Ziua de 2 iulie 1504 a însemnat trecerea în neființă a voievodului moldovean care si-a depășit epoca. A fost mare de unii istorici contemporani vor ceva slavă prin scrierea unor cărți prin care să se demonstreze că faptele voievodului au fost exagerate în scopuri naționaliste și comuniste în perioada lui Nicolae Ceaușescu, cel ce folosea istoria ca instrument politic și nu conta adevărul.
Ștefan cel Mare a avut o viziune de strateg și s-a văzut că a sesizat importanța cetăților cu ziduri groase și cu turnuri rotunde, capabile să reziste tunurilor de mare putere. Suceava a rezistat asediului otoman și nici tunurile poloneze ale regelui polonez Ioan Albert n-au reușit să le spargă pentru a face o breșă. Măsura preventivă a dat rezultate. A organizat o oștire capabilă să înfrunte armatele statelor vecine, cele care cunoșteau o perioadă de glorie militară. Profesorii universitari spun că nu prea contează istoria militară în această perioadă de democrație și se pune accent pe modă, mentalități, genealogii sau pe alimentație și astfel sunt minimalizate confruntările militare. Armata Moldovei a fost obligată să înfrunte în anul 1475 jumătate din armata de campanie a Imperiului otoman și s-a obținut victoria de la Vaslui. Chiar cronicarii otomani au fost obligați să recunoască dezastrul și n-au avut cum să ascundă totul în spatele unor formulări alese cu grijă. A urmat în 1476 campania sultanală organizată de temutul Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. Acum era implicată toată ordia turcească și finanțele nu permiteau organizarea mai multor expediții de amploare. Lumea creștină putea să stea liniștită, padișahul fiind obligat să se retragă după ce cetățile Neamț și Suceava au rezistat asediului. A fost un eșec strategic complet în ciuda victoriei tactice de la Valea Albă. Nu se obțineau succese militare dacă voievodul nu era priceput în tainele artei militare și hotărât în toate acțiunile. A fost un fin psiholog și a reușit să canalizeze energiile maselor prin formarea și înzestrarea oștenilor afirmați pe câmpurile de luptă.
Ștefan cel Mare a avut o activitate deosebită în ceea ce privește ideea de unitate politică prin consolidarea puterii domnești, chiar dacă a fost acuzat că era dur cu boierii pe care-i ucidea fără judecată. Este cunoscut că grupările boierești erau interesate de propriile pofte și fantezii, statul fiind o noțiune străină și imposibil de înțeles dacă nu aducea avere. Moldova lui Ștefan era respectată de către dușmani, dar cei bogați puteau submina chiar baza statului prin acțiunile organizate din cauza veșnicelor nemulțumiri. Voievodul a reușit să asigure o perioadă de 47 de ani de stabilitate, eră extinsă până la 1538 de rudele apropiate. Puterea domnească a fost consolidată prin sporirea prestigiului domnitorului. Așa se explică redactarea de cronici despre evenimentele militare și despre faptele contemporanilor. S-a trecut și la căutarea mormintelor înaintașilor și aceștia au fost reînhumați cu tot fastul cuvenit, pietrele tombale amintind cine au fost și ce-au făcut predecesorii la tron. Obiceiul religios al modestiei exagerate după moarte trebuia să dispară în fața unui model polonez, copiat după cele occidentale, ce se dovedise viabil în asigurarea faimei monarhului.
Religia a fost chemată să fie un stâlp al statului și trebuia să sublinieze că puterea domnului vine de la divinitate și orice trădare a voievodului era un păcat de moarte în fața lui Dumnezeu. Hiclenia nu era o glumă în concepția lui Ștefan cel Mare și era sângeros pedepsită. Biserica a fost generos înzestrată cu proprietăți, dar domnitorul a considerat că s-a făcut prea puțin pentru credință și a pornit o campanie de construire sistematică de biserici și mănăstiri, de transformare a Moldovei într-un adevărat Bizanț. Trebuia să devină un bastion al ortodoxiei și astfel să se asigure trăinicia statului într-o vreme în care religia era motorul comunităților. Putna, Voroneț și Neamț sunt amintite printre frumoasele și importantele ctitorii ștefaniene.
Au trecut 520 de ani de la decesul celui care a adus gloria Moldovei, dar la Iași s-a uitat de faptele celui care ar putea să fie un model pentru politicienii de la putere. Statuia voievodului a rămas tot singură și Palatul Culturii a fost închis. Nici Biserica Sfântul Nicolae-Domnesc, lăcaș de cult ce data din 1492, n-a avut porțile deschise. S-ar fi putut face ceva pentru domnitorul care a asigurat Moldovei faza de maximă putere militară, culturală și religioasă, o mare slujbă religioasă.
Autoritățile din România fac prea puțin pentru a scoate la lumină ceea ce a fost glorios în trecut și astfel se pierde prestigiul de țară în ochii străinilor și al cetățenilor. Poate peste 10 ani o să fie o organizare de amintit în paginile cărților de istorie, măcar în stil bisericesc.
Imaginile aparțin publicației Ziarul de Istorie. Orice folosire a acestora se face doar prin precizarea sursei.