Pictură realizată de Darie Paula - Paulinia
Conducătorul Moldovei a reușit să ocupe tronul în primăvara anului 1457 în urma alungării asasinului tatălui său. Putea să aibă o domnie obișnuită, adică marcată de lupta împotriva unor grupări boierești și de ridicarea de biserici pentru pomenirea numelui și mântuirea sufletului ctitorului. Cum creierul oamenilor era dominat de religie, bisericile multe puteau asigura o viață veșnică plină de sfințenie. Stăpânitorii statelor vecine au vrut pământ, apă și slavă și l-au făcut mare pe cel pe care altfel istoria l-ar fi înregistrat undeva în lungul șir de voievozi.
Padișahul Mehmed al II-lea intrase în legendă prin cucerirea Constantinopolului, dar era prea puțin pentru cel ce se visa stăpânul lumii un numele religiei monoteiste. Omul de la putere nu avea somn când era obsedat de vreo cucerire și ținuturile nordice ii cam dădeau bătăi de cap. Moldova nu însemna prea mult după gusturile sultanului, dar putea să devină o bază de ofensivă spre Polonia și Ungaria. Râurile care curgeau de la nord la sud reprezentau axe bune de înaintare. Beilerbeiul Rumeliei a primit poruncă în 1474 să rezolve problema Moldovei, dar oastea a suferit un dezastru la Vaslui în 10 ianuarie 1475. A fost o confruntare de amploare și care a dus la o retragere în debandadă, chiar cronicarii otomani recunoscând dezastrul.
Nu se putea tolera o astfel de rușine și a fost inițiată în 1476 o campanie sultanală, resurse din tot imperiul fiind dirijate spre nord. S-a aplicat însă tactica pământului pârjolit și forțele otomane n-au reușit să găsească bogățiile care să acopere cheltuielile. Ștefan cel Mare i-a atras pe dușmani în zona Valea Albă unde avea o tabără întărită cu fortificații de campanie și astfel inamicul să nu poată profita de cele două mari avantaje: cavaleria și superioritatea numerică. Crudul Mehmed a ordonat asalt frontal cu trupe de sacrificiu, dar ghiulele tunurilor au făcut prăpăd și ofensiva a încetat. A urmat atacul ienicerilor, trupele de elită, și, din nou, artileria a făcut prăpăd. Numai gesturile sultanului și amenințările au dus la trecerea de tunuri și la începerea luptelor corp la corp. Otomanii au reușit să rămână stăpâni pe tabără, dar pierderile au fost cumplite și nu s-a încercat urmărirea pe timp de noapte a cetelor în retragere. Sultanul avea amintiri neplăcute din cauza întunericului încă de pe la 1462.
Bătălia din 26 iulie 1476 a fost momentul de glorie al artileriei române în secolul al XV-lea și a tăiat elanul unei armate numeroase, dat în care se găseau luptători de valoare. Bilele metalice sau din piatră aveau suficientă energie pentru a trece prin mai mulți oșteni și lăsau în urmă o priveliște demoralizantă. Se puteau încărca și mai multe lovituri și rezulta un fel de mitralie, devastatoare în focul executat la mică distanță și asupra unor trupe concentrate în spațiu îngust.
Bătălia de la Valea Albă sau Războieni a demoralizat oastea de invazie, cea care trebuia să înfrunte vremea caniculară și avea probleme legate de aprovizionarea cu apă, alimente și furaje. Funinginea intra în ochii și nasul turcilor și peste tot erau sate fumegânde. Caii turcilor erau buni de luptă, dar erau pretențioși la hrană. Erau aduse de la distanță produsele necesare supraviețuirii organismului militar, dar steagurile otomane erau blocate sub zidurile cetăților Neamț și Suceava. Cuceritorul Constantinopolului n-a găsit soluții pentru străpungerea zidurilor și a fost obligat să dea porunca de retragere. Se pare că a avut informații de slabă calitate și nu dispunea de suficiente tunuri și muniții pentru a trece de apărătorii cetăților. Era deosebit de dificil să hrănești o armată uriașă departe de bazele de aprovizionare și convoaiele de care implicau propriile consumuri și protejare din partea militarilor. Oastea cu rândurile rărite s-a întors pe teritoriul propriu, urmărită de cetele de călăreți moldoveni ce cunoșteau terenul și surprindea cetele mici și rătăcite. Campania sultanală a fost un eșec la nivel strategic și a secătuit finanțele imperiului pentru o vreme.
Domnitorul Ștefan a fost un strateg deosebit și sultanul a fost obligat să se retragă fără să ocupe Moldova. A fost un eșec care l-a obligat să dirijeze ordia spre alte meleaguri mai ușor de cucerit. Cele două campanii militare i-au asigurat titlul de Mare în istoriografia românească.
Bătălia de la Valea Albă a fost de amploare și a demonstrat că un popor puțin numeros și un conducător capabil pot ține piept unei armate de invazie a unui stat puternic. Din păcate, problema era că boierii erau un simbol al dezbinării și n-au fost în stare să înțeleagă ce misiune istorică au. Elitele reprezintă marea problemă în spațiul românesc.