Se știe că din anul 1980 a început o criză profundă a economiei comuniste, practic o stare de faliment după ce trupele sovietice au invadat Afganistanul. Occidentul a descoperit că Moscova duce aceeași politică de revoluție mondială și colaborarea cu lagărul comunist a fost redusă, ceea ce afecta economia organizată în jurul industriei grele. Au fost făcute presiuni asupra conducerii de la București pentru plata sumelor împrumutate și Nicolae Ceaușescu a fost obligat să plătească pentru a mai putea avea acces la tehnologie și la comerțul mondial. Oamenii au ajuns în stare de lagăr, alimentele și bunurile fiind raționale pentru plata forțată a datoriei externe a țării, dar repetă mulțumiți că înainte era mai bine și țara a rămas liberă de obligațiile fiscale internaționale către creditorii străini. Au fost necesare unele sacrificii, dar obiectivul era unul măreț și aducea o adevărată independență.
Așa cred oamenii obișnuiți, cei ce consideră că liderul de la București era un adevărat patriot și iubea poporul pe care-l conducea. Realitatea era una absolut neagră. Liderul comunist se pregătea de război și nu făcea economie la capitolul înarmare în timp ce se declara pacifist. Departe de ochii poporului, a început munca la construirea unui crucișător ușor în anul 1979 și dificultățile tehnice au dus la prelungirea lucrărilor până-n 1986. Nava de luptă n-a adus vreun venit pentru populație, ci a mărit cheltuielile statului din cauză că stabilitatea era grav afectată și au fost necesare lucrări de modernizare în perioada 1988 –1982. Instalația de forță era considerată o mare devoratoare de combustibil prin cele patru tone arse pe oră. Era un record pentru o țară unde benzina era raționalizată.
Orice stat care se respectă are nevoie de o prezență navală pentru apărarea intereselor economice. Ordinul de la București prevedea și noi nave de sprijin. Corvetele din Clasa Tetal I erau în număr de patru și echivalau cu distrugătoarele din ultimul război mondial. Au fost gata până-n anul 1987. Era prea puțin și au urmat navele din Clasa Tetal II. Lucrările au început din 1983 și au fost lansate comenzi pentru alte patru vapoare de luptă. Prăbușirea regimului a dus la abandonarea la proiectelor megalomanice și cererea a fost redusă la jumătate.
Cum România socialistă era inferioară la capitolul flotă în raport cu riveranii puternici, s-a importat submarinul Delfinul pentru atacuri prin surprindere.
Era bine să fie dezvoltată forța militară pentru a rezista presiunii Uniunii Sovietice. Nicolae Ceaușescu pare astăzi un erou cu puteri deosebite ce făcea rost de bani și de armament pentru ocrotirea neamului oropsiți timp de secole. Partea proastă este că nu se făcea ceva împotriva statului comunist. Dimpotrivă. Armamentul și echipamentele electronice proveneau din U.R.S.S. și costau o avere. Submarinul ce era greu de detectat deoarece era acoperit cu un strat de cauciuc. Aceste importuri erau deosebite din punct de vedere și au afectat grav bugetul statului. Nicolae Ceaușescu aștepta ordinul pentru revoluția mondială, dar Moscova lui Gorbaciov avea alte orientări în timpul lui glasnostului. Orice flotă militară este o adevărată gaură neagră pentru finanțele statului, dar Nicolae Ceaușescu a ales să sacrifice poporul pentru armamentul sovietic și nu se știe exact câte persoane au pierit din cauza lipsei de alimente și de medicamente. Flota a fost construită pentru ideologie și nu avea legătură cu fericirea oamenilor ce trudeau în fabrici și pe ogoare.
Sursă imagine: Fototeca online a comunismului românesc, 281/1978