Conducerea de la Budapesta era ferm convinsă că a sosit vremea pentru refacerea Regatului Sfântului Ștefan în condițiile în care Europa stabilită prin Sistemul Versailles începea să se sfărâme prin acțiunile Uniunii Sovietice și ale Germaniei naziste. Chiar dacă exista riscul să fie înghițită Ungaria de către cei doi coloși ideologici, important era ca înainte să se formeze un mare stat prin distrugerea țărilor vecine. S-a început cu Cehoslovacia și întotdeauna trebuie să se pună bază pe maghiari atunci când un vecin este în pericol. România a fost atacată de Armata Roșie în iunie 1940 și trupele ungare au început o serie de provocări în vederea ocupării Transilvaniei. Diplomația Moscovei încuraja această atitudine agresivă deoarece un conflict româno-maghiar ar fi lăsat Germania fără petrol. Este cam greu să miști un tanc de 20 de tone fără benzină și diplomația Berlinului a intervenit.
Au fost impuse negocieri la Viena și partea română era sfătuită să cedeze o parte din teritoriu pentru a nu mai exista tensiuni în regiune. Delegația României a fost obligată să cedeze din moment ce Armata Roșie abia aștepta să se năpustească peste Prut în vederea sovietizării restului Moldovei. Harta cu teritoriul ce urma să fie răpit a fost realizată de către reprezentanții Germaniei, Italiei și ai Ungariei. Celebrul Ribbentrop își mai lega numele de distrugerea unui stat și o mai fi băut o cupă de șampanie în cinstea marii realizări. Omul trăia cu iluzia că este un fin diplomat.
România a fost obligată să cedeze un teritoriu în care erau incluse marile orașe Oradea, Cluj, Satu Mare și Târgu Mureș, lama noii granițe fiind împinsă până aproape de Brașov. Au fost astfel oferiți Ungariei 43.492 km² cu peste 2,6 milioane de locuitori, majoritatea fiind de etnie română.
Această cedare n-a rezolvat pofta de pământ a liderilor de la Budapesta și a sporit tensiunea dintre cele două neamuri, o adevărată falie fiind deschisă între cele două state. Locuitorii și trupele maghiare au început apoi o purificare etnică împotriva românilor și a evreilor imediat după ocuparea teritoriului. Trebuia cumva să fie schimbat caracterul etnic în regiune și astfel Budapesta să-și justifice drepturile de rasă superioară în Europa Centrală. Era o gândire ce se manifesta de la trecerea la religia catolică și a generat numeroase războaie. Nu era posibilă o schimbare prin educație. Antiromânismul era o idee constantă în politica liderilor care au condus nucleul de putere ungar.
Semnătura din august 1940 parcă a fost un blestem din cauza nenorocirilor provocate. Primul a murit Ministrul de Externe ungar la numai 46 de ani în 1941. A urmat Ciano, cel care a fost împușcat în 1944 din ordinul lui Mussolini. Von Ribbentrop a fost spânzurat după Procesul de la Nürnberg la 16 octombrie 1946 din dorința foștilor prieteni comuniști cu care a băut șampanie în august 1939. Ultimul a pierit Mihail Manoilescu în temnița de la Sighet a regimului comunist fără să fie judecat. Era în cursul anului 1950.
Sursă imagine: Wikimedia Commons