Nicolae Ceaușescu a ajuns la putere în anul 1965 și părea să fie diferit de predecesorul stalinist. Parcă era din alt aluat, mai patriot și deschis către lumea occidentală liberă. Părea că poporul român o sa aibă noroc și o să scape de torturile impuse de peste Prut. Comportamentul din timpul crizei cehoslovace din 1968 a dus la o apropiere de popor și a adus multă simpatie în lumea vestică. A fost momentul de maximă glorie a dictatorului și încă mulți îl mai definesc drept erou și patriot. Manualele repetă la infinit că atunci a existat un național - comunism ce putea să ducă spre fericire și prosperitate. Se cultivă ideea că au fost făcute multe pentru popor și se trăia mai bine.
Orice minune durează trei zile și nici soarta României n-a fost diferită. Oamenii spuneau că țara era pașnică și erau locuri de muncă din belșug. Nicolae Ceaușescu putea să fie în mod real un mare conducător, dar a ales o altă cale. A comandat în Uniunea Sovietică 850 de tancuri T-55 care au fost livrate în perioada 1970 – 1977. Erau prețuite la 200.000 de dolari exemplarul într-o perioadă în care un român putea să spere la 1.000 de dolari din venitul național.
Au urmat cele 30 de tancuri T-72 aduse în 1978, dar acestea erau foarte scumpe și se formau numai militari fideli regimului în condiții de secret absolut. Politica lagărului comunist consta în formarea de cadre pe puține mașini costisitoare. Dacă se dădea semnalul de pregătire a marelui conflict ideologic, lungi convoaie feroviare ar fi adus tehnică grea din belșug pentru personalul instruit din timp de pace.
Nicolae Ceaușescu nu era însă mulțumit cu ce dotare avea armata comunistă. Era evident că T-34 era depășit de noile evoluții ale armamentului și T-55 era greu de cumpărat. S-a hotărât că economia socialistă este suficient de performantă pentru a putea să asambleze principalele mașini blindate de luptă. Au fost dezvoltate relații cu China și au fost aduse utilajele necesare construirii unei fabrici specializate în București.
Au fost făcute cercetări deosebite și a rezultat TR-580, un tanc ce avea o masă de 46 de tone. A fost finisat în 400 de unități și 150 au fost vândute pentru Egipt. N-au fost pe gustul clienților arabi și s-a impus o modernizare radicală a originalului sovietic. A rezultat TR-85 care a fost produs din 1986 în cam câte 100 de unități pe an. Era o mare diferență în raport cu modelele precedente în ceea ce privește calitatea protecției și masa tancului a ajuns 50 t. Motorul de 830 CP permitea o mobilitate bună în teren și pe șosea.
Povestea tancurilor este interesantă pentru orice pasionat de istorie. Cât timp au curs credite din Occident, statul comunist a avut fonduri și nivelul de trai s-a mai dezghețat. Situația s-a agravat din 1979 și a urmat o criză economică amplificată de decizia plății forțate a datoriei externe. Producerea tancurilor a generat costuri deosebite și a agravat lipsurile din țară, mai ales că acestea urmau să fie sprijinite de tunuri și avioane noi. Uzina specializată din București înghițea mult oțel de calitate și era o gaură neagră din punct de vedere energetic. Nu era de mirare că se lua curentul electric în localitățile țării și se trăia în frig cumplit. Oamenii cred că se făceau sacrificii pentru plata datoriei externe, dar dictatorul se pregătea de războiul cu lumea capitalistă și erau planuri de operațiuni ofensive împotriva Istanbulului sau spre Europa Centrală.
Nicolae Ceaușescu a ordonat înarmare masivă în perspectiva unui uriaș conflict cu lagărul capitalist, cel ce era stabilit încă din anul 1924. A sacrificat totul pentru această idee, dar evenimentele istorice au evoluat altfel decât a fost plănuit. Nicolae Ceaușescu nu s-a gândit vreodată la poporul român, ci a jucat perfect rolul unui satrap ce îndeplinea ordinele Moscovei și chiar făcea mai mult pentru ideologia comunistă. Oamenii erau simpli sclavi ce executau ordinele partidului și soarta lor lipsită de importanță, dovadă fiind lipsa alimentelor din magazine, statul fiind singurul furnizor de mărfuri.
Sursă imagine: Wikimedia Commons