Anul 1945 a rămas în istorie și prin apariția primului guvern comunist din România, acesta fiind instaurat cu ajutorul tancurilor sovietice. A urmat o ocupație până în decembrie 1989 și chiar după sângeroasele evenimente care au dus la căderea cuplului dictatorial. Emanații noii puteri erau în mare măsură tot oamenii regimului.
Conducerea stabilită de către Stalin în 6 martie 1945 a primit instrucțiuni clare în ceea ce privește politica împotriva populației autohtone și un mare experiment politic de modelare fizică și psihică a început cu o energie demnă de o cauză mai bună. Documentul poliției politice sovietice din 2 iunie 1947 stabilea clar ce trebuie să facă autoritățile de la București dacă nu doreau să viziteze o mucedă temniță moștenită de la regimul burghezo-moșieresc.
Țărănimea reprezenta cea mai mare parte a populației românești și urma să fie supusă unui dur proces de colectivizare, dar era cam greu să se înceapă brusc cu mult. S-a dirijat ura politică și socială împotriva celor bogați din mediul rural și, în prima fază, au fost impuse taxe copleșitoare pentru a ascunde ineficiența autorităților pe tărâm economic. A urmat apoi nimicirea cât mai brutal posibil a celor ce erau definiți drept moșieri și apoi a chiaburilor. Autoritățile au trecut la arestarea acestor dușmani ai poporului și foarte mulți au pierit în temnițe, lagăre de exterminare prin muncă sau au fost executați demonstrativ în fața maselor de țărani. Era clar ce-i aștepta pe cei ce nu renunțau la pământul strămoșesc pentru a satisface utopiile guvernului.
Lichidarea fizică a celor bogați nu era însă suficientă, comuniștii dorind cu orice preț bunurile celor ce cândva reprezentau elita satelor și principalii producători de bunuri alimentare. A început un uriaș jaf la scara întregii țări și comisii de inventariere au fost trimise pentru a înregistra tot ce exista în gospodăriile nimicite. Cercetătoarea Steluța Chefani – Pătrașcu a descoperit în arhive registrele unei astfel de comisii comuniste și datele sunt șocante. Nu se lăsa ceva în urmă și aceste persoane urmau să dispară complet din istorie. Nu exista noțiunea de milă, ceea ce demonstrează încă o dată natura pur criminală a statului comunist după care unii cetățeni încă mai plâng.
Zona județului Teleorman este deosebit de fertilă în ceea ce privește solul și agricultura ar fi putut să asigure prosperitatea locuitorilor dacă statul comunist ar fi acordat ajutor populației în unelte și ar fi cumpărat totul la un preț care să acopere cheltuielile și să mai genereze și un venit. Autoritățile au preferat să trimită noaptea detașamente de represiune și persoanele definite drept dușmani de clasă sau ai poporului au fost arestate și au dispărut cam pe principiul nazist Noapte și ceață. Datele publicate de istoricul Steluța Chefani – Pătrașcu nu indică existența unor bogătași care să trăiască în palate de cleștar și poleite cu aur. Nivelul de trai era mai ridicat ca al sătenilor obișnuiți, dar departe de averea pe care ar fi generat-o agricultura dezvoltată prin irigații și mecanizare. Statul avea timp să înființeze instituții represive și nu se ocupa cu nimicuri cum ar fi cultivarea solului. Comisia trimisă să inventarieze bunurile prădate de la inginerul I. Noica din comuna Pielea a numărat și confiscat tot ce exista în gospodărie. N-a fost omis ceva interesant. Au fost luate trei perechi de ciorapi bărbătești uzați și cinci perechi de șosete în aceeași stare. S-a mers până la cele mai intime detalii și au fost consemnate două sutiene și două perechi de chiloți bărbătești.
Distrugerea unor centre economice a dus la agravarea fenomenului de sărăcire a regiunii, statul comunist lăsând puține bunuri populației rurale. S-a făcut o egalizare în sărăcie și nu în bogăție, ceea ce a generat o puternică migrare a sătenilor tineri spre mediul urban. Chiar dacă ulterior statul comunist a trimis în județul Teleorman mașini agricole, fenomenul depopulării n-a fost de oprit și orașul București a fost un adevărat aspirator de forță de muncă tânără și ieftină.
Oamenii au rămas cu ideea simplă că s-a făcut ceva util din ordinul autorităților de la București și că acestea erau formate din patrioți. În realitate, România după 1945 a fost cuprinsă de un uriaș război al conducătorilor cu întregul popor român și n-a existat milă pentru cei definiți drept adversari cu etichete de dușmani ai poporului sau bandiți.
Sursă imagine: Fototeca online a comunismului românesc, 4/1945