Politicienii din România au făcut totul pentru a enerva masele prin deciziile luate, prin limbajul vulgar din timpul campaniilor electorale și prin modul în care au acumulat averi greu de descris și de către scriitorii cu imaginație bogată. Imediat s-a ajuns la concluzia că toți cei de la putere sunt niște hoți și s-a căutat un conducător iubitor de oameni, care să fie adevărat patriot. Masele au idei puține, greșite și ferme. A fost găsit repede Nicolae Ceaușescu, cel ce dădea locuri de muncă, locuințe și se opunea rușilor cu înverșunare și de aceea a fost ucis în decembrie 1989 la Târgoviște. Atunci era ordine în țară și nu se fura în halul acesta de astăzi. Nu erau nici atâtea dezastre câte prezintă televiziunile contemporane. Atunci a fost o Epocă de aur.
Oare chiar să fi fost conducătorii României socialiste cinstiți și dornici de egalitate cu cetățenii pe care-i păstoreau. Nicolae Ceaușescu era un comunist în stil stalinist și ar fi trebuit să fie egal în drepturi cu oamenii de rând, dar trăia în două palate. Palatul de la Snagov a fost ridicat în aproape șapte ani pentru a asigura intimitate conducătorului și pentru a se lua decizii departe de ochii poporului. Palatul Primăverii avea numai 80 de camere și a fost ridicat doar pentru a se face economie la buget și astfel oamenii să aibă locuințe spațioase de tip garsonieră. Orice cetățean al României socialiste avea piscină în garsonieră sau în apartamentul de două camere.
Să presupunem că un șef de stat trebuie să se bucure de prestigiu în fața supușilor și în cea a oaspeților. Trebuie spus totuși că se bucura de un trai demn de un rege și nu de conducător comunist. Partea proastă este că elita partidului unic o ducea tot intr-un lux orbitor, dar se avea grijă ca totul să rămână îngropat în arhivele secrete, cele ce erau accesibile numai persoanelor de încredere. Imaginea regimului era mereu aurită în presă și Istoria era un simplu instrument laudativ. Adevărul este că au fost mari scandaluri de corupție, dar totul era mușamalizat după indicații superioare pe linie de partid și de stat.
Constantin Doncea a fost un stalinist convins și a lucrat pentru cumplitul NKVD, cel ce controla lagărele de exterminare din Uniunea Sovietică. A fost în conducerea țării până la decesul survenit în anul 1973. Atunci s-a aflat cu acte ce avere a reușit să strângă în pur stil capitalist și nici măcar ideologia egalitaristă în numele căreia ucisese nu-l mai interesa. Comunistul cel modest își ridicase o căsuță cu doar 15 camere și două niveluri la marginea pădurii Băneasa. Se știe că orice muncitor din epocă tot avea locuințe prețuite la 870.000 de lei și construite departe de forfota și poluarea marelui oraș industrial. Mai deținea în București un apartament cu patru camere și care era prețuit la 200.000 lei. Avea o casă renovată în comuna Cocu, dar era prețuită la numai 30.000 de lei. Construcțiile țărănești nu erau apreciate în comunism. Șocul mare vine când se află perioada în care au fost ridicate cele două construcții grandioase și scumpe: 1967 – 1973. Fruntașul comunist a investit o avere în domeniul imobiliar pentru a trăi bine în paradisul zis socialist. A fost o muncă de-a dreptul de patron interesat de imagine și de afaceri. Se pare că n-a fost sesizată amploarea acumulării de bunuri materiale și abia după moartea deputatului în Marea Adunare Națională s-a aflat că n-a crezut decât în scumpa proprietate privată.
Comunistul ilegalist și anticapitalist avea idea de afaceri și a investit într-o crescătorie de găini, o ciupercărie și în trandafiri. Cum pe piața exista deficit de produse, deputatul comunist avea încasări anuale de peste 210.000 lei. Salariul minim pe economie era în anul 1973 de o mie de lei, dar munca țăranului era și mai prost plătită. Statul comunist nu trebuia să genereze îmbogățirea locuitorilor pentru că altfel aceștia n-ar fi mai dorit să trăiască în stil comunist.
Este evident că liderul comunist Constantin Doncea a profitat de poziția pe care o avea în PCR pentru a acumula precum un hârciog avere imensă pentru un trai bun. Nu l-a interesat vreodată ideile marxiste și oricum n-a fost o persoană prea instruită și cu un caracter bun. Dimpotrivă. Partidul a căutat numai elemente fără scrupule și care să comită cele mai cumplite abuzuri cât timp erau pe linia oficială și în grațiile superiorilor. Cazul Vasile Luca este foarte cunoscut, cel ce domina finanțele țării ajungând să piară în temnița de la Aiud.
Oamenii de astăzi pot afirma cu ușurință că înainte a fost o clasă conducătoare care nu fura și era disciplinată din motive ideologice și din cauză că exista teama de furia lui Nicolae Ceaușescu. În realitate, a fost un jaf enorm din bugetul statului prin profitarea de funcțiile deține în partid și în stat, atitudine care a fost păstrată după 1989 de cei care au rămas în sistem după înlăturarea președintelui R.S.R. Zona Băneasa a devenit un paradis al afacerilor imobiliare și nici apartamentele de mari dimensiuni din inima Bucureștiului n-au fost disprețuite. Se poate spune chiar că stalinistul Constantin Doncea a fost un deschizător de drumuri încă din comunista eră, dar moartea i-a jucat o festă și l-a luat la numai 69 de ani. Nici n-a apucat să se bucure de vila din Băneasa cu 15 camere.
Publicarea documentelor de către colaboratorii istoricului Mihnea Berindei a dus la scoaterea la lumină a mizeriei caracterului celor de la putere, cei ce promovau traiul modest în spirit egalitarist în timp ce trăiau în cel mai orbitor lux după model capitalist. Din păcate, tomurile stufoase de documente au avut tiraje mici și n-au fost accesibile nici măcar tuturor cercetătorilor și profesorilor de Istorie din România. Mulțimile oricum nu citesc și rămân cu credințele fixe, respectând astfel tezele lansate încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea de către renumitul psiholog francez Gustave Le Bon. Adevărul este că în timpul marilor dictaturi se fac averile uriașe și apoi sunt dezvoltate după prăbușirea sistemului. Chiar dacă există riscul pierderii vieții, lupta pentru o avere enormă merită dusă.
Constantin Doncea a luptat toată viața împotriva proprietății private, dar a dus această cruciadă numai pentru a acumula mai multă bogăție personală prin jaf. Acesta a fost visul comuniștilor din întreaga lume și l-au pus în practică prin folosirea fără milă și îndurare a armamentului.
Sursă imagine: Fototeca online a comunismului românesc, 118/1944