Conducerea de la Beijing a promis să ducă o politică tolerantă, total opusă modului în care au fost reprimate mișcările de protest din iunie 1989. Mai mult. Au promis o deschidere economică spre legile economiei de piață. A fost copiat modelul occidental și firmele au deschis imense capacități de producție, lanțuri de magazine și centre de afaceri. Statul comunist a fost un nou El Dorado pentru patroni și valuri de dolari s-au scurs spre Extremul Orient. Fabrici întregi au fost mutate din Europa spre paradisul terestru în care muncitorii erau ordonați, sindicatele erau controlate de partid și salariile erau modeste în raport cu ceea era în SUA și Europa. Statul asiatic strângea impozite, dar făcea investiții imense în infrastructura energetică și fiecare picătură de apă era acumulată pentru a ceda puterea electronilor vastei rețele de linii de înaltă tensiune. Hidrocentrala Trei Strâmtori are o capacitate instalată de 22.500 MW, adică mult mai mult decât întreaga infrastructură energetică a României. Modelul occidental a fost copiat complet în China și au apărut zgârie-norii din beton și sticlă. Orașele au ajuns să fie mecanizate și străzile au fost lățite în dauna vechilor cartiere și astfel automobilele pot avea spațiu de mișcare. Aeroporturile s-au extins pentru o mai bună integrare în economia mondială. Portul Shanghai a devenit un model de gestionare computerizată a mărfurilor.
China nouă pare o lume fericită și normală, dar nu de aceeași părere este conducerea partidului aflat la putere. Misiunea lor de transformare a Terrei intr-un singur lagăr n-a fost îndeplinită și, cu mare discreție, au trecut la îndeplinirea ideii utopice. S-a pus în continuare accent pe industria grea, dominată de stat prin proprietatea proprie sau prin oligarhi disciplinați. Cărbunele și apa furnizează energie electrică pentru a obține oțel și aluminiu de calitate. Firmele chineze s-au răspândit la nivel mondial pentru a determina o dependență de colosul asiatic. Investiții masive au fost făcute în Africa pentru a ajunge la sufletul localnicilor. Infiltrarea se face și-n America de Sud, mai ales că există o anumită ostilitate față de SUA.
Armata n-a fost uitată și a început să primească tehnică de luptă produsă local. S-a ajuns să se producă avioane invizibile de tip J-20 și a început producția de portavioane, cele mai complicate mașini de luptă. Se schimbă armamentul sovietic cu cel nou și care este produs la standarde înalte.
Statul chinez are toate avantajele posibile pentru a ajunge stăpânul planetei. Firmele străine și țările vestice sunt dependente de mila Beijingului. Patronii tremură serios când se gândesc că mâine poate să înceapă o naționalizare ca pe timpul lui Mao. Ar fi cea mai mare lovitură dată economiei liberului schimb și ideii de globalizare. Se poate spune că ar avea consecințe grave și asupra locuitorilor din China, dar acesta este un simplu detaliu în raport cu mărețele idei.
Partidul comunist depune eforturi de ani de zile să ocupe insula Taiwan, cea care este un model de economie liberă în raport cu ceea ce fac vecinii. În plus, există prea multă libertate și un stat comunist nu poate să suporte ideea de a face ceea ce vrei. Are nevoie de sclavi ideologici care să muncească pentru atingerea obiectivului stabilit prin program: unirea tuturor teritoriilor locuite de chinezi. Taiwanul este amenințat permanent cu aviația și cu navele de luptă. Se spune că se dorește pace în Ucraina și că se fac eforturi deosebite pentru a nu se agrava conflictul european, dar sunt trimise nave ce intră în spațiul arhipelagului. Beijingul vrea cu orice preț să atace Taiwanul pentru că ar pune mâna pe o sursă de componente electronice ce asigură supremația mașinilor vestice. S-ar putea trece la confiscarea fabricilor vestice și măsura ar agrava situația socială în Occident, SUA și Japonia.
Au loc mereu incidente în Strâmtoarea Taiwan și totuși nu se dă ordinul de atac. De ce? Occidentul a demonstrat împotriva Rusiei fermitate și unitate, ceea ce nu este bine. În plus SUA are forțele militare neimplicare în conflictul din Ucraina. Totuși, cele două conduceri nu se suportă și un război poate izbucni oricând. Cum SUA are înțelegere cu Taiwan-ul să colaboreze militar, orice atac chinez înseamnă un război mondial. Conducerea de la Beijing manevrează in așa fel încât să izoleze insula dorită și aceasta să-i cadă sub dominație precum un măr copt. Statele vestice au acum sub ochi modelul de naționalizări făcute de Rusia și ar tremura pentru investițiile realizate de firmele lor pe pământ asiatic. Dragonul roșu are planuri ascunse ce amintesc de 11 iunie 1948 în România, comuniștii practicând întotdeauna o economie prădalnică. Taiwanul poate să fie locul din care să înceapă un nou conflict mondial și China bagă mereu bățul prin gard. Exact la fel a făcut Rusia până s-a ars rău de tot în Ucraina.
Conducerea de la Beijing consideră că are tot ce-i trebuie pentru un război care să zguduie întreaga planetă pentru totdeauna. Industria a primit tehnologii noi de înaltă calitate, baza energetică a fost extinsă până la limita distrugerii scoarței terestre, minereurilor sunt exploatate fără milă și îndurare și industria de armament livrează munți de arme și muniții. Cantitatea este dublată de calitate și de capacitatea proiectării forței la distanță. Armamentul nuclear este perfecționat și ascuns în depozitele din adâncuri sau montat în submarine. Este cel mai mare plan de luptă împotriva lumii libere și doar cu unele studii despre Hitler se ascunde monstruozitatea ideilor elaborate de birocrații comuniști, mulți fiind capabili să creadă că Mao a făcut ceva bine pentru locuitorii din vastul imperiu ideologic și agresiv.
Sursă imagine: Proteste pentru Taiwan în Los Angeles în timpul Mișcării Studențești "Floarea Soarelui" de Neon Tommy, CC BY-SA 2.0. Mișcarea a fost împotriva unui pact comercial cu Republica Populară Chineză. Mai multe detalii aici.