie în distrinctul Campion. Victoria a fost a păsărilor care puteau prinde viteze de până la 50 km/h în caz de nevoie, reușind să se ferească de gloanțele celor două mitraliere. Soldații au reușit totuși să ucidă un "număr" de păsări, termenul fiind chiar cel folosit în raport. Următoarea bătălie a fost pe 4 noiembrie lângă un baraj, de data asta soldații încercând să fie cât mai aproape de cârdul de păsări înainte să tragă. Din 1000 de emu prezente, au reușit să ucidă 12. Inamicul înaripat era prea rapid ca să fie țintit cu ușurință de mitraliere. Gwynydd Meredith a încercat și să se țină de ele cu camionul militar în timp ce unul dintre soldați încerca să tragă cu mitralieră, strategie ce s-a dovedit inutilă. Pe de altă parte, strategia păsărilor era mai eficientă. Soldații au notat că inamicul, în loc să mai umble în număr mare ce era mai ușor de țintit, s-a despărțit în cârduri mai mici cu câte un lider, de regulă cel mai înalt emu, ce avea rolul de a sta de pândă cât timp celelalte păsări distrugeau recoltele. Liderul dădea semnalul de retragere când vedea soldații apropiindu-se.
Până pe 8 noiembrie situația nu se îmbunătățise. Nu se cunoaște numărul exact de păsări ucise, unele surse estimează doar 50 în timp ce altele chiar se apropie de 500. Chiar și cu estimările optimiste, numărul de ucideri era prea mic în comparație cu populația numeroasă de emu invadatoare. Din fericire, Gwynydd Meredith și soldații săi nu au suferit pierderi omenești. Odată ce a început să circule în mass-media știri despre rușinoasele înfrângeri, ministrul apărării, Sir George Pearce, a hotărât retragerea trupelor, dar fermierii au continuat să ceară sprijin, iar o a doua încercare a început pe 13 noiembrie. De data aceasta situația începuse să devină mai favorabilă pentru soldații australieni. Tot mai multe păsări erau ucise în fiecare zi, iar altele mureau de la rănile provocate de mitraliere. Dar populația emu tot nu scădea suficient de mult și rapid, iar în cele din urmă pacea a fost restituită pe 10 decembrie. Inamicul cu pene nu s-a lăsat din a provoca pagube fermierilor ce continuau să ceară suport militar. Dar guvernul australian, cunoscând mult mai bine cu cine avea de-a face, a refuzat să mai trimită soldați. Problema s-a rezolvat cu trecerea timpului, mărimea populației de emu avea să fie mult mai bine controlată și garduri mai eficiente au fost construite în jurul fermele.
Cifrele finale ale conflictului sunt de 986 de păsări ucise și alte 2500 rănite, în timp ce partea australiană nu a suferit pierderi.
Sursă imagine:Wikimedia Commons