Anul 2024 este unul electoral în România și trebuie să fie împrospătate prin vot universal, egal și liber exprimat rândurile parlamentarilor, ale europarlamentarilor și cele ale conducătorilor de județe, orașe și comune, lupta crâncenă fiind dusă pentru ocuparea capitalei. Urmează să fie ales și Președintele României, cel care trebuie să reprezinte statul la nivel european și mondial. Un simbol național trebuie să fie și un factor de echilibru în societatea zguduită de tot felul de idei importate și care sunt definite drept pozitive deoarece sunt străine.
Partidele sunt frământate de jocurile politice pentru găsirea celor mai potriviți candidați și contează doar eficiența în aducerea de voturi. Se fac și strategii de campanie de parcă ar fi dusă o politică de cucerire precum cea din Ucraina. Specialiștii cei mai reputați vin la televiziuni să comenteze după cele mai științifice norme deciziile politicienilor și coloratele grafice ale sondajelor de opinie. Se depune mult efort intelectual pentru subminarea rezistenței concurenței și pentru atragerea de voturi din partea electoratului care știe să aleagă ceea ce este bine pentru comunitățile locale și pentru țară.
Partea proastă este că fiecare individ este pasionat de anumite interese și este dominat de logica afectivă, cea care spune că omul preferă un candidat sau îl urăște pe altul. Nu se votează după valoarea intelectuală a candidatului și ura viscerală este cea care domină creierele alegătorilor români. Se merge cu pasiunea până la misticismul politic, adică se votează cu cel ce pare ferm în ceea ce susține și apare des la televizor. Memoria socială este de foarte scurtă durată și personajele negative sunt descrise drept pozitive.
O lege a politicii mai spune că masele votează din instinct cu cei puternici astfel încât să pară ocrotite în fața viitorului, cel de care fug toți și preferă refugierea în trecut. O altă lege psihologică spune că la fiecare rând de alegeri ies candidați mai ciudați prin idei și acțiuni. Aceste legi ale psihologiei mulțimilor au fost teoretizate de către Gustave Le Bon și nu pot fi încălcate de neamul românesc. Dimpotrivă. Societatea contemporană are o inteligență artificială și astfel orice minune este posibilă.
Oare încotro va merge vaporul ce are parte de mai mulți comandanți cu gândirea haotică? Nu contează! Se duc lupte politice pentru funcții și cam atât. Urmează faza în care se face câte ceva din dorința fierbinte de acapararea a unei alte demnități. Masele de votanți sunt băgate în seamă până la introducerea ultimului buletin de vot în urnă și apoi încep manevrele pentru rezolvarea intereselor personale.
Jocurile politice sunt făcute pentru a avea și candidații ce să facă pentru justificarea banilor tocați fără milă. Nu există dragoste de țară printre conducătorii rezultați prin votul universal. Cel mai bun exemplu a fost chiar Franța interbelică. Gustave Le Bon a murit în decembrie 1931 și n-a mai apucat să vadă ce elite politice au ajuns să decidă la Paris în problemele economice și militare. S-a scris că de vină au fost armele de proastă calitate, Linia Maginot și calitatea Wehrmachtului. Realitatea a fost că liderii francezi au luat decizii uimitor de ciudate în numele unei gândiri superioare și mulți alții reprezentau interesele lui Stalin. Militarii germani s-au așteptat să întâmpine o rezistență înverșunată, dar comuniștii din Franța au comis sabotaje în vederea distrugerii țării capitaliste.
Sistemul electoral contemporan a fost și este absolut greșit conceput și s-ar impune o modificare după idei raționale în adevăratul sens al cuvântului. Votarea tuturor demnitarilor în funcție de plăcerile mulțimilor este o eroare ce poate să genereze noi și noi catastrofe. Psihologia politică trebuie schimbată din temelii, dar este greu de crezut că se poate face ceva deosebit din cauza inerției sociale. Partidele politice sunt puternice grupări de interese și reușesc să manipuleze creierul social pentru a demonstra că sunt indispensabile comunității la nivel de idei și acțiuni.
Sursă imagine: Pexels