Anul 1945 este considerat drept cel în care s-a încheiat Al Doilea Război Mondial și această teză a rămas în istoriografie. Cercetători renumiți au povestit despre încetarea luptelor atunci când Japonia a capitulat. Realitatea este mereu diferită de ceea ce cultivă cei plătiți generos să prezinte punctul de vedere al centrelor de putere.
Conducerea de la Moscova a vrut cu orice preț să dezvolte flota de război pentru a realiza revoluția mondială și Iosif Stalin a trecut la refacerea escadrelor de crucișătoare, distrugătoare și submarine. Cuirasatele din Clasa Uniunea Sovietică erau în stare prea jalnică pentru refacere și au fost casate. Au fost concepute planuri pentru realizarea de crucișătoare de bătălie care să primească tunuri de calibrul 305 mm și oțelul a început să fie modelat.
Conducerea de la Kremlin a sesizat cå navele cu tunuri au potențial nimicitor la distanțe reduse și că portavionul este noul tip de navă dominantă la nivel strategic și au fost lansate proiecte de cercetare în vederea trecerii la asamblarea purtătoarelor de avioane. Chiar dacă erau ușoare în raport cu cuirasatele, construcția era complicată și necesita modele speciale de avioane. În plus, personalul de la bord trebuia să fie strict specializat și era costisitor. Abia în anul 1959 s-a cerut ferm o unitate în vederea ducerii luptei cu submarinele și construcția metalică a început să fie asamblată în decembrie 1962 și finisată în 1967. Moscova a fost urmată de Leningrad în 1969. A treia unitate, Kiev, a fost abandonată după ce s-a constatat că puterea de foc a celor 18 elicoptere de la bord este nesemnificativă în luptele aeriene.
Moscova dorea să fie stăpâna lumii și era obligată să depășească SUA în confruntările navale pentru a putea să facă un unic lagăr de concentrare prin rapidă deplasare în orice colț al planetei. Problema era că nivelul tehnologic era în 1945 deosebit de scăzut și se sprijinea prea mult pe teroare și pe munca forțată, după indicații pe linie de partid și de stat. Creația liberă nu exista în întreg sistemul stalinist.
US Navy a primit în dotare imediat după încetarea ostilităților un nou portavion care revoluționa ideea de aerodrom plutitor. USS Midway a fost proiectat să transporte până la 137 de aparate de zbor și avea o lungime de 305 m. Avioanele de vânătoare cu elice din 1945 ar fi transformat elicopterele din 1967 în ținte fixe. Amiralii americani nu puteau să accepte să rămână la nivelul războiului mondial în epoca aparatelor cu reacție și avioanele de la bord au fost înlocuite periodic și numărul acestora a fost redus la 70 de exemplare în urma creșterii dimensiunilor.
Partea sovietică nu putea să se lase depășită și a început dezvoltarea Clasei Kiev și ultima dintre cele patru unități s-a numit Baku și a fost comisionată în anul 1987 în plină eră Gorbaciov. Era un gigant lung de 273 m și transporta un mixt de elicoptere și avioane. Proiectanții sovietici au găsit spațiu pentru 12 avioane și 20 de elicoptere. Au fost făcute eforturi pentru realizarea unui aparat cu decolare pe verticală denumit Yak-38. A fost un dezastru de proiectare din moment ce putea să transporte cantități reduse de armament și, în plus, erau incredibil de puține în raport cu ceea ce transportă vaporul proiectat în anii conflictului mondial și apoi în timpul conflagrației ce s-a desfășurat în Vietnam. Flota sovietică nu dispunea nici din această clasă de vreun portavion capabil să înfrunte vreo escadră americană, cele care ar fi fost compuse cel puțin din două nave performante.
Kremlinul nu putea să conceapă rămânerea în urmă la nivel industrial și tehnologic și s-a dat ordin să fie dezvoltată Clasa Kuzbețov, doar prima unitate fiind finisată în era sovietică. Era un colos lung de 305 m și care putea să deplaseze până la 50 de aparate de zbor de diferite tipuri. A fost tot ceea ce a putut industria sovietică înainte de prăbușirea din 1991.
Rusia n-a mai avut resurse pentru dezvoltarea flotei de portavioane și abia s-a putut întreține până astăzi prima unitate numită Admiral Kuznețov. N-a putut să depășească portavionul USS Midway și a fost exact un dezastru militar după modelul bătăliei din Pacificul anului 1942. Conducerea de la Kremlin a dus o politică de tocare a banilor publici într-o cursă fără șanse de reușită.
Sursă imagine: Wikimedia Commons