Uniunea Sovietică și apoi Rusia au fost considerate mari puteri, dar nivelul de trai era unul scăzut și regimul făcea eforturi să mențină o viață plăcută în orașe prin exploatarea mediului rural, țăranii fiind considerați dușmanii regimului. Erau anunțate producții impresionante, dar magazinele nu erau pline de bunuri de larg consum sau chiar de alimente, cele ce erau prea scumpe pentru majoritatea salariaților. Cum se explica fenomenul?
Explicația era simplă precum gândirea lui Stalin. Minerii extrăgeau din adâncuri tot felul de resurse și se obțineau prin arderea cocsului mari cantități de fier, cel ce apoi era transformat în oțel aliat cu alte metale ce se obțineau greu și cu mare poluare. Nichelul și cromul erau vitale pentru economia socialistă, dar generau costuri uriașe. Nu era ușor de întreținut un întreg oraș precum Norilsk pentru a obține nichelul cel toxic. Metalele mergeau apoi spre alte secții sau uzine pentru a fi modelate și se putea obține în mare serie produsul FAB-250. Acesta era deosebit de apreciat de către Stalin și a rămas așa din 1946 până astăzi.
Avea o masă de 250 de kilograme și bomba, că despre un dispozitiv exploziv de aviație este vorba, era un mijloc definit drept ieftin pentru nimicirea forței vii, a concentrărilor de tehnică militară sau a fabricilor. Stalin vedea metalul drept ceva ieftin și industria chimică a fost ridicată în vederea asigurării producției de explozibil. Tocmai încărcătura era periculoasă și costisitoare. Erau necesare instalații speciale, personal înalt calificat și apoi depozite care să asigure condiții perfecte de păstrare pe timp îndelungat. Nu se făcea economie când era vorba de nivelul de trai al bombelor, cele care ar fi putut să declanșeze explozii devastatoare. Corpul unui astfel de proiectil aerian conținea până la 100 kg de material instabil, gata să se descompună în volume mari de gaze în momentul detonării focosului.
Era o armă utilă și putea să fie lansată de pe orice aparat de zbor, dar puterea de distrugere n-a fost considerată suficientă și mereu se poate mai mult. A fost inventată FAB-500, masa încărcăturii de luptă fiind cuprinsă între 150 și 201 kg. Există mai multe configurații pentru diferite destinații, dar poare să dea bune rezultate împotriva fortificațiilor de beton armat. A fost intens utilizată în Afganistan și a crescut costurile operațiunii speciale din îndepărtata țară asiatică.
Bombele clasice au început să fie lansate masiv și împotriva Ucrainei din 24 februarie 2022 pentru zdrobirea oricărei idei de rezistență, dar purtătoarele de bombe au fost doborâte de apărarea antiaeriană și atunci s-a recurs la un kit ieftin de planare, noile dispozitive permițând plutirea pe o distanță de până la 80 km și astfel ambele componente ale binomului sunt dificil de interceptat.
Uniunea Sovietică oferea locuri de muncă din belșug și muncitorii vedeau o parte înfloritoare prin coșurile de fum și salariile asigurate ritmic. Problema era că produsele finite nu aduceau ceva bun și generau cheltuieli ridicate în economie, rezolvate în parte prin exporturile de armament către state zise prietene. Materiile prime scumpe erau consumare pentru a produce nimic și a fost normal să nu mai funcționeze sistemul economic. Bombele au fost păstrate în depozite speciale și sunt utilizate împotriva Ucrainei.
FAB-250 și FAB-500 au fost realizate precum proiectilele de 122 și 152,4 mm: să fie multe și ușor de fabricat în vederea copleșirii inamicului capitalist, cel ce ocupa spații vaste și dispunea de mult armament. Bombele oarbe nu aveau precizie, mai ales dacă erau lansate de la înălțime mare și au fost proiectate arme ghidate precum KAB-500, cele care au mărit cheltuielile statului sovietic, cel ce avea și alte categorii de tehnică militară de produs. Obiective speciale, bine protejate de beton și cuirase din oțel, puteau să fie atacate cu bombe oarbe sau dirijate prin televiziune sau cu laser, masa armei fiind de 1.500 kg.
Conducerea de la Kremlin le consideră utile deoarece nu pot fi interceptate și distruse și aviatorii ruși le lansează oriunde găsesc o fisură în sistemul defensiv ucrainean. Unii au greșit și au fost doborâți, dar cei rămași în viață au învățat cum să se ferească de rachetele inteligente. Industria livrează arme noi în locul celor imprecise și s-a ajuns la asamblarea celor de trei tone, prea voluminoase pentru războiul modern și mai rar folosite. Apărătorii ucraineni au distrus mari depozite de armament și muniții, dar resursele par inepuizabile, exact cam cum gândea tovarășul Stalin înainte de martie 1953. Autoritățile de la Moscova trăiesc cu iluzia că pot face orice în domeniul bombelor cu încărcături clasice, dar costurile se adună exact ca pe vremuri, Ucraina fiind o pradă cam mare și dificil de înghițit. Moscova speră să nimicească statul vecin, dar cheltuielile cresc de la o zi la alta, nai ales după ce bombardiere strategice impunătoare au fost incendiate în ziua de 1 iunie 2025. Un Tu-22M putea să transporte 69 FAB-250, 18 FAB-500 sau 8 FAB-1500. Industria trebuia să aibă grijă să livreze tehnica de distrugere a aviației, multă și scumpă.
Războiul din Ucraina este și un fenomen militar de distrugere a moștenirii sovietice, cel mai cunoscut caz fiind scufundarea crucișătorului Moscova. A urmat acțiunea de nimicire a bombardierelor strategice, dar bombe planante sunt lansate și de avioanele de vânătoare mici și rapide. Bombele dispar în fiecare zi, dar nu înainte să ia vieți nevinovate, victime ale minților bolnave de putere, iluzie care bântuie prin cercurile conducătorilor.
Uniunea Sovietică a fost acel organism statal în care producția de bombe și armament a dus la grave lipsuri alimentare și populația a protestat mai mult sau mai puțin vizibil. S-a ajuns până la protestul în masă de la Novocerkassk din zona Rostov din 1962, cel reprimat de autorități prin împușcarea a 24 de persoane și apoi judecătorii au mai hotărât șapte execuții.
Sursă imagine: Wikimedia Commons