Conducerea de la Kiev a tot amenințat partea rusă că o să riposteze ofensiv și inamicul a trecut la realizarea unui sistem de apărare care să-i permită să reziste în condițiile în care are prea puține trupe de infanterie și mulți militari sunt blocați la artilerie, tancuri, transmisiuni, radare, unități de rachete, logistică și alte categorii de arme utile pe front. Data atacului nu era cunoscută și forțele ruse s-au tot îngropat în teren. Fortificațiile de campanie au fost amenajate cât mai risipit în spațiu și camuflate cu deosebită grijă de ochii observatorilor artileriști.
Contraofensiva a început în mai multe sectoare de front din sud și est, dar a provocat vii nemulțumiri în rândurile militarilor străini și, mai ales, în cele ale jurnaliștilor. Erau înaintări lente de până la doi kilometri în adâncimea teritoriului controlat de inamic și nu erau distrugeri deosebite în tehnică grea rusească. Mai mult pierdeau asaltatorii expuși focului vrăjmaș. Au apărut imediat critici despre modul în care a fost organizat atacul și s-a ajuns la concluzia că ucrainenii nu acționează corect din punct de vedere militar.
Este foarte ușor să exprimi un punct de vedere când stai comod în fața unui computer prietenos. Soldații trimiși la asalt trebuie să înfrunte tirul aruncătoarelor de mine ce sunt ținte mici, greu de neutralizat și cu o cadență mare. Armata rusă a avut un adevărat cult pentru aceste tunuri ale săracului. Mitralierele sunt dispuse în adăposturi de campanie din care pot trage foc încrucișat și soldații ucraineni sunt obligați să se adăpostească după orice cută de teren sau în gropi sumar săpate cu lopata individuală. Prudența trebuie să fie una deosebită și pentru a scăpa din bombardamente ale artileriei sau ale celebrelor Katiușe, lansatoare multiple de rachete. Mai există și pericolul aerian, avioanele și elicopterele putând ataca prin surprindere cu un armament ofensiv devastator prin puterea de nimicire a forței vii.
În Primul Război Mondial asaltarea pozițiilor fortificate a fost ceva obișnuit și deosebit de sângeros. Generalii ordonau bombardamente cu o durată de ore sau zile și apoi urmau valurile de infanteriști. Armata britanică în Artois a atacat 27 de zile in primăvara anului 1917 și a înaintat cu 0,2 km pe zi. Diviziile franceze pe Aisne au reușit 0,5 km pe zi, dar la Moronvilliers ritmul de înaintare a fost cam de 0,1 km în aceeași unitate de timp. Asaltul de la Mărăști a fost dat împotriva unui inamic puternic fortificat și care a exploatat bine terenul în favoarea apărării, dar batalioanele românești au reușit să înainteze cu 3 km pe zi într-o zonă puternic accidentată.
Apărarea rusească prezintă avantajul că este dispusă în adâncime pe mai multe linii și sunt multe centre de rezistență de nivel de companie. Dacă în prima conflagrație mondială armă de bază era pușca cu încărcare manuală, militarii obișnuiți pot trage spre țintele vii din față cu mitralierele ușoare din familia Kalașnikov. Sârmă ghimpată se găsește și acum din belșug, deci binomul mitralieră - sârmă ghimpată a fost refăcut. Nu acesta este elementul esențial al apărării rusești. Dispozitivele explozive numite mine au fost îngropate și camuflate cu migală pentru a reprezenta o capcană mortală pentru oameni și blindate. Dacă una singură detonează, toți militarii din zonă trebuie să fie prudenți deoarece nu se știe dacă a fost una izolată sau urmează un baraj sau chiar un câmp întreg cu capcane explozive. Sunt ieftine, ușor de dispus și greu de găsit, mai ales dacă au corpul din plastic.
Ofensiva ucraineană provoacă în fiecare zi trupelor aflate în apărare și acestea sunt insuficiente pentru acoperirea compactă a întregului front. Este posibil ca la un moment dat să fie obligatorii retrageri din cauza amenințărilor indirecte, ceea ce se preconizează în zona Bahmut. Detașamentele de asalt au ocupat poziții la nord și sud de oraș și acum artileria ucraineană poate să lovească țintele vizibile și tunurile inamice. Batalioanele aflate în oraș s-ar putea să se retragă pentru a nu ajunge în încercuire. Ucraina a păstrat armamentul greu occidental în rezervă și nu se știe dacă tancurile nu pot fi lansate prin surprindere pe un teren favorabil. Ofensiva trebuie organizată în continuare cu prudență pentru a nu trimite prea multe trupe spre sudul îndepărtat în timp ce armata rusă adună o formație de șoc spre Kupyansk. Se pare că sunt 100.000 de militari cu 900 de tancuri.
Spargerea unui front fortificat nu implică succese de tip Blitzkrieg și este normal să nu-i satisfacă pe jurnaliștii interesați numai de senzațional.
Sursă imagine: Wikimedia Commons