Pictură realizată de Darie Paula - Paulinia
Cronicile de care mai dispunem astăzi sunt deosebit de imprecise în ceea ce privește data desfășurării evenimentului militar. Autorii au fost de acord că a fost o confruntare de proporții și că implicați la nivel decizional au fost domnitorul Mircea cel Bătrân și renumitul Baiazid Trăsnetul. Confruntarea s-a încheiat în secolul al XIV-lea, dar a început peste veacuri războiul istoricilor în ceea ce privește cronologia evenimentelor militare. Au apărut mai multe curente de gândire și prima dată aleasă a fost 10 octombrie 1394, cea care apare în unele izvoare sârbești. Alții au considerat că a fost masacrul în ziua de 17 mai 1395 pe baza informațiilor privind moartea unui conducător creștin din tabăra sultanului. Cum românii sunt creștini și împăciuitori, a apărut și teza că au fost două încleștări la datele amintite.
Mult mai interesantă ar fi opinia despre plasarea confruntării în toamna anului 1395. Tratatul de la Brașov este un document în care se precizează clar că regele Ungariei trebuie să-l sprijine pe voievodul muntean să lupte împotriva otomanilor în zona Dunării. Este evident că se manifesta o presiune puternică din partea doritorilor de jaf și aceștia se instalaseră în cetățile de lângă fluviu, ceea ce le permitea organizarea de incursiuni în orice moment. Regele Ungariei a strâns o armată și, în conformitate cu prevederile incluse în textul tratatului din 7 martie 1395, a trecut la sud de Carpați. Cetatea Turnu cade în vara anului 1395 și astfel scurta campanie s-a încheiat în mod victorios. A fost o acțiune cu caracter limitat deoarece monarhul catolic nu avea suficiente trupe pentru o expediție în Peninsula Balcanică. În plus, armata regală fusese în campanie în Moldova și rezultatele n-au fost pozitive. Steagurile obosite nu puteau fi antrenate în campanii de amploare.
Sultanul nu-și permitea să lase nerăzbunată înfrângerea și a pregătit o campanie de amploare cu forțe din tot statul. Au fost invitați și conducătorii supuși din Balcani în vederea sporirii efectivelor militare trimise în Kara Eflak. Pregătirile au durat și ofensiva a început cel mai devreme în luna august, dar mai probabil să fi fost septembrie. Baiazid o fi fost Trăsnet, dar trebuia să se supună distanțelor și o armată strânsă din toate colțurile imperiului nu se putea mobiliza rapid și deplasarea era lentă în ritmul infanteriei. Nu sunt cunoscuți nici factorii meteorologici, cei care puteau să întârzie concentrarea trupelor și apoi marșul ordiei. Un ciclon furios ar fi însemnat ceva întârzieri pentru infanterie și coloanele de aprovizionare. Otomanii au susținut lupta cu fanatism, dar s-au retras și sultanul a mers la Edirne pentru a realiza pregătiri în vederea asedierii Constantinopolului. Era o operațiune militară de amploare și impunea să fie liniște pe Frontul dunărean în cursul anului 1396. Voievodul Mircea avea resurse limitate în urma rebeliunii lui Vlad Uzurpatorul și nu este exclus ca sultanul să se fi implicat serios în susținerea rebelului.
Sultanul Baiazid a fost sigur că a rezolvat problemele cu creștinii și bătălia n-a putut să fie decât în toamna anului 1395. A fost o ciocnire epică și oastea munteană a rezistat cu greu valului otoman. A venit apoi sezonul rece, mai lung și mai înghețat decât ceea ce se vede acum. Conducătorul imperiului a fost obligat să se retragă la Edirne în vederea pregătirii asediului de amploare și a considerat granița de nord securizată.
Bătălia de la Rovine s-a dat în toamna anului 1395, poate chiar pe 10 octombrie. Cronicarii medievali nu stăpâneau cronologia și precizia era relativă. Timpul avea altă valoare în epocă.