Dacă stai de vorbă cu oameni mai în vârstă, imediat afli că înainte de 1989 era mai bine pentru că era disciplină și statul oferea locuri de muncă din belșug, chiar și pentru cei ce nu prea erau dornici să facă acțiuni repetitive. Regimul de la București nu făcea ceva nou, ci repeta ceea ce se petrecea dincolo de Prut. Se plânge astăzi că pe vremuri erau fabrici imense care au ajuns o ruină din cauza incompetentei politicienilor hoți și trădători. Toți sunt hoți!
Omul de rând nu poate să gândească profund și este atras de ideile simple, cele ce circulă în mediul virtual și apoi par a fi personale. Teoriile sunt răspândite precum virusurile și devin tot mai îndepărtate de adevăr. Tinerii de astăzi pot repeta informațiile ce vin de la persoane respectate, de obicei din familie. Cum adolescenții sunt grăbiți și impulsivi prima idee poate să fie definită drept corectă și apoi să devină adevăr absolut.
România fost o clonă a Uniunii Sovietice și nu putea să ducă o politică diferită. Iosif Stalin a dezvoltat industria în jurul celei constructoare de mașini începând din anul 1927. Nu s-a făcut economie de resurse materiale, umane și materiale pentru atingerea unor obiective definite drept mărețe. Este absolut normal ca rușii să considere că aveau atunci locuri de muncă. Românii nu puteau să gândească altfel atunci când vedeau coșurile fabricilor cu mult fum negru și poluant.
Adevărul crud era că toate capacitățile de producție nu aveau legătură cu fericirea maselor, ci toate erau pregătite pentru livrarea de armament de cea mai mare putere si-n orice cantitate. Iosif Stalin a condus Imperiul roșu în perioada producției standardizate și mereu erau cerute cantități record de mărfuri de orice tip. Minerii scoteau din adâncuri cărbune și minereu de fier pentru a avea de lucru metalurgiștii producători de oțel. Acesta urma să fie transformat în mașinile cerute de stat, unicul client de pe piață. Din păcate, resursele erau topite pentru producerea de armament și de aceea nu creștea nivelul de trai. Experimentul din Finlanda este ilustrativ pentru politicile comuniste. Artileria sovietică era principalul mijloc de distrugere pe câmpul de luptă și generalii lui Stalin au putut să folosească muniții în ce cantitate au dorit. Nu se făcea economie pentru distrugerea fortificațiilor finlandeze, multe din acestea fiind amenajate numai cu lemn și pământ. Nu erau redutabile, dar soldații își apărau casele și libertatea cu o tenacitate de și Stalin a fost îngrozit. Au fost necesare 78.700 t de muniții în numai trei luni de ostilități pentru a aduce mica țară nordică la masa negocierilor impuse.
Artileria sovietică folosea guri de foc de calibrul 203 mm ce erau supranumite Barosul lui Stalin și au fost lansate 46.000 de proiectile ce aveau fiecare 100 kg pentru a sparge apărarea din istmul Careliei.
Nicolae Ceaușescu a copiat modelul stalinist și a făcut rost de capacități industriale din China pentru a produce tunuri. S-a început cu o piesă de calibrul 100 mm ce putea să fie ca armă antitanc și de câmp. A fost începutul. S-a trecut apoi la guri de foc de calibrele 130 și 152 mm, foarte costisitoare pentru o țară mică. Erau solicitate oțeluri speciale și mașini pentru tractare. Armata comunistă avea cereri uriașe și angajații munceau pentru ceva ce era utilizat la distrugerea completă a omenirii.
Au venit evenimentele din 1989 și statul, unicul patron și client, n-a mai cerut tunuri ce ajungeau la o masă de 7,7 t fiecare și înghițeau cele mai bune materiale livrate de diferite fabrici. Acestea au ajuns în stare de faliment și au dispărut. Au antrenat în cădere alți furnizori de materii prime. Statul comunist ținuse în viață industria definită drept strategică și așa supraviețuise industria constructoare de mașini. Economia de piață cerea produse ușor de vândut și nici măcar clienții din statele sărace n-au mai fost interesați de o tehnică învechită.
Aceasta a fost cauza principală a prăbușirii economiei socialiste, cea care a aspirat legiuni de economiști și specialiștii n-au putut să aducă la viață un sistem născut mort. Locurile de muncă au existat, dar se producea pentru distrugere și nu pentru fericire.
Sursă imagine: Wikimedia Commons
