S-a scris deosebit de mult despre faptul că Rusia avea o economie slab dezvoltată și că practic nu era în rândul statelor dezvoltate din punct de vedere industrial. Datele istorice vin să contrazică părerile istoricilor contemporani sau ale celor îndoctrinați din perioada comunistă. Industria imperială putea sa realizeze mărfuri impresionante prin calitate și complexitate, dar acestea aveau un cusur: nu generau o creștere a nivelului de trai. Erau nave militare de cele mai mari dimensiuni din categoria cuirasate și care costau o avere din cauza tunurilor grele de la bord. Nici blindajele groase nu erau ușor de produs și implicau un consum ridicat de energie generată de cărbune de calitate superioară în uzine dotate cu utilaje grele. Șantierele navale de la Sankt Petersburg și Nikolaev nu duceau lipsă de comenzi și fiecare proiect imperial era o provocare tehnică. Conducerea țaristă a reușit să strângă 23 de cuirasate ce sunt astăzi incluse în categoria pre-dreadnought și caracterizate prin artileria formată de obicei din patru tunuri principale, calibrul fiind de 10 sau 12 inch. Șantierele navale primeau permanent comenzi din partea strategilor țariști.
Flota imperială era impresionantă pe hârtie și pe apă, dar n-a fost concepută pentru apărarea vreunei granițe, ci urmau să servească pentru expansiune în numele hegemoniei mondiale. Puterea continentală nu mai era suficientă pentru familia țarului, cel ce avea cel mai mare imperiu format dintr-un singur teritoriu. Se întindea de la Varșovia și Helsinki până la Oceanul Pacific, dar tot se mai dorea pământ în China pentru a se ajunge la o mare caldă și la bogățiile statului asiatic. O lungă cale ferată se construia pentru a face legătura între partea europeană și cea din Extremul Orient. Port Arthur trebuia să fie baza de unde să pornească vapoarele militare spre noi ținuturi bogate în resurse.
Expansiunea spre est nu era valuta cu ochi buni de către conducerea de la Tokyo, foștii samurai având propriile planuri de expansiune în căutarea de glorie militară și de resurse pentru fabricile supradimensionate. Tensiunile s-au acumulat și un război devastator a izbucnit în anul 1904, luptele ducându-se pe mare și pe uscat cu cele mai noi tipuri de arme livrate de industria constructoare de mașini.
Rusia a început războiul cu cele mai mari așteptări și japonezii erau considerați inferiori deoarece statura era scundă și nu se puteau compara cu militarii ruși. A fost o surpriză deosebit de neplăcută când pierderile au început să se adune din cauza mitralierelor și a tunurilor cu tir rapi și cele mai dureroase pentru țar au fost cele din domeniul flotei, cuirasatele fiind cele după care se plângea cel mai mult. Ziua de 27 mai 1905 a rămas drept data celui mai mare dezastru din istoria Rusiei. Flota japoneză a reușit să zdrobească gruparea inamică și au fost pierdute prin scufundare șase cuirasate și alte două au fost capturate. Cele opt vapoare cuirasate reprezentau structura de bază a flotei ruse și această lovitură dură a dus la o prăbușire completă a moralului în tabăra țaristă. Era un dezastru complet al marinei ruse și rar s-a întâmplat în epoca modernă să se piardă aproape tot într-o singură zi, rămășițele fiind nimicite a doua zi.
Era evident că lipsea îndemânarea ofițerilor și a marinarilor în mânuirea vapoarelor cu rază lungă de acțiune, dar conducerea țaristă nu s-a lăsat și a continuat pregătirile din domeniul naval. A venit Primul Război Mondial și toate planurile au fost date peste cap.
Bătălia de la Tsushima din 27-28 mai 1905 a demonstrat că tunurile de calibru mare aveau efecte devastatoare dacă focul era concentrat pe țintele cuirasate. S-a dovedit și că torpilele sunt inamici periculoși din cauza lovirii părții submerse, ceea ce impunea răspândirea navelor rapide de combatere a torpiloarelor. Cursa înarmărilor a continuat, dar Rusia a pierdut-o. Chiar dacă au fost făcute eforturi economice deosebite, nu s-a mai ajuns în postura de stăpân al mărilor și al lumii.
Gustave Le Bon a scris că morții își impun voința asupra celor vii si mereu ideile trecutului distrug fericirea generațiilor. Iluzia a rămas în capul conducătorilor din vastul imperiu întins pe două continente. Acesta este motorul care pune-n mișcare energia maselor și nu contează numărul victimelor și prețul fanteziei dezvoltate de cei ajunși întâmplător la putere și care mai trăiesc cu iluzia că vor rămâne în istorie.
Sursă imagine: Wikimedia Commons