Se tot spune prin societatea contemporană că pe vremea fostului dictator sistemul de învățământ funcționa mult mai bine ca astăzi. Este o idealizare a trecutului ce devine extrem de periculoasă din cauză că mulțimile încep să fie orientate spre regimurile autoritare, pur criminale. Se știe că masele nu gândesc, dar este prea gravă această repetare la infinit a faptului că un tiran odios, impus de o forță străină, putea să iubească poporul român și să facă fapte bune, pozitive. Revenind la procesul de învățământ, stă scris în statistici că erau în 1975 164.567 de studenți în universitățile statului și totul se făcea după un plan stabilit de partidul unic. Numărul de valori nu conta. Erau stabilite cote de înscriși și ceilalți puteau să încerce în anii următori. Erau destui studenți la numărul de locuitori. Aceasta este prima impresie. Absolut greșit! Ungaria avea 98.122, dar populația era la mai puțin de jumătate. Bulgaria avea 103.515 în 1973, dar populația era și mai redusă. Poate că lumea capitalistă stătea mai prost pentru că era condamnată la pieire de mersul timpului. Canada, la un număr de locuitori comparabil cu cel al României socialiste, avea în universități 332.412 studenți. SUA arunca în lupta intelectuală 8.313.000 de oameni interesați de o instruire superioară. Erau cam câte persoane se aflau pe teritoriul Bulgariei populare. Grav era că în România socialistă se pierdea mult timp cu materii absolut inutile pentru progres, socialismul științific și Economia politică fiind un coșmar pentru cei ce doreau să învețe. Profesorii din domeniu erau de multe ori politruci sadici, care omorau orice plăcere pentru studiul adevărat. A fost absolut normal ca România să rămână și să se mențină prin coada clasamentului în cele mai multe domenii. Oamenii talentați au fost neutralizați de adepții regimului, cei ce aveau drept misiune să mențină populația dependentă de ideologia străină și odioasă.
Sursă imagine: Fototeca online a comunismului românesc, 522/1966
