Adolf Hitler a avut intuiția că Iosif Stalin nu este tocmai aliatul adevărat al regimului nazist și că sunt prea multe trupe deplasate în vestul Uniunii Sovietice, un stat prea vast pentru a nu avea unde să deplaseze mari unități de infanterie, tancuri și avioane. Problema era că acestea erau chiar foarte aproape de frontieră și această amplasare nu putea să semnifice decât război cu Germania. S-a dat ordin să fie făcute pregătiri intense și presupus discrete pentru un conflict cu imperiul roșu și la 22 iunie 1941 au început lupte crâncene, amplificate în duritate de fanatismul ideologic al ambelor părți.
Istoricii au tot căutat explicații pentru dezastrele sovietice din vara anului 1941 și au ajuns la concluzia că Wehrmachtul a fost bine dotat și instruit, colaborarea dintre infanterie, artilerie, tancuri și aviație mergând ca unsă. Tancurile germane, intrate în legendă sub denumirea de Panzer, erau numeroase și fiabile din punct de vedere tehnic, ceea ce explică prăbușirea dispozitivului sovietic. De vină pentru tot dezastrul a fost Iosif Stalin, cel care n-a vrut să dea ordin de pregătire a Armatei Roșii și nici industria nu producea suficient. Realitatea a fost că partea germană a fost surprinzător de slab dotată în raport cu cerințele Frontului de Est.
Divizia 13 Panzer a fost implicată în ostilități cu un efectiv de 149 de tancuri, ceea ce era enorm de puțin în raport cu uzura mașinilor și cu pierderile generate de ostilități. Partea interesantă apare atunci când se analizează structura marii unități mobile. Panzer II era reprezentat de 45 de exemplare și echivala cu 30 de procente din efective. Dacă se adaugă și mașinile de comandament, se ajunge la un procent de 38,9% de blindate ce aveau doar mitraliere sau câte un tun de calibrul 20 mm. Numai 64 de exemplare din modelele Panzer III și Panzer IV puteau să fie definite drept moderne prin calitatea armamentului de la bord și prin grosimea blindajului. Era oricum prea puțin după standardele staliniste ale epocii.
Armata germană a avut ghinion să plece la luptă cu o astfel de dotare și doar haosul din tabăra sovietică a permis dezvoltarea ofensivei în adâncimea teritoriului sovietic, distanțele și clima fiind dușmani duri împotriva unor mașini blindate ce fusese pregătite mai mult pentru parade. Panzer II a fost un tanc de antrenament și n-ar fi trebuit să fie prezent în structura diviziilor blindate. A fost util pentru a da impresia că sunt mașini numeroase și iluzia a funcționat mai ales în cazul lui Hitler, cel încântat de existența multor mari unități blindate pe hărțile frumos colorate. Diluarea efectivelor de blindate micșora forța ofensivă a Wehrmachtului pe teren și totuși spațiile permiteau manevre surprinzătoare.
Timpul a trecut și s-a demonstrat că efectivele de tancuri n-au fost suficiente pentru obținerea victoriei împotriva resurselor imense alocate de Stalin Frontului de Est. Blindatele germane au fost puține la începutul ostilităților și apoi s-au rărit zi de zi, mai ales că au fost risipite la nivel continental și chiar în Africa.
Dotarea Diviziei 13 Panzer demonstrează că pregătirile de război ale Germaniei au fost improvizații ale unor lideri naziști ce simulau priceperea militară. A fost normal ca Stalin să nu creadă că Hitler nu avea cu ce să atace în forță.
Sursă imagine: Wikimedia Commons