Anul 1985 a fost marcat de o schimbare a gărzii la Kremlin și a ieșit din laboratorul partidului unic Mihail Gorbaciov, un om tânăr și fin în raport cu predecesorii de nuanță stalinistă și care erau ancorați în trecutul criminal de lagăr. Cum a fost inițiatorul retragerii din Afganistan și a avut relații mai bune cu Occidentul, a fost chiar lăudat de către politicieni și jurnaliști. A primit chiar Premiul Nobel pentru Pace. Această imagine pozitivă a rămas în tratatele științifice de Istorie.
Această lăudare permanentă a unui conducător pare ceva suspect, repetițiile indicând și o comoditate intelectuală ce pare să se răspândească în epoca răspândirii mijloacelor electronice de documentare și comunicare. Adevărul este că Mihail Gorbaciov a fost o imagine plăcută a colosului roșu, un comunist cu față umană, dar în istorie contează mai mult spatele invizibil. Conducătorul de la Kremlin a încurajat industria cu destinație specială și laboratoarele de cercetare pentru asamblarea de mijloace de nimicire în masă. Nu se făcea economie când era vorba de pregătirea revoluției mondiale și Moscova ducea o politică de reorganizare a întregului sistem în vederea sporirii potențialului militar, tehnica de luptă urmând să fie modernizată cu cele mai noi echipamente electronice, cele ce erau deosebit de scumpe. Nu se uita puterea de distrugere prin descoperirea de explozibili clasici puternici.
Echipa lui Mihail Gorbaciov a fost de acord cu construirea începând din 1988 a tunurilor autopropulsate de tip Msta-S, totul în paralel cu varianta tractată mult mai ieftină. Proiectilele puternice erau ideale pentru executarea focului de contrabaterie. Era prea clasic și industria putea să producă armament eficient de ucigător. Mașina de 42 de tone putea să lanseze proiectile de 43,56 kg la 25 kg începând din 1988, dar nu era prea mult și cadența era limitată. A continuat producția de lansatoare multiple de rachete de tip Grad, sistemele montate pe camioane fiind ieftine. A apărut lansatorul BM-30 Smerch în anul 1989 și se foloseau 12 rachete de câte 800 kg, cele ce erau lansate în 38 de secunde până la 120 km. Mașina specială, totul fiind special prin Uniunea Sovietică, ajungea la o masă de 43,7 t și trebuia să fie însoțită de un sistem auto de transport și reîncărcare.
Mintea oamenilor poate să fie dirijată să facă rău și specialiștii au identificat un nou domeniu de cercetare: armele termobarice. Proiectile de tip rachetă transportă spre țintă o încărcătură de substanță incendiară ce poate să provoace o explozie devastatoare și să consume mult oxigen, ceea ce generează un vid ce afectează plămânii persoanelor aflate în apropierea țintelor. Efectul este cumplit, dar se potrives perfect cu concepțiile sovietice de ducere a războiului, cel ce trebuia să fie unul total pentru zdrobirea lumii libere. Au fost introduse din anul 1987 și o mașină TOS-1 avea o masă de 45,3 t pentru a putea să lanseze 24 de proiectile de câte 173 kg. Concepția sovietică era simplă și brutală: mașinile blindate se apropiau de liniile inamice și le copleșească cu o ploaie de rachete speciale. Încărcătoare speciale ar fi adus noi containere pline cu instrumentele morții și macaralele ar fi permis intrarea rapidă în poziție. Testarea a fost făcută în Afganistan și a dat rezultate.
Armata Roșie începea să năpârlească, dar devenea din ce în ce mai ucigătoare. Racheta tactică OTR-21 Tochka putea să fie folosită pentru lovirea rezervelor, a aerodromurilor sau a unor depozite de muniții și combustibil. Avea o masă de două tone și prin schimbarea combustibilului de propulsie i-a fost sporită bătaia de la 70 la 120 km. Producția era consistentă pentru sprijinirea diviziilor în atac.
Florile râului au fost livrate în masă și au ajuns să fie folosire din plin pe Frontul din Ucraina. Mihail Gorbaciov pregătea stocuri uriașe de armament pentru viitoarele campanii duse în numele comunismului. Evoluția evenimentelor a fost mai puțin pe gustul planificatorilor comuniști și Uniunea Sovietică s-a destrămat. Acum se desfășoară războiul de pe teritoriul Ucrainei în care este folosită moștenirea lui Mihail Gorbaciov de către nostalgicii regimului roșu. Ambele părți au utilizat stocurile de arme și munițiile acumulate și numai astfel se explică prelungirea ostilităților timp de peste doi ani. N-au fost încă epuizate.
Sursă imagine: Wikimedia Commons