Ziua de 14 iulie 1789 a fost pentru majoritatea locuitorilor planetei una obișnuită, dar în capitala Franței a căzut în mâinile celor denumiți revoluționari fortificația numită Bastilia, cea care a fost transformată în simbolul opresiunii de către scriitori. Avea numai șapte încarcerați în momentul asaltului și o garnizoană modestă, prea puțin hotărâtă să reziste unui dușman numeros. Guvernatorul și militarii n-au fost dornici să apere fortăreața ce era un simbol al regalității și au deschis valul de sânge și moarte.
Evenimentele din Paris n-au fost de amploare, dar au provocat la nivel mental o transformare radicală: masele furioase și instabile au început să dicteze mersul omenirii în credința că revoluționarii sunt cei ce au întotdeauna dreptate. Parizienii erau cei ce hotărau cum să meargă Franța, dar se aflau sub influența unor grupări de influență, cele ce au gândit că trebuie să se facă export de idei revoluționare și întreaga planetă să trăiască în stil revoluționar. Cei ce erau la putere au constatat că este mai bine să canalizeze energiile și urile sociale către un inamic exterior. Masele fanatizate puteau să piardă mult sânge și astfel elitele să se bucure în liniște de un trai bun și de avere.
Ideile prea radicale au provocat îngrijorare la curțile regale ale timpului și au început războaiele revoluționare în care armatele franceze au obținut victorii uimitoare. Mai mult. Un oarecare ofițer numit Napoleon Bonaparte a reușit să ajungă cu trupele în Egipt, Spania și la Moscova. Armate bine instruite se prăbușeau rapid în fața soldaților francezi și a apărut un adevărat mit al geniului militar venit din Corsica. Cu mare dificultate și după ani de lupte au reușit Marea Britanie, Prusia, Rusia și Austria să învingă puterea ivită pe malurile Senei în ziua de 14 iulie 1789.
Cheia succesului a fost asigurată de proiectanții de arme care au realizat o pușcă simplificată, adaptată pentru o producție de serie. Pușca model 1777 avea o masă de 4,6 kg și era ideală pentru luptele apropiate ale timpului. Putea un infanterist bun să tragă două focuri pe minut și efectul asupra inamicului era devastator deoarece tactica utilizării batalioanelor permitea concentrarea focului asupra valului de asalt. Dacă francezii erau in ofensivă, se dispuneau trupele în coloane dense și inamicul putea să cedeze în urma unei combinații de gloanțe și baionete. Lama metalică atașată la țeavă avea o lungime de 38 cm și permitea formarea unei sulițe de aproape doi metri. Densitatea mare nu dădea posibilitate inamicului să reziste dacă asaltul era condus cu fermitate.
Revoluționarii francezi au trăit într-o lume plină de fantezii ideatice și viața omului nu conta. Au pus pe picioare o industrie care să asigure livrarea de puști care să fie și ușor de reparat. Având puterea de foc asigurată, au lansat apoi ideea mobilizării generale a bărbaților, ceea ce permitea formarea armatelor de masă. Puștile franceze au făcut ravagii peste tot pe unde au ajuns și, folosite corect, au distrus armate întregi dacă erau prea impulsivi comandanții și cel mai cunoscut caz este cel al Bătăliei de la Piramide. Cavaleria mamelucă era perfectă pentru luptele bărbătești, la sabie, dar n-a putut să facă față combinației gloanțe-baionete.
Pușca Gribeauval, denumită după renumitul inventator, a fost instrumentul care a permis infanteriei franceze să înainteze împotriva unor vrăjmași ce foloseau tactici învechite și să le provoace grele pierderi în morți și mutilați. Gloanțele timpului nu iertau atunci când nimereau. Problema era că inamicii foloseau tot guri de foc de calibru mare și pierderile erau ridicate de ambele părți. Cum arma individuală se manevra cu dificultate, Franța a ajuns sub Napoleon Bonaparte să cunoască o lipsă de oameni instruiți și au fost situații în care recruți erau trimiși pe front, dar nu știau să încarce pușca. S-a ajuns ca armata franceză să fie depășită la capitolul putere de foc de inamici care au reușit să descopere noi tipuri de arme de infanterie.
Dezastrul european a pornit de la căderea cetății Bastiliei în ziua de 14 iulie 1789, evenimente sângeroase ce sunt sărbătorite drept Ziua națională a Franței. Nu prea ar fi ceva de sărbătorit din moment ce ascensiunea maselor excitate de fanatici ziși revoluționari a dus la însângerarea Franței si apoi a Europei. Combinația dintre ideile zișilor revoluționari și capacitățile industriei militare a demonstrat care o să fie viitorul războiului. Ar trebui să fie o zi de tristețe și doliu în amintirea nenorocirilor produse de cei ce se considerau aleșii lumii noi, apostoli și misionari în noul război sfânt. Generații după generații au trăit cu iluzia că 14 iulie 1789 a fost o zi marcată de evenimente pozitive. Realitatea a fost că s-a făcut doar primul pas din lungul șir de dezastre ce se va încheia abia în 1815 cu înfrângerea de la Waterloo.
Sursă imagine: Wikimedia Commons