Chiar și cei mai grăbiți oameni ai vremurilor moderne, având rareori timpul și disponibilitatea analizei, au găsit totuși răgaz să se oprească o clipă asupra înțelegerii operei eminesciene. De la eminescologul timid până la autosuficientul exeget, nu a fost minte omenească să nu se simtă copleșită de vastitatea operei poetului național. Căci, apelând chiar la versurile scriitorului, (e drept, dedicate analizei cosmogonice din Scrisoarea I), "n-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă" 1.
Astfel, micile "măști râzânde puse bine pe-un caracter inimic" 2 s-au mulțumit în general să-l închidă în clișee rigide, ca o consecință a lecturii lapidare a unui număr mic de poezii ori ca urmare a parcurgerii superficiale a unei biografii eronate și tendențioase, motive ce aveau să-i aducă poetului nemeritate etichetări.
Ca profesori, obișnuim să atragem atenția asupra unor neadevăruri izvorâte din dorința meschină de a crea tipare senzaționale, uneori chiar cu concursul unor distinși cercetători, în jurul vieții sentimentale și a creației lirice. Eminescu însuși, caracter intuitiv și vizionar, anticipa în Scrisoarea I :
Ei vor aplauda desigur biografia subțire
Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vreun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt și dânșii... Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Și prostatecele nări
Și le umflă orișicine în savante adunări
Când de tine se vorbește. S-a-nțeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înțelege...
Dar afară de acestea, vor căta vieții tale
Să-i găsească pete multe, răutăți și mici scandale -
Astea toate te apropie de dânșii... Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele și vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.
Dar poezia este mult mai mult decât un simplu ecou al unor evenimente biografice (trista dispariție a iubitei de la Ipotești, inconstanța în dragoste a Veronicăi Micle, capriciile Cleopatrei Lecca Poenaru - muza "plopilor fără soț") ce au ajuns, în mod vădit exagerat, să fie considerate explicații ale poemelor erotice.
Elevii de astăzi au avantajul dorinței de a descoperi, de a cunoaște, iar misiunea de a le oferi instrumentele necesare și de a ridica perdelele de ceață din calea interpretării literare este nobilă și anevoiasă deopotrivă. Ca orice bătălie, câștigată treptat și nu din prima, profesori și elevi conlucrăm în a înțelege, astăzi, la 173 de ani de la nașterea poetului, unde și mai ales dacă "vom găsi cuvântul ce exprimă adevărul". Desigur, important este și drumul ce ne conduce spre interpretare și în mod special bucuria de a le fi alături discipolilor noștri pe toată durata acestei minunate și inițiatice călătorii didactice.
Ca orice voiaj respectabil, orice incursiune în opera scriitorului va conține câteva necesare popasuri. Astfel, tema iubirii și a naturii va dezvălui, gradat, trei vârste distincte: dorința de iubire sau idealismul erotic (De-aș avea, Amorul unei marmure, Sara pe deal, Mira (proiect dramatic)), utopia iubirii împlinite (Dorința, Lacul, Crăiasa din povești, Atât de fragedă, Povestea magului călător în stele, prozele Sărmanul Dionis, Cezara), iubirea stinsă sau scăderea suflului vital (La Steaua, De câte ori, iubito..., Pe lângă ploii fără soț, Ce e amorul). Va urma apoi să contemplăm marile geneze si prăbuşiri cosmice, (Rugăciunea unui dac, Scrisoarea I), mărirea şi căderea marilor imperii (Memento mori), timpul istoric ori etern (Muşatin şi codrul, Bogdan Dragoş, Scrisoarea III), concepţia despre poezie şi rolul poetului (Epigonii, Scrisoarea II, Glossă, Eu nu cred nici în Iehova, Criticilor mei), viziunea filosofică (Odă în metru antic, Glossă, Luceafărul), mitologia şi folclorul (Strigoii, Povestea Dochiei şi a ursitoarelor, Ce te legeni, Revedere, Călin (file din poveste)), satira la adresa societăţii contemporane (cele cinci Scrisori, Ai noştri tineri…).
Din dorința de a oferi cititorilor noștri mostre ale interpretărilor contemporanilor lui Eminescu, vom mai sufla colbul de pe vechile cronici, făcând să prindă contur o neprețuită amintire consemnată în 1890 de I.L. Caragiale, despre cel ce declara cu strășnicie - Eu rămân ce-am fost: romantic.
De felul lui mândru, el fugea de onoruri, știindu-le câte concensiuni costă. Melancolic și pasionat, deși-n același timp iubitor de veselie și de petreceri ușoare, ura din convingere așa-numitele conveniențe și poleiala lumii. Niciodată nu primea bucuros laude, nici chiar de la puținii prieteni, foarte puțini, pe cari-i avea și-n judecata și sinceritatea cărora credea - darmite pe ale acelei mulțimi de seci fără talent, fără judecată, nici sinceritate, cari se tot vâră în biata noastră literatură ca microbii răufăcători în trupul omului sănătos și cari nu se sfiiesc a se fuduli a tout propos cu un prieteșug ce nu le-a fost nicicând acordat! Laudele acelora îi inspirau de-a dreptul dezgust.
Dar dacă nu dorea onoruri, dacă fugea de zgomot și de laude, asta nu era decât din pricina deșertăciunii lor, iar nu din vreo falsă modestie ce l-ar fi făcut să n-aibă deplină și manifestă încredere, față cu toată lumea, în talentul lui. Avea talent și o știa mai bine decât oricine: nici o critică nu-l putea face să se-ndoiască de sine, iar aplauzele nu i-ar fi putut spune decât mai puțin de ce credea el însuși. De aceea opera ce ne-a lăsat-o nu denotă nici un moment de ezitare.
Sărmane omule! dac-ai învia, ai vedea că de ce te temi nici moartea nu te poate scăpa!
Omul acesta a trăit, mai des mâhnit, mai rar vesel, într-un cerc foarte restrâns de prieteni. Dar era și un om ciudat! El își făcea o plăcere din necaz și din durere o voluptate. Dacă n-avea vreo supărare, și-o căuta; daca nu venea să-l întâmpine durerea din afară, el știa să și-o scormonească singur din rărunchi. Cu un astfel de caracter mai era și de tot sărac. Îmi vine destul de greu să contrazic niște autorități în materie literară, știind bine cât le iritează contrazicerea și cât de primejdioasă e iritația lor pentru soarta și reputația unor simpli muritori ca noi; dar trebuie să spun odată că poetul de care e vorba a trăit material rău; sărăcia lui nu este o legendă; a fost o nenorocită realitate, și ea îl afecta foarte. Ce Dumnezeu! doar n-a trăit omul acesta acum câteva veacuri, ca să ne permitem cu atâta ușurință a bâsni despre trista lui viață! ... A trăit până mai ieri, aci, cu noi, cu mine, zi cu zi, ani întregi ... Pe cine vrem noi să amăgim?
Talentul lui de poet nu-i producea nimica: două, trei funcțiuni care le-a avut - bibliotecar, apoi revizor școlar - destul de slab plătite, a trebuit să le părăsească silit și într-un târziu să găsească mijloc de trai în presa militantă. Cum stoarce puterile unui om de talent acest fel de muncă, unde este silit să-și avorteze zilnic prin provocare voită gândurile și concepțiile, și cât de rău e prețuită la noi, se știe; au de neîncredere în sine. Câtă încredere avea în puterea talentului său ne-o spune singur(...) Ieri d-abia îl cunoșteau și-l apreciau câțiva prieteni de aproape, și astăzi e un nume la modă, universal cunoscut; ieri d-abia avea ce mânca, "în lipsă aproape absolută de subsistență, amenințat de cea mai mare mizerie", și astăzi se mănâncă mulți bani - direct, cu opera lui, indirect, sub pretextul numelui lui; ieri d-abia haine și hrană, astăzi statuie și monumente de bronz, de marmură, de ... hârtie velină - mai știu eu de ce?
Atât de desăvârșită necunoaștere și părăsire în viață, ș-apoi, într-o clipă, atâta zgomot, atâta solicitudine și închinăciune după moarte!
Apoi nu-i aceasta o crudă ironie? 3
De fiecare din noi depinde să nu trântim o ușă cu zgomot surd și greu peste opera poetului, pentru a o deschide doar așa, la ceas aniversar. Timpul îi va conserva valoarea, iar noi, citindu-l pe Eminescu, îl vom trece dincolo de orice prag al uitării.
Referințe
1 Mihai Eminescu, Poesii (ediție princeps), Editura Bestseller, București, 2022
2 Ibidem
3 Victor Crăciun-Eminescu-un veac de nemurire, volumul I, Editura Minerva, București 1990, pp. 352-354
Sursă imagine: Ziarul Metropolis