Al Doilea Război Mondial a fost un conflict industrial și conta foarte mult cantitatea de armament alocată marilor unități militare de infanterie pentru a putea să reziste asalturilor repetate cu tancuri și aviație. Uniunea Sovietică a înregistrat în prima parte a ostilităților pierderi înfiorătoare pentru că Iosif Stalin nu s-ar fi priceput la problemele militare și a neglijat dezvoltarea industriei speciale.
Realitatea era că marile unități militare sovietice erau deosebit de puternice prin primirea a 78 de tunuri de câmp de diferite calibre și a 66 de aruncătoare de mine pentru luptele apropiate. Se adăugau cel puțin 33 de tunuri antitanc de calibrul 45 mm, dar numărul putea să fie sporit până la 54 de exemplare ce puteau să neutralizeze orice car de luptă al timpului. Dacă nu existau ținte blindate, se putea utiliza pentru asalt împotriva mitralierelor deoarece era ușor de mutat cu brațele.
Forța unei divizii sovietice era asigurată de existența a 16 tancuri ușoare ce puteau ataca țintele cu mitraliere și tunuri. Se adăugau 13 automobile blindate, un vis pentru luptătorii din batalioanele germane și române. Mobilitatea focului era vitală în conflictul modern ce se desfășura pe spații vaste.
Războiul a început altfel decât a fost plănuit la Kremlin și au fost pierderi grele în diviziile aflate prea aproape de frontieră. S-a constatat că artileria poate să fie mai eficientă prin concentrarea pe direcțiile amenințate și tunurile de calibrul 152 mm au fost scoase din organică. Au fost detașate și obuziere de calibrul 122 mm pentru a forma regimente și divizii de artilerie, copleșitoare prin puterea de foc.
Diviziile sovietice au fost dotate perfect pentru război, dar asaltul german din 22 iunie 1941 a dat toate socotelile peste cap și Armata Roșie cu greu și-a revenit din șoc.
Sursă imagine: Picryl
