Conducătorii de la Kremlin au auzit că forțele americane scot energie din piatră seacă și demonstrația de la Hiroshima a fost suficientă pentru a declanșa o cursă a înarmărilor fără milă și îndurare pentru soarta celor ce exploatau rocile radioactive. Era interesantă și obținerea de energie electrică în centrale nucleare de mare putere și a început o politică de dezvoltare a generatoarele pe baza fisiunii atomilor de uraniu. Centralele au fost ridicate relativ aproape de orașele ce aveau fabrici mari consumatoare de energie și s-a luat decizia să fie ridicată o centrală cu șase reactoare la nord de Kiev. Capitala republicii socialiste avea capacități de producție în domeniul aeronautic și se putea trimite putere spre Harkov, oraș în care se produceau tancuri.
Conducerea comunistă a fost deosebit de grijulie cu cei care au construit și apoi au lucrat în centrala de la Cernobîl și un întreg oraș a apărut pe malul râului Pripiat. Părea să fie un fel de paradis terestru, salariile fiind bune și oamenii nu aveau grija zilei de mâine. Statul paternalist a atras mulți adepți și oricând se putea demonstra că sistemul comunist este superior celui din lagărul capitalist. Nu bănuiau că stau lângă un vulcan.
Centrala Cernobîl a fost un nou experiment al mișcării comuniste și părea un succes ideologic. Specialiștii americani au atras atenția că nu este bine din punct de vedere științific și tehnic ce se face, dar Moscova a refuzat cu superioritate ideile imperialiștilor.
Ziua de 26 aprilie 1986 a confirmat că savanții de peste ocean au avut dreptate și un reactor a făcut implozie și materialul radioactiv a fost aruncat în atmosferă și a afectat întreg continentul european. Se cunoștea că sistemul de moderare a reacțiilor nucleare cu ajutorul grafitului era periculos, orice defecțiune putând genera o intensificare a fisiunii nucleare și o supraîncălzire a miezului radioactiv. Autoritățile comuniste au știut ce potențial aveau reactoarele de tip RBMK-1000 încă de la lansarea din 1968, dar au luat decizia să se meargă tot înainte pentru ca arsenalele să producă tehnică militară din belșug.
Mai era un secret pe care statul comunist o ascundea de populația lagărului socialist chiar și-n epoca de deschidere a lui Mihail Gorbaciov. Centrala Cernobîl putea să producă energie electrică, dar nu aceasta era misiunea principală și adevărată. Instalația energetică permitea producerea de plutoniu, substanță radioactivă ce putea fi folosită în reactoare speciale pentru a genera curent electric. Era minunat să ai combustibil puternic care să producă alt combustibil. Partidul comunist oferea adevărate minuni științifice poporului sovietic. Problema era că reactorul funcționa în mod riscant pentru a avea plutoniul necesar rachetelor din arsenalul nuclear cu care era amenințată întreaga omenire. Era un produs deosebit de periculos prin toxicitatea chimică și prin puterea și persistența radiațiilor.
Efectele accidentului au fost văzute imediat sub forma cancerului ce ataca orice corp expus în diferite regiuni europene, concentrările de materiale periculoase apărând acolo unde au dorit curenții de aer și precipitațiile. Liderii comuniști au vrut să demonstreze cu orice preț că fanteziile politicienilor pot fi fără limite și nu contează rațiunea nu are vreo legătură cu cei ce ajung la putere. Existau cantități mari de carne contaminată și birocrații au zis că este păcat să fie aruncat un produs alimentar rar. S-a luat decizia pur criminală să fie amestecată carne bună cu cea periculoasă și astfel au apărut cârnați atomici. Au fost vânduți ca pâinea caldă, populația crezând că statul îi vrea binele. Masele sunt naive și cred în conducătorii puternici și brutali.
Dezastrul de la Cernobîl a fost un rezultat al goanei după armele necesare cuceririi întregii planete, ideea utopică de revoluție mondială.
Sursă imagine: Pixabay