Se știe din paginile cărților de istorie că a fost cândva Marea Recesiune provocată de viciile sistemului capitalist de producție și numai Uniunea Sovietică era un stat ce plutea pe valurile crizei și se dezvolta rapid, dovadă fiind miile de uzine pe care regimul le anunța în presa de propagandă. Economia socialistă era triumfătoare deoarece era ridicată pe bază de principii științifice de planificare rațională. Descrierile sunt făcute astfel încât să sublinieze dezastrul din lumea occidentală decadentă și tot așa procedau și jurnaliștii și savanții ce aveau o gândire superioară și rafinată prin universități celebre.
Problema este că seria dezastrelor n-a plecat numai din SUA anului 1929. A fost declanșată de către Iosif Stalin, cel care a dezvoltat o economie ce încălca toate principiile teoretice și era centrată pe acumularea de mijloace pentru industria grea. Un întreg popor era scos în afara circuitului economic normal și astfel s-a produs un dezechilibru pe piața mondială. Conducerea de la Moscova a luat decizii pur criminale în toată perioada existenței regimului comunist și nici astăzi nu este vindecată de această boală.
Iosif Stalin a început să dorească săparea unor canale care să asigure transportul ieftin al unor cantități mari de mărfuri și de nave și a vrut un canal care să lege Marea Baltică de Marea Albă. Lucrările au început în anul 1931 și au durat până-n 1933 pe o lungime de 227 km, o parte fiind de-a lungul unui lac. Era o rută navigabilă numai pe timp de vară, dar care promitea scurgerea de mărfuri din raioanele sudice spre nordul înghețat și astfel s-ar fi realizat o dezvoltare economică fără precedent a regiunii.
Era greu de explicat lui Stalin că o astfel de construcție gigantică este deosebit de scumpă și consuma resursele statului fix atunci când era recesiune și astfel milioane de oameni vor avea de suferit. Mintea limitată nu putea să înțeleagă că ani de zile după inaugurare canalul nu va produce prea mult și populația tot săracă o să fie.
Stalin și cercul apropiat de revoluționari în gândire au găsit o soluție pentru reducerea cheltuielilor, Uniunea Sovietică având o economie a economiilor. Era o teză exprimată clar de către Leonid Brejnev după ce a ajuns secretar general. Stalin a cerut și s-a pus în practică utilizarea forței de muncă a deținuților politici. Erau acei oameni care nu făceau ceva împotriva statului sovietic, dar avea grijă Kremlinul să le găsească vreo vină prin stufosul cod penal sovietic. Au fost trimiși la muncă 126.000 de deținuți ce aveau la îndemână unelte rudimentare: lopeți, roabe, topoare etc. Au tăiat păduri, au înfipt bușteni, au săpat și au cărat pământ în condiții de iarnă polară și hrana era compusă din cele mai proaste alimente găsite de poliția secretă. Această viață de lagăr a dus la exterminarea a până la 25.000 de persoane. Arhivele Moscovei ascund însă minuni deosebite și nu se poate scrie în cuvinte câtă suferință a fost la edificarea proiectului stalinist.
Masacrul de la Belomorkanal a fost realizat înainte să vină la putere Adolf Hitler și n-are vreo urmă de legătură cu apărarea patriei socialiste în fața nazismului.
Marea Criză Economică a fost realizată în mare parte prin deciziile iraționale și șocante ale conducerii de la Kremlin, cea care a luat numai hotărâri împotriva popoarelor sovietice.
Marea construcție hidrotehnică s-a numit oficial Canalul Stalin Marea Baltică-Marea Albă și astfel dictatorul a vrut să confirme că a fost vinovat de exterminarea și suferințele deținuților politici în timp ce populația Ucrainei murea de foame în ceea ce s-a numit Holodomor, un genocid prin înfometare cu milioane de victime și recunoscut chiar de autoritățile ruse. Acestea sunt doar două dintre valorile pe care cică le-a moștenit și le apară actuala conducere de la Moscova.
Sursă imagine: Wikimedia Commons