Anul 1945 a fost tot de război mondial și trupele sovietice aveau nevoie de aprovizionare abundentă cu alimente, haine și medicamente, ceea ce însemna că populația civilă urma să se descurce cu ceea ce mai rămânea. Stalin nu era interesat de cei în vârstă sau bolnavi, un balast în raport cu măreția cauzei extinderii lagărului comunist.
Alimentele au plecat peste Prut spre diviziile de asalt sau peste Nistru în vederea aprovizionării centrelor industriale producătoare de armament în cantități fără precedent în istorie. Rezultatul politicii de înfometare a fost că oamenii din Basarabia au pierit pe capete de foame, ger și boli. Istoricul Valeriu Pasat a găsit un document din care rezultă că au murit în februarie 1945 10.180 de locuitori de toate vârstele și din toate cauzele. Se poate scrie oricând că a fost puțin în raport cu mortalitatea din întreaga Uniune Sovietică sau din întregul an. Se găsesc tot felul de metode pentru a demonstra că a fost ceva natural, obișnuit. Era iarna grea sau condițiile erau grele ca-n vreme de război și atunci toate sacrificiile erau permise pentru a obține victoria.
Problema este că mortalitatea în februarie 1946, an în care a început cât de cât revenirea la normalitate, a fost de 5.013 cazuri. Era oricum prea mult. Se observă că a fost mai mult decât o dublare a mortalității din cauza politicilor staliniste.
Autoritățile de la Moscova au luat decizii care au dus la un adevărat genocid împotriva locuitorilor români, cei ce erau pedepsiți pentru că aveau sentimente patriotice, naționaliste. Nu se putea ca Uniunea Sovietică să accepte un neam care să gândească altfel în lagărul socialist.
Sursă imagine: Wikimedia Commons
