Regiunea din partea de sud-vest a României Mari a pornit de la o bază industrială dezvoltată în timpul stăpânirii austro-ungare și procesul a continuat datorită cererii în creștere de produse metalurgice într-o țară ce trebuia să progreseze.
Au apărut în zonă capacități industriale deosebite, cele ce aveau peste 500 de angajați, și la capitolul metalurgie existau trei firme cu un total de 9.031 de angajați sau echivalentul unui salariat din circa 2.000 de persoane. Se afla și o firmă de minerit care includea 2.491 de oameni pentru a obține minereu de fier și cărbune.
Industria locală avea o piață națională și cererea de produse era cu greu satisfăcută. Era normal să existe întreprinderi care să fie în plină extindere și s-a ajuns în 1930 ca o firmă din domeniul alimentar să dispună de 885 de salariați. Alte două fabrici textile ofereau locuri de muncă pentru 2.232 de localnici.
Cum cererea de construcții civile și industriale era una deosebită în zonă, o firmă din domeniu era înregistrată de către autorități cu 714 salariați.
Puterea oamenilor era considerată prea slabă în industria modernă și s-a trecut la aducerea de mașini din ce în ce mai puternice și s-a ajuns în 1930 la un total de 172.272 CP instalați.
România Mare progresa destul de repede, dar au avut grijă vecinii să distrugă totul prin declanșarea unui nou război.
Sursă imagine: Wall-Street
