Primul Război Mondial a izbucnit în anul 1914 și se credea că până la Crăciun urma să se revină în sânul familiilor. Resursele oferite de industrie și de sistemul de recrutare au permis apariția fronturilor întinse pe sute de kilometri și trenurile aduceau rapid trupe pentru închiderea breșelor. Anul 1916 a fost marcat de un echilibru de forțe pe câmpurile de luptă și ambele tabere au încercat să obțină străpungeri ale fronturilor. Diviziile germane au fost trimise la asalt în zona Verdun și aliații din Antanta au ripostat violent pe Somme. Frontul de Est a fost dominat de Ofensiva Brusilov și lovitura dată trupelor austro-ungare a fost mortală, dar au fost salvate de sosirea corpurilor germane de armată ce erau formate din unități strânse din toate sectoare de front. Diplomația ambelor tabere ar fi vrut un organism militar proaspăt care să atace în sectorul slab apărat. România îndeplinea aceste condiții și la 14 august 1916 batalioanele de infanterie au forțat frontiera din Carpați și au dat peste cap forțele de acoperire inamice. Viena și Budapesta erau condamnate, trimiteau toate rezervele disponibile, dar nu erau suficiente forțe pentru acoperirea liniilor de tranșee. S-a făcut apel la aliatul german și sosirea diviziilor experimentate a dus la schimbarea cursului războiului în România și la nivel european.
Militarii români au trecut în apărare pe linia Carpaților, dar inamicul a făcut eforturi deosebite pentru străpungerea dispozitivului defensiv, indiferent de pierderile înregistrate în timpul asalturilor. Au fost trimise divizii de pe frontul din Moldova, dar spărtura de pe Valea Jiului n-a mai fost închisă. A trebuit să se treacă la o retragere strategică spre poziții ușor de apărat și unde să se atașeze diviziile aliatului rus.
Ofițerul Mihail Văgăonescu făcea parte din Regimentul 27 infanterie și Batalionul 4 a primit ordin să organizeze defensiva pentru a întârzia înaintarea valurilor de infanteriști germani. Era alături de alte patru batalioane din regimente diferite. A fost aleasă așezarea argeșeană Telești, un sat bogat și cu oameni primitori. A fost timp să fie amenajate tranșee în solul favorabil săpăturilor și Batalionul 4 din Regimentul 27 infanterie a primit un sector de trei kilometri. Au fost calculate distanțele pentru o tragere eficace și terenul a fost eliberat de vegetație în limitele timpului. Războiul are alte reguli și niciodată timpul nu este suficient. Inamicul s-a apropiat în noaptea de 17 noiembrie și avea o teamă profundă de atacurile venite din întuneric și o ploaie de rachete luminoase a fost întreținută până-n zori.
Înaintarea a fost reluată în stil clasic prin bombardament de artilerie și au fost lansate proiectile de calibrele 77, 105 și 150 mm, dar tirul n-a făcut victime deoarece nu erau cunoscute amplasamentele companiilor românești. Artileriștii germani sperau să provoace retragerea românilor spre est prin teama generată de proiectile ce puteau avea și 42 kg și astfel infanteria să înainteze rapid spre București. A urmat asaltul companiilor înarmate până-n dinți, dar au fost urmărite de ghinion. Soldații și ofițerii români au simțit că au poziții dominante și au așteptat formațiile în rânduri dense să se apropie. A urmat un adevărat prăpăd deoarece cartușele erau din belșug și trupele protejate de tranșee se simțeau în siguranță. A urmat un foc intens de voie și soldații germani au fost obligați să fugă să se adăpostească de ploaia de gloanțe, cele ce erau concepute să provoace răni mutilante de către proiectanții austrieci. Mulți au rămas morți sau răniți în fața pozițiilor asaltate și s-a demonstrat că trupele române puteau să reziste atunci când erau comandate în mod corect și erau adăpostite și sumar în teren. Inamicul nu era invincibil și putea să fugă în mod rușinos. Militarii germani au avut mare noroc deoarece Batalionul lui Mihail Văgăonescu mai avea doar 312 oameni sub arme.
Poziția putea să fie menținută deoarece militarii germani erau obligați să aștepte întăriri, dar apărătorii români au fost obligați să se retragă din cauză că alte coloane inamice sosiseră la Pitești și de acolo urma să înainteze spre Găești, ceea ce putea să determine o încercuire strategică. Nu există situație mai dificilă pentru o unitate militară să aibă flancurile întoarse și batalioanele inamice puteau să vină și dinspre sud. Bătălia de la Telești n-a fost de amploarea celor cunoscute din Primul Război Mondial, dar a contribuit la epuizarea diviziilor germane și la creșterea consumului de muniții, Antanta fiind net superioară la capitolul resurse. Berlinul a pariat pe o victorie rapidă împotriva României și a fost o mare bucurie respingerea forțelor inamice până-n Vrancea, dar strategic a fost un dezastru prin faptul că diviziile Puterilor Centrale au fost imobilizate departe în Dobrogea, Muntenia și Carpați.
Bătălia de la Telești, localitate aflată astăzi în componența orașului Costești din județul Argeș, nu a atras atenția istoricilor, cei ce amintesc doar confruntările de amploare, și se știe puțin despre costurile umane și materiale din tabăra germană. Generalii de la Berlin considerau însă că au fost pierderi acceptabile, dar nu calculau că orice victorie în România era doar un pas mai mic sau mare spre înfrângere. Situația era identică în cazul aliaților care au trimis divizii în spațiul românesc. Soldați români necunoscuți au contribuit la încurcarea planurilor făcute de marii strategi de la Berlin.
Sursă imagine: Ziar Piatra-Neamț