Omul a fost o ființă socială și forța grupului a fost asigurată de alegerea conducătorilor potriviți pentru a face față pericolelor și pentru a ridica o civilizație înfloritoare. Roma a fost la începuturi o oarecare cetate din spațiul latin și nu părea să aibă o evoluție spectaculoasă în istorie, mai ales că o vreme a fost sub dominație etruscă. Urma să se dezvolte și, la un moment dat, să dispară sub forma unor ruine mai mult sau mai puțin spectaculoase. Totuși, datorită dotării legiunilor cu armament deosebit de ucigător cetatea de pe Tibru a ajuns să cucerească spații vaste și stăpânirea a fost consolidată prin dezvoltarea unui extins sistem de drumuri strategice, totul protejat de o linie de fortificații denumită limes. Armata contribuia în mod deosebit la deschiderea de drumuri și la realizarea de cărămidă și olane. Forma de guvernământ numită Republică, potrivită pentru un oraș mic, nu mai făcea față guvernării unor spații întinse și, din anul 27 î. Hr. a fost introdus Principatul sau Imperiul, o formă de guvernare în care autoritatea împăratului permitea o reacție rapidă în raport cu îndelungatele dezbateri din Senat, mulțimea gălăgioasă fiind sfâșiată de luptele bolnave pentru avere și putere. Octavian Augustus a reușit să ducă o politică echilibrată pe plan intern și a putut să mulțumească diferitele centre de putere și de interese, dar restul istoriei Romei a fost o permanentă luptă între tendințele autoritare ale împăraților și dorințele de putere ale senatorilor, legiunile și pretorienii intervenind în conflicte în funcție de interesele materiale, existența statului fiind o noțiune absolut străină. Banii nu aveau miros în Antichitate.
Caligula, după numele lui adevărat, Caius Iulius Caesar Germanicus, a fost un împărat roman din Dinastia Iulia-Claudia. După o minuțioasă anchetă în arhiva orașului Aretium, Suetonius (Caligula, 8) descoperă acte publice de încredere din care rezultă că succesorul temutului Tiberius venise pe lume la 13 august 12 e.n.
"Porecla acestuia de <<Cizmuliță>> (Caligula), a căpătat-o din glumele de tabără, fiindcă fusese crescut între soldați, cu îmbrăcăminte și încălțăminte de simplu soldat"-scrie Suetonius (Caligula, 9). Fiind fiul lui Germanicus și al Agrippinei, acesta și-a făcut educația printre soldații de la Rin, comandați de tatăl său.
Odată cu moartea tatălui său, au început zile amare pentru copil, din cauza conflictelor dintre mama acestuia cu Tiberius și Seianus. După exilarea Agrippinei și a primilor fii ai săi, minorul Caius a stat în casa străbunicii sale, Livia Augusta, despre care a afirmă, mai târziu, după moartea acesteia, că era "Ullise îmbrăcată în rochie". S-a mutat după aceea în casa Antoniei, bunica sa după tată. Dacă nu ar fi găsit adăpost sub acoperământul acestor case, ar fi ajuns și el o victimă a lui Seianus. De mic copil și-a dat dat seama că nu-i poate fi drag lui Tiberius, cel ce nu suporta prin preajmă prezența celor cu posibile pretenții la putere.
Abia la 21 de ani a fost chemat de acesta la Caprea, ca să-i acorde togă virilă, ceea ce pentru alții se făcea la 16 ani.
"Avea statură înaltă, fața palidă, corpul enorm, gâtul și picioarele foarte subțiri, ochii în fundul capului, tâmplele scobite, fruntea lată și amenințătoare, păr rar pe cap, în creștet neavând deloc, pe când celelalte părți ale corpului erau păroase... Natura îi hărăzise o figură respingătoare și urâtă, dar el se trudea să o facă și mai oribilă, aranjându-se în fața oglinzii ca să inspire și mai multă teroare și groază. Era de o sănătate șubredă și la corp și la suflet. Copil fiind, suferise de epilepsie; ca tânăr, era rezistent la efort, dar câteodată îi venea un fel de slăbiciune pe neașteptate, încât abia mai putea merge sau abia mai putea sta în picioare, și-și revenea greu din această stare.(...) Îl chinuiau insomniile, căci nu se odihnea mai mult de trei ore pe noapte și nici atunci nu era liniștit, ci tulburat de coșmare și fantome..."(Suetonius, Caligula, 50).
Din acest portret deducem că avea o meteahnă gravă și cronică. Încă din copilărie apărea ca un degenerat fizic și mintal, trăsături caracteristice multor membrii ai dinastiei sale, care îi afectau stabilitatea minții oferindu-i o "dublă-personalitate". Astfel, el oscila între două extremități: la polul negativ se înregistrau capricii, cruzime, egoism, înclinare spre dezmăț și lucruri extravagante, disprețul față de zei. De asemenea, se putea remarca și stilul vestimentar straniu.
Comportamentele acestuia erau influențate deseori de spectacolele cu dans și cântece pe care le vedea, atenuându-i crizele pe o scurtă durată de timp, până reveneau și mai agresiv.
Și totuși acest împărat avea și unele calități. Astfel, el s-a remarcat prin elocință, prin ușurința de a se exprima prompt și cu înflăcărare, apoi prin replici care uimeau auditoriul.
Deși recunoscut ca moștenitor oficial, cât a trăit Tiberius, nu i s-au încredințat decât deminități de mâna a doua, ca cele de augur și pontifice. Împăratul i-a dat mai multă atenție numai atunci când Seianus a devenit suspect. Caligula era "prințul dorit de provincii și soldați, fiindcă mulți îl cunoscuseră de copil. De asemenea, era iubit de toată populația orașului Roma, în amintirea tatălui său, Germanicus și din compătimire pentru o familie aproape distrusă" (Suetonius, Calig.,13).
Domnia lui Caligula a început sub bune auspicii, noul împărat fiind înconjurat de dragostea nemărginită a cetățenilor și de cuvintele măgulitoare, ca "steaua noastră", care i se adresau de mulțime. În trei luni au fost sacrificate mai mult de 160 000 de animale, pentru ca poporul să fie ospătat împărătește. Nu mult timp după înscăunare, el făcu o călătorie în Insulele Pandataria și Pontia, ca să aducă urna cu rămășițele Agrippinei și a fratelui său Nero. După aceasta, căzu grav bolnav și atunci mulți cetățeni "stăteau nopțile împrejurul palatului și unii promiteau că vor lupta cu armele pentru sănătatea bolnavului și că se vor sacrifica pentru el" (Suetonius, Caligula.,14).
A câștigat și mai mult dragostea oamenilor, de îndată ce anunță o serie de măsuri pentru suprimarea metodelor tiranice de guvernare instituite de către predecesorul său. Iertă pe cei condamnați, anulă trimiterea în exil a unora, arse în for dosarele proceselor politice în curs de judecată, ridică cenzura asupra unor scrieri și dădu o amnistie generală. Pentru plebe a ordonat distribuirea de alimente și articole vestimentare, iar pentru toată populația Romei a organizat și spectacole de circ și amfiteatru, care se prelungeau nopți și zile.
Domnia echilibrată a lui Caligula a ținut numai 7 luni. La 27 octombrie 37 e.n., în urma unei grave boli, s-a deschis epoca nebuniilor sale, caracterizate prin cruzimi, jafuri și extravaganțe, descrise cu multe amănunte de către Suetonius și Dio Cassius. "Până aici-scrie Suetonius (Calig., 22) - s-a povestit ca despre un prinț. Cele ce urmează sunt de povestit ca despre un monstru.""
Porunci ca din Grecia să fie aduse statuile divinităților celebre, cărora le tăie capul, pentru a-l înlocui cu propriul său cap sculptat. Deseori, se instala între statuile zeilor, ca să fie adorat împreună cu ei. Noaptea se urca pe terasa palatului și de acolo invita luna strălucitoare... ca să vină în patul său. A unit pe deasupra forului Palatinul cu Capitoliul printr-un pod de pe care a aruncat pentru plebe mai mulți saci plini de monede. În mintea sa nebuloasă, rătăceau cele mai stranii și irealizabile planuri. Astfel au fost: construcția unor corăbii din lemn de cedru cu zece rânduri de vâsle, ridicarea unor diguri în mijlocul mării, tăierea celor mai înalte stânci și umplerea văilor cu ele, ca să ajungă la nivelul munților, distrugerea poemelor homerice și a operelor lui Vergilius. "Pe scurt (...) , a cheltuit în mai puțin de un an, bogății imense și tot tezaurul lui Tiberius" (Suetonius, Calig., 37).
După spusele aceluiași istoric, dementul și-ar fi necinstit toate surorile. Nerușinat s-a dovedit de asemenea în contractarea și anularea celor trei căsătorii ale sale, cu femei pe care le silea să divorțeze de bărbații lor. La banchete își alegea pentru desfrâu pe cele mai ilustre matroane, în prezența soților lor.
Lipsa de bani îl făcu rapace, determinându-l să pună impozite nemaiauzite, stoarse cu ajutorul perceptorilor și centurionilor. Taxe noi au fost fixate asupra alimentelor de larg consum la Roma, asupra proceselor privitoare la averi (de unde încasa 40 la sută), pentru hamali și prostituate. Odată cu acestea, s-a reintroduslex maestatis, pe baza căreia veniturile palatului se înmulțeau prin condamnări la moarte și confiscări de averi. Era satisfăcut atunci când... "cu picioarele goale, călca pe grămada de monede de aur întinse pe podea și se rostogolea uneori cu tot corpul în mijlocul lor" (Suetonius, Calig., 42).
Nebuniile lui Caligula au culminat cu măsurile luate față de calul său, Incitatus, căruia "îi făcuse un grajd de marmură, iesle de ivoriu, harnașament de purpură și un colier de pietre prețioase, pe lângă o casă, servitori și mobilier, pentru ca invitații, în numele său, să fie somptuos primiți. Se spune că dorea să-l facă consul" (Suetonius, Calig., 55).
Mintea sa rătăcită credea într-o monarhie de tip elenistic, absolută și teocratică; de aceea, obliga lumea să îngenuncheze în fața sa. De îndată ce a fost adulat ca unul ce depășise măreția regilor pământeni, el a început să-și atribuie o maiestate divină, pentru care îmbrăca costumul zeilor preferați: Jupiter, Apollo, Neptun, Bacchus.
Scurta domnie (de 4 ani) a lui Caligula a înregistrat puține evenimente de seamă în domeniul politicii externe. Nici pe acest teren nu au lipsit curiozitățile omului cu mintea răvășită. Era purtat în lectică de 8 oameni și atunci când pornea în campanii, drumul trebuia stropit și măturat înaintea sa. Voia să fie un conducător aprig și sever, de aceea, pedepsea și destituia fără motiv pe comandanți.
Regimul de cruzimi și nebunii al lui Caligula trebuia să ia sfârșit printr-un asasinat. În sertarul biroului său existau două caiete intitulate de elSabia și Pumnalul, care cuprindeau liste cu numele celor destinați morții. Tot în acea cameră se mai păstra o ladă plină cu diferite otrăvuri. Nebuniile și excesele împăratului îndemnau pe mulți să-l ucidă. Conspirațiile organizate de către Cn. Cornelius Lentulus Gaetulicus (39 e.n.), mai apoi de Sextus Papinius (40 e.n.) au fost descoperite și reprimate. O gardă compusă din mercenari germani îl păzea strașnic pe împărat, care nu se mai putea bizui pe pretorieni.
Cea de a treia conjurație, fiind mai bine organizată, a reușit. Fusese constituită din unii senatori din cei doi prefecți ai pretoriului, din liberți care lucrau la palat și din doi tribuni ai cohortelor pretoriene. S-a stabilit ca asasinatul să aibă loc în ziua de 24 ianuarie 41 e.n., la orele 7, atunci când împăratul va ieși de la un spectacol și se va îndrepta spre palat. Conform spuselor lui Suetonius, există două versiuni ale asasinării lui Caligula: în timp ce Caius vorbea cu copiii de la spectacol, Chaerea i-ar fi străpuns gâtul cu sabia pe la spate, iar Cornelius Sabinus, i-ar fi infipt pumnalul în piept. Alții spun că a fost asasinat de Chaerea, care i-a despicat maxilarul dintr-o lovitură.
Ascuns mai întâi într-o grădină, cadavrul lui Caligula a fost ars parțial și apoi îngropat. Mai târziu, surorile sale venite din exilul la care el le condamnase, l-au dezgropat, l-au incinerat, după riturile funerare obișnuite.
Vestea morții sale a fost primită cu neîncredere, deoarece mulți bănuiau că fusese un zvon strecurat de către Caligula, în dorința de a-și descoperi dușmanii.
Deși a avut o domnie scurtă, lipsită de fapte de arme mărețe și de realizări politice de seamă în interior și exterior, Caligula n-a fost dat repede uitării. Amintirea lui s-a păstrat, ca și a lui Nero, datorită excentricităților unui om cu minte încurcată și bolnavă de putere. Cum împărații romani se considerau mereu deasupra cercului strâmt al legilor, exista permanent posibilitatea să apară conducători complet rupți de realitate și care demonstrau că mintea omului este capabilă să lanseze cele mai ciudate idei în mod normal, dar răul a fost întotdeauna amplificat de consumul de alcool și de sechelele unor boli.
Bibliografie
1. Suetonius -"Viețile celor DOISPREZECE CEZARI", Editura Gramar, București, 2005.
2. Drimba, Ovidiu,Istoria culturii și civilizației, vol. II, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1987.
3. Matei, Horia C.,Civilizația Romei antice, București, 1980.
4. Tudor, Dumitru,Enciclopedia civilizației romane, București, 1982.
5. Tudor Dumitru,"Figuri de împărați romani", vol.1, Editura Enciclopedică Română, București, 1974.
Sursă imagine:Wikimedia Commons