Constantin cel Mare s-a născut în anul 272 la Naissus și a fost fiul lui Constantin Chlorus și al Elenei. Acesta a fost primul împărat roman care s-a convertit la creștinism.
În ceea ce privește consolidarea puterii sale, semnificativă este bătălia împotriva lui Maxentius de la Podul Milvius, despre care istoricul Eusebiu de Cezareea relatează faptul că în ajunul acesteia, Constantin a văzut o cruce pe cer cu inscripția „In Hoc Signo Vinces” - „Sub acest semn vei învinge”. Fiind convins că victoria a fost posibilă datorită ajutorului primit de la Dumnezeu, acesta a decis să se alăture religiei creștine. În anul 313, împăratul a emis Edictul de la Milano prin care creștinismul a devenit religie permisă. Acest act a însemnat legalizarea creștinismului în Imperiul Roman.
În anul 325, a convocat la Niceea, primul sinod ecumenic la care au participat 318 Sfinți Părinți, unde a fost definit Crezul și a fost condamnat arianismul, o erezie care afirma faptul că Iisus Hristos nu este de aceeași natură cu Dumnezeu Tatăl.
În anul 330, Constantin a fondat orașul Constantinopol, pe locul vechii colonii Byzantion, acesta reprezentând noua capitală a Imperiului Roman.
Constantin cel Mare a fost susținut, în realizarea reformelor, de mama sa Elena, care asemenea fiului său s-a convertit la creștinism. Împăratul este prăznuit în calendarul creștin ortodox împreună cu mama sa pe data de 21 mai.
Așadar, Constantin cel Mare a avut un rol semnificativ în transformarea creștinismului de la religia persecutată la una recunoscută și dominantă în Imperiul Roman.
Bibliografie
Eusebiu de Cezareea, Scrieri. Partea a doua. Viața lui Constantin cel Mare, Studiu și traducere de Emilian Popescu și Radu Alexandrescu în “Părinți și scriitori bisericești.”, 14, 1991.
Sursă imagine: Wikimedia Commons