Anul 1984 a rămas în istoria locuitorilor din România socialistă prin inaugurarea lucrării hidrotehnice ce este cunoscută sub denumirea de Canalul Dunăre-Marea Neagră. A fost o construcție gigantică și mulți locuitori de astăzi consideră că a fost o realizare deosebită și cu care neamul românesc se poate lăuda în fața întregii lumi. Datele statistice despre cât pământ a fost excavat și câte materiale au fost folosite la ridicarea barajelor și la consolidarea pereților căii de navigație sunt impresionante și sunt amintite des în publicații din mediul virtual sau în lucrări tipărite în mod clasic. A fost o lucrare prin care mulți îl văd pe Nicolae Ceaușescu drept un adevărat patriot ce dorea cu orice preț dezvoltarea industrială a României și ridicarea nivelului de trai al maselor.
Popoarele au mereu idei puține, ferme și greșite, legile lui Gustave Le Bon despre psihologia mulțimilor fiind dificil de încălcat. Problema principală legată de canal este că era absolut inutil. România comunistă putea să participe la comerțul internațional prin porturile Constanța, Mangalia și Midia, mărfurile urmând să fie aduse la dane sau preluate de pe nave cu ajutorul trenurilor și două linii de mare capacitate ar fi fost suficiente pentru un comerț intens. În plus, România dispunea și de porturile Tulcea, Galați și Brăila de unde se putea livra orice marfă pe vapoare maritime. Trenurile ar fi realizat aprovizionarea porturilor cu mărfurile realizate în Moldova și Muntenia, dar statul socialist putea să asigure și venirea de bunuri din orice colț al țării deoarece avea monopol asupra mijloacelor grele de transport. Alte bunuri puteau trece prin porturile dunărene, cele de la Giurgiu și Oltenița fiind strategic situate în raport cu capitala. Mărfurile ușoare și cu preț mare puteau fi importate sau exportate chiar cu aeronave de mare volum.
Trenul de mare capacitate este cunoscut practic sau teoretic în întreaga lume și vagoanele nu mai au capacitatea teoretică de zece tone. Un vagon de cereale poate să transporte 56 de tone de cereale, dar important este că viteza de deplasare este de cel puțin 50 km pe oră, mult mai repede decât se poate deplasa un convoi de barje. Specialiștii calculaseră că trei linii ferate de mare capacitate ar fi fost mai mult decât suficiente pentru economia socialistă. Poate încă o cale de fier pe la Giurgeni ar fi adus mai aproape Moldova de Constanța și cu costuri reduse de finisare. Mai exista și varianta construirii unei autostrăzi care să lege orașul de la mare cu restul țării. Ar fi fost deosebit de simplu din moment ce tot pământul era al statului și nu mai erau lungile probleme din justiție legate de exproprieri.
Canalul a fost săpat în perioada 1976-26 mai 1984 și mulți cred că a fost o realizare economică deosebită a dictatorului ce credea în ideile venite de peste Prut. În realitate, secolul trecut era al vitezei și nu prea mai conta volumul imens de mărfuri cu preț scăzut în raport cu cele deplasate rapid și care erau prelucrate superior. Statele dezvoltate începeau să caute soluții pentru scăderea cantităților de materii prime utilizate și evoluția electronicelor este cea mai evidentă. Renumite lămpi din televizoare au dispărut în favoarea tranzistorilor și aparatele de radio au devenit ușoare și portabile. Monstruozitatea tehnică a fost realizată în timp îndelungat și n-a produs ceva util tocmai când erau restricții la orice bunuri. Cheltuielile au contribuit în mod important la sărăcirea țării și POPULAȚIA A FOST SUPUSĂ LA TOT FELUL DE RESTRICȚII SUB ACOPERIREA CĂ SE PLĂTEȘTE DATORIA EXTERNĂ. Renunțarea la acest plan megalomanic ar fi dus în mod sigur la renunțarea la torturarea populației cu cartelele alimentare, statul comunist aplicând aproape un regim de exterminare prin înfometare, teorie ce mai fusese aplicată de către temutul Iosif Stalin în perioada interbelică.
Liderul sovietic mai are o legătură cu canalul din Dobrogea. Leonid Brejnev, conducătorul Uniunii Sovietice, se afla în vizită la București când Nicolae Ceaușescu i-a spus că va începe proiectul gigantic. Motivarea deciziei a fost și este uluitoare. Dictatorul comunist a spus clar că va ordona săparea canalului deoarece așa a dorit tovarășul Stalin. Chiar dacă liderul de la Kremlin murise de două decenii și fusese aruncat într-un oarecare mormânt, Nicolae Ceaușescu ținea morțiș să pună în practică proiectul la care au murit o mulțime de deținuți politici. Puterea morților nenorocește popoarele prin intermediul morților vii, acele persoane ce nu gândesc și aduc trecutul în prezent.
Resursele țării au fost îngropate în canal și s-a ajuns ca bruma de prosperitate după efectuarea de împrumuturi în Occident să dispară. Politicienii nenorocesc popoarele prin cele mai fanteziste decizii și se poate vedea cât de mult nu s-a construit în România socialistă dacă se ține cont că exista o cale ferată simplă spre Oltenița. Aceeași situație era și spre Giurgiu, cele două rute nefiind electrificate. NICOLAE CEAUȘESCU N-A AVUT VREO LEGĂTURĂ CU FERICIREA CETĂȚENILOR ROMÂNI, CI A APLICAT NUMAI SI NUMAI TEZELE COMUNISTE ȘI INDICAȚIILE DE LA KREMLIN. Poporul român nu vrea să creadă din cauză că este nemulțumit de actuala clasă politică de la București și caută un salvator, un mântuitor.
Sursă imagine: Fototeca online a comunismului românesc, 117/1979