Se tot spune prin familii, prin autobuze, pe la colț de stradă sau în generosul spațiu virtual că înainte de 1989 România avea o industrie performantă, cea care oferea locuri de muncă și care a contribuit la plata datoriei externe. Oamenii, scârbiți de politicienii contemporani, cad ușor în trecut și rămân acolo captivi până la moarte. Devin robii vii ai unui mort.
Realitatea este că masele nu gândesc și nici nu vor să citească prea mult, Istoria fiind o știință ce nu este pe gustul românilor din cauza mulțimii de date. Adoptă o idee simplă și o repetă la infinit, respectând astfel legile psihologiei multimilor. Istoricul Petre Opriș a fost să cerceteze prin arhivele ce erau secrete până la căderea regimului și ani buni după evenimentele sângeroase din decembrie 1989 și a publicat lucrarea Aspecte ale economiei românești in timpul Războiului Rece (1946-1991), un volum ce este însoțit de documente de primă mână. Unul dintre acestea descrie adevărata situațiep din multe domenii industriale și falimentul economiei socialiste planificate. Era 22 decembrie 1989 și se discuta în Biroul Permanent al CC Executiv al CC al PCR despre situația economiei socialiste, cea care ar fi trebuit să fie cea mai avansată din lume. Participa la analiză chiar Nicolae Ceaușescu și erau informări că nu prea se făcea planul din cauze legate de planificare, de calitatea personalului sau de o ruptură completă între realitate și dorințele liderilor de partid. Economia este un sistem complicat și în care deciziile politice nu prea dau rezultate decât prin constrângere.
Un domeniu interesant pentru industrie este cel sanitar, spitalele având nevoie de instrumentar de uz curent și de dotări superioare de tip incubator sau electrocardiograf. Sunt produse scumpe și, teoretic, fabricile ar trebui să se bată pe astfel de comenzi. Alta era situația în România socialistă. I se raporta lui Nicolae Ceaușescu că a fost realizată o producție de un milion de lei din cele 500 milioane de lei din planificare.
Informația oficială este mai mult decât șocantă și demonstrează cât de decăzută era economia socialistă, cea care supraviețuise prin infuzii de capital extern după 1970. Trebuia să se prăbușească la un moment dat după ce teroarea regimului ar fi încetat presiunea asupra sistemului economic și ar fi dispărut monopolul comercial asupra pieței interne. Se poate pune o întrebare simplă: oare câte persoane au pierit dacă spitalele n-au primit medicamente și aparatură în numele plății datoriei externe? Se vor face în curând și calcule despre creșterea mortalității în era achitării creditelor luate pentru ridicarea și funcționarea unor uzine ce aveau destinație militară.
Sursă imagine: Fototeca online a comunismului românesc, 41/1970