Mulți oameni din fostul lagăr socialist repetă în mod inconstient că înainte era mai bine și atunci erau locuri de muncă. Uzinele mecanice înfloreau peste tot și apăreau specializări interesante, posturile de ingineri fiind deosebit de căutate. Statul avea grijă să ofere și locuințe, ceea ce era încântător pentru cei ce nu doreau să se streseze să ridice o o locuință personală mai departe de centrele industriale în care autoritățile comuniste aplicau principiile egalitariste.
Acest paradis terestru și utopic a luat sfârșit în anul 1991 prin dispariția Uniunii Sovietice și fabricile ce depindeau de stat au început să rămână fără clienți. Comenzile au început să fie din ce în ce mai mici sau au încetat complet. Porțile au început să se închidă și specialiștii renumiți de odinioară s-au simțit inutili. Le-au rămas doar amintirile despre epoca de slavă ideologică. Mulți au fost nostalgici după trecutul roșu și au criticat desființarea unei economii ce fusese ridicată după cele mai avansate principii științifice din secolul al XIX-lea. Problema era că uriașele combinate nu mai dădeau rezultate și chiar angajații lor nu aveau ce să cumpere în urma muncii lor.
Uzinele mecanice erau concepute să livreze armele necesare realizării revoluției mondiale și nu se făcea economie în comunism când era vorba de îndeplinirea ideilor utopice. Guri de foc deosebite erau asamblate în vederea realizării supremației pe câmpul de luptă și Iosif Stalin afirmase clar că artileria este noul Dumnezeu în războiul modern. Obținerea de guri de foc de calibre cât mai mari și cu proiectile puternice era ceea ce cerea Kremlinul și directorii de fabrici aveau obligația să modeleze oțelul după planurile celor aruncați de soartă la conducerea colosului ideologic.
Aruncătorul de mine a fost inventat în Primul Război Mondial și avea un efect devastator prin bombele cu un conținut ridicat de explozibil. Au fost căutate mereu soluții de modernizare și Uniunea Sovietică s-a prins în cursa absurdă a distrugerilor în vederea cucerirea întregii planete. Cele mai grele piese erau concepute pentru nimicirea liniilor defensive și specialiștii sovietici au realizat M240, un aruncător de calibrul 240 mm. Chiar dacă era supranumit tunul săracului, noua piesă ajungea la o masă de 4,15 tone. Costurile erau însă amplificate de bombe, fiecare având câte 130 kg. Industria era obligată să livreze și mijloace motorizate pentru punerea în mișcare a gigantului și s-au înmulțit tractoarele de artilerie ce duceau și echipajele și munițiile. Un ATS avea o masă de 13 tone și motor de tanc pentru a tracta tunurile sau aruncătoarele. Consumul de combustibil era deosebit de ridicat.
Arma era performantă, dar se manevra greu și necesita un echipaj compus din 11 oameni și automatizarea a fost văzută ca o unică soluție. Mortierul a fost combinat cu o mașină șenilată și a rezultat modelul 2S4 Tiulpan. Tehnica revoluționa sistemul de armă, chiar dacă ajungea astfel la o masă de 30 de tone. Se putea deplasa cu o viteză de 62 km pe oră pe șosele și avea nevoie numai de cinci oameni în calitate de servanți. Încărcarea automată a dus la scăderea efortului oamenilor pentru a realiza aceeași cadență de o lovitură pe minut. Rezerva de muniție era de 40 de bombe. O singură mașină era mai puțin vulnerabile la focul inamic decât două transportoare și o piesă de tun, blindajul asigurând salvarea echipajului de o ploaie de schije.
Au fost asamblate 588 de mașini în vederea înfrângerii imperialiștilor, dar evenimentele au evoluat astfel încât puterea lor ucigătoare n-a fost utilizată la adevăratul potențial proiectat.
Păreau mașini condamnate să fie fier vechi, dar Războiul din Ucraina a scos Laleaua din depozite pentru că este perfectă în luptele de tranșee, mai ales că există și muniție cu rază extinsă de acțiune. Rusia le avea moștenire din epoca sovietică și le-a pus în acțiune spre a distruge fortificațiile de campanie ucrainene și să obțină o supremație artileristică copleșitoare.
Acestea au fost florile realizate în uzinele sovietice după care se mai plânge încă. Industria militară rusă a primit noi comenzi și sute de mii de oameni sunt trimiși să producă armament. Vremurile de lagăr s-au întors. Este evident de ce popoarele din Rusia nu pot trăi bine și fericite.
Sursă imagine:Wikimedia Commons
