Secolul trecut a cunoscut o adevǎratǎ obsesie a conducǎtorilor politici pentru construirea de fabrici cȃt mai impozante și cu producții ridicate. Industrializarea a devenit ideea fundamentalǎ a comunismului și așa a rǎmas pȃnǎ ȋn prezent ȋn China. Societatea a fost modelatǎ ȋn jurul coșului de uzinǎ și statele au lansat uriașe comenzi din bani publici pentru achiziționarea de produse industriale. Se motiva cǎ se face totul pentru creșterea nivelului de trai al popoarelor. Realitatea era una diferitǎ și extrem de crudǎ. Capacitǎțile de producție nu aveau nimic ȋn comun cu fericirea oamenilor, ci aveau o destinație pur militarǎ. Ceea ce ajungea pe piața civilǎ avea menirea sǎ limiteze costurile și sǎ menținǎ ȋn viațǎ un sistem supradimensionat. Metalurgia era domeniul cel mai iubit de liderii politici fiindcǎ asigura materia primǎ necesarǎ construirii de mașinǎrii gigantice pentru cȃmpurile de luptǎ. Aliajele din ce ȋn ce mai scumpe intrau ȋn structura aparatelor de zbor. Acestea au trecut de la simple jucǎrii din lemn și pȃnzǎ la metal. Un avion de zece tone are ȋn structurǎ 6 tone de aluminiu și douǎ de oțeluri special, titanul fiind un component de bazǎ ȋn tehnica modernǎ. Componentele metalice se obțin foarte greu, ȋn urma unui mare consum de energie electricǎ. Aluminiul implicǎ cam 3,5 t bauxitǎ pentru fiecare tonǎ de metal. Acum se ȋnțelege de ce statele comuniste au ridicat uriașe cetǎți industriale la Galați, Tȃrgoviște și Slatina, dar și de ce economia centralizatǎ s-a prǎbușit ca un castel de nisip dupǎ evenimentele din 1989.
Sursă imagine: Pixabay
