Anul 1386 a fost marcat în istoria românilor de urcarea pe tron a celui rămas cunoscut cu numele de Mircea cel Bătrân și care putea să fie un oarecare conducător din lungul șir de voievozi din familia Basarabilor. Sosirea otomanilor la Dunăre în 1388 i-a adus o celebritate de care n-ar fi avut nevoie. Erau două lumi perfect opuse și ciocnirea militară de amploare era inevitabilă. Religiile monoteiste nu sunt tolerante și-n numele lor se varsă valuri de sânge. Cum omul este un animal prădalnic, preferă să fie veșnic nomad și să acapareze bunurile vecinilor. Diferența de religie este un motiv perfect pentru orice atrocitate și românii au fost obligați să se ridice cu arma-n mână să facă față noilor prădători după ce înfruntaseră cu succes oștile maghiare.
Religia monoteistă adusă de noii cuceritori era una universală și adepții erau simpli sclavi ce urmau să piară pentru slava conducătorilor și a credinței. Ciocnirea dintre cele două lumi urma să fie fără milă și îndurare, mai ales că emirii și sultanul din familia Al-i Osman permiteau jaful pentru sporirea elanului militar. A cincea parte din pradă le revenea și astfel aveau parte de trai bun și puteau să realizeze lucrări mărețe în numele religiei. Palate și moschei deosebite au fost ridicate pe munți de oase. Nu contează pentru cei de la putere mijloacele de acumulare a averilor și trăiesc mereu într-o lume a iluziilor.
Temutul Baiazid Trăsnetul i-a lăsat pe năvrapi, călăreți ce trăiau numai din jaf, să treacă fluviul pentru a vedea ce este în ceea ce se numea Kara Eflak. Valahia Neagră era un ținut interesant pentru prădat, dar domnitorul Mircea nu era omul care să accepte aceste nemernicii și a plănuit o surpriză deosebită. Cum teritoriul actual al Bulgariei era slab locuit, se putea realiza un raid împotriva bazei năvălitorilor din regiunea Karînovasî. A fost o surprindere perfectă și chiar cronicarii otomani, foarte subiectivi, au fost obligați să recunoască dezastrul din iarna anului 1395.
Emirul Baiazid nu putea să lase acest afront nepedepsit și a ordonat o expediție sultanală împotriva Țării Românești. Invadatorii au ajuns în zona denumită convențional Rovine, cronicarii timpului nereușind să precizeze geografic locul marii confruntări. Nici data încleștării nu este stabilită și unii istorici consideră că s-a desfășurat în ziua de 17 mai 1395.
Acestea sunt însă simple detalii și importante sunt la scara istoriei amploarea și consecințele bătăliei. Unii cercetători și amatori în ale istoriei au considerat că n-a fost o confruntare deosebită și este ușor să fii curajos din fața monitorului de computer. Armata otomană era compusă din forțe din Asia și Europa, nucleul dur fiind reprezentat de trupele permanente ale sultanului. Se adăugau detașamentele trimise de vasalii balcanici ai sultanului. Mircea cel Bătrân putea să opună toate steagurile disponibile și poate a avut la dispoziție ceva efective din Transilvania. Era o confruntare între două armate complete și mai mulți luptători nu s-ar fi putut strânge. Descrierile din cronicile medievale sunt destul de zgârcite cu detaliile, dar autorii au subliniat că a fost o ciocnire frontală cu pierderi cumplite de ambele părți. Forțele române au fost dispuse în poziții defensive și sunt amintite des șanțurile de apărare. Ploi de săgeți s-au abătut asupra asaltatorilor și au fost mai multe victime decât în rândurile apărătorilor. Baiazid nu putea să accepte că o oaste creștină îi rezistă și s-a trecut la un asalt frontal fără milă și îndurare. Dispozitivul românesc a rezistat și este posibil ca dotarea cu arme grele să fi fost superioară turcilor. Se făcuseră importuri masive și rezultatele s-au văzut. Trupele otomane au fost obligate să formeze un dispozitiv compact și să facă o carapace din scuturi pentru a rezista atacurilor din flancuri cu tiruri de săgeți. A fost un șoc pentru Trăsnet să se retragă umilit de pe câmpul de luptă.
Confruntarea de la Rovine a rămas în mintea otomanilor, sultanul Mehmed I nu s-a mai aventurat în adâncimea teritoriului românesc și a fost încheiată o capitulație care a rămas valabilă până la obținerea independenței.
Sursă imagine: Bătălia de la Rovine, domeniu public