Secolul al XV-lea a fost marcat de urcarea pe tron a sultanului Mehmed al II-lea, cel ce dorea să extindă statul otoman până unde puteau să ajungă caii spahiilor. Lumea creștină era condamnată să se restrângă, mai ales că temuta cetate a Constantinopolului a căzut în 29 mai 1453. Ștefan cel Mare a ajuns domnitor în anul 1457 și a fost condamnat să înfrunte valul musulman indiferent care ar fi fost atitudinea adoptată de voievod. Padișahul nu mai dorea să păstreze autonomiile creștine și încerca să profite de orice ocazie pentru a introduce administrație otomană, temutul pașalîc.
Politica domnitorului moldovean împotriva Țării Românești nu putea să nu deranjeze centrul de putere de pe malul Bosforului și Soliman Pașa, beglerbegul Rumeliei, a primit poruncă în toamna anului 1474 să pornească împotriva rebelului din nord. Era ceva neobișnuit să se pornească în campanie pe timp de iarnă, dar sultanul considera că are trupe ce pot înfrânge forțele naturii.
Oștirea otomană a înaintat pe drumurile pline de glod sub o ploaie rece și neîntreruptă. Ciocnirea decisivă a avut loc în ziua de 10 ianuarie 1475 în condiții de ceață și teren mlăștinos. Caii de viteză ai otomanilor n-au dat rezultate și a urmat o retragere în derută spre sud, mulți turci pierind în apele reci ale Siretului.
Istoricii români au început să scrie că acțiunile militare duse împotriva otomanilor n-au fost de dimensiuni epocale și că au fost mărite de propagandă comunistă și de cea naționalistă. Trebuie rescrisă istoria în numele adevărului. Tinerii care ajung la liceu pot scrie chiar că românii n-au făcut ceva deosebit în trecut și nici astăzi.
Confruntarea de la Vaslui a fost de mare amploare. Ștefan cel Mare dispunea de întreaga armată mobilă a Moldovei. Au sosit în ajutor cete de secui și de polonezi. Imperiul otoman participa cu oștirea din partea europeană susținută de unități de ieniceri și de tunari. Se adăuga oastea Țării Românești. A fost o bătălie a popoarelor, o ciocnire între cele două religii monoteiste complet opuse și noțiunile de milă și îndurare nu existau. Este incredibil că se mai poate spune că n-a existat o amploare legendară. Efectivele estimate au fost de 120.000 de otomani și de 17.000 de munteni. Poate s-a exagerat în stilul epocii, dar și reduse la jumătate tot indică importanța acordată pregătirilor de către sultan. Adevărul este că hârtia suportă orice și trebuie să se obțină o glorie personală prin ceva aparent nou.
A fost o victorie mare a domnitorului moldovean? Cum putem să aflăm? Există câteva criterii pentru a determina de partea cui a fost succesul. Oastea otomană a părăsit câmpul de luptă cuprinsă de panică. Părăsirea răniților însemna un dezastru militar. Au fost abandonate steagurile și bagajele. Tunurile erau foarte dragi sultanului și un simbol al puterii imperiale, dar au rămas înțepenite în glodul din Vaslui. Pierderea artileriei este o catastrofă și-n lumea industrializată de astăzi. Chiar raportată la resursele statului otoman, ridicarea unei noi armate a fost imposibilă în anul 1475 și abia în vara lui 1476 au sosit noi valuri de invadatori. Pierderile din partea europeană au rărit rândurile trupelor și nu se găsesc peste tot bărbați în putere și antrenați. Se adaugă catastrofa din animalele de călărie și de transport.
Cronicarii otomani au recunoscut că a fost o înfrângere zdrobitoare și care a părut o rușine. Trecerea timpului a demonstrat că n-a fost un accident al istoriei și s-a repetat că a fost cu adevărat Koca Istefan, un conducător de geniu ce a reușit să nimicească armatele ungare, otomane și poloneze. A luptat cu un talent deosebit și împotriva sultanului Mehmed al II-lea la Valea Albă. Domnitorul Moldovei a demonstrat că a fost un geniu militar prin modul în care a ales locul bătăliei pentru a anihila posibilitățile cavaleriei otomane de realizare a învăluirii. În plus, tunurile numeroase ale inamicului au fost inutile din cauza valurilor de ceață. Atacul din flanc a provocat o dezorganizare completă a dispozitivului advers și astfel propria oștire a avut pierderi diminuate. Urmărirea necruțătoare a fugarilor a completat succesul militar.
A fost o victorie legendară și de nivel european. Din păcate, vecinii creștini n-au avut conducători capabili pentru a exploata slăbiciunile forțelor otomane
Sursă imagine: Doxologia
