Al Doilea Război Mondial a început în anul 1939 din dorința conducătorilor marilor puteri, mereu obsedați de avere și glorie personală. Se motiva mereu că se face totul pentru fericirea popoarelor și din patriotism. Se mai adăugau idei politice și religioase, mereu pozitive pentru cei ce le promovau.
Anglia și Franța aveau superioritate numerică și tehnică, dar n-ar fi stricat sprijinul Uniunii Sovietice pentru a impune lupta pe două fronturi. Iosif Stalin n-a fost interesat de alianța cu forțele capitaliste și a preferat colaborarea cu Hitler și a ieșit un superb război de nimicire.
Londra a continuat să cerșească mila lui Stalin, dar până la 22 iunie 1941 nu s-a întâmplat ceva concret. Pătrunderea trupelor germane în adâncimea teritoriului sovietic a silit Kremlinul comunist să ceară ajutorul imperialiștilor englezi și Londra a început să livreze armament în cantități mari pentru a putea să blocheze cât mai multe divizii germane. Totuși, Stalin nu era vreodată mulțumit de ceea ce aduceau vapoarele ce cu greu se strecurau printre submarinele și bombardierele naziste. Multe cargouri și încărcături prețioase au ajuns pe fundul mării.
Cu cât era Stalin mai nemulțumit de englezi, cu atât aliatul imperialist făcea mai mari eforturi pentru satisfacerea celui ce promitea să distrugă tot ce înseamnă lumea occidentală și liberă, Stalin fiind un om de cuvânt când era vorba de ucidere și distrugere. Premierul Winston Churchill n-a ținut cont de nimic și a cerut să se facă totul pentru aprovizionarea Armatei Roșii.
Statul englez, silit să lupte la nivel planetar cu forțele italiene, germane și japoneze, era condus de oameni de cuvânt și era epuizat financiar, doar sprijinul american fiind cel ce ținea în viață fostul imperiu mondial, dar colaborarea cu partea sovietică era mai importantă decât aprovizionarea propriilor trupe. Tancul era principala mașină pentru spargerea frontului inamic și forțele engleze au avut probleme deosebite din cauza blindatelor germane conduse de Erwin von Rommel în Africa de Nord. Modelul Matilda a fost un coșmar pentru diviziile fasciste, dar erau probleme cu dotarea marilor unități blindate din moment ce tancurile grele nu se construiau cu ușurință. Totuși, 918 exemplare au ajuns în porturile sovietice, ceea ce echivala cu șase divizii. Se poate scrie că au fost puține în raport cu consumul impus de lupte și Anglia a trimis prea puține blindate spre est. Oare? Chiar unele surse rusești recunosc pierderea altor 252 de Matilde în timpul transportului naval.
Revenind la cele sosite în Uniunea Sovietică, primele 145 au fost trimise și au ajuns la destinație în anul 1941. Alte 626 au intrat în dotarea armatei lui Stalin în cursul anului 1942. Erau trei sau patru divizii complete. Abia acum se înțelege de ce trupele britanice au putut înregistra mari dezastre în 1942 și abia în toamnă s-a putut trece la ofensivă în timpul bătăliei de la El Alamein. Oare câte pierderi au fost înregistrate de forțele strânse de Marea Britanie din toate teritoriile din imperii? Lipsa de tancuri în Extremul Orient a dus la prăbușirea frontului în fața diviziilor japoneze și cea mai mare parte a militarilor din Asia de Sud-Est a ajuns în captivitate. Mulți au murit și putini au fost cei care au reușit să se salveze.
Politicienii englezi în frunte cu Winston Churchill au fost vinovați de mari dezastre militare pentru că au oferit armele lui Stalin, cel ce promitea că va distruge cu orice preț lumea occidentală. Este interesant de observat că liderii englezi din război au fost definiți drept patrioți, au parte de monumente și de laude pentru salvarea arhipelagului.
Istoria trebuie rescrisă pe baza documentelor publicate deja. Mari minuni sunt ascunse prin arhive sub praful uitării și al secretului de stat ce se întinde pe un secol. Oare de ce?
Sursă imagine: International Churchill Society