Întrebarea de astăzi este: Cum ştim că un om este genial?
De cele mai multe ori ne vine cam greu să dăm un răspuns la această întrebare, dar, chiar şi atunci când ne găsim cuvintele, oferim un răspuns destul de vag. Nu ne gândim că în simplitate, în admirația sinceră pentru natură, în nopți nedormite, în iubirea nemăsurată pentru o persoană, în prietenie, în dezamăgire, în zile şi nopți petrecute neieşind din casă şi lucrând, se poate crea şi înălța geniul. Rezumăm totul la "are talent".
Pe data de 15 ianuarie 1850, o dată încă destul de discutabilă, ne aducem aminte că un astfel de om a fost născut în Botoşani. Omul, Mihail Eminovici, a fost al şaptelea copil al unei familii cu unsprezece, ce îi avea ca părinți pe Gheorghe şi Raluca Eminovici. Putem observa un lucru cu adevărat interesant şi fascinant încă din aceste rânduri, cifra şapte, semnificație ce avea să fie înțeleasă ceva mai târziu.
Acest om, care încă de mic copil, petrecându-şi copilăria în Ipoteşti, s-a împrietenit cu natura care avea să îl influențeze pe parcursul întregii vieți, şi-a pus semnătura pe lucrări pe care le făcea din pură pasiune, transformându-le în operă de artă.
Pe lângă marele poet, prozator şi jurnalist român, Mihail Eminovici a fost băiețelul care, la început, scria poezii pe ascuns, pentru a nu-şi dezamăgi tatăl căruia nu-i plăceau poeții. Făcea desene stilizate, se plimba mult, era un copil glumeț care îşi tachina tatăl cu şerpi vii, spunând că erau păsări. A fost un elev cu rezultate bune, a cărui admirație a fost câştigată de către profesorul său de română, Aron Pumnul, pentru care a scris o pozie la moartea acestuia, apărută în broşura şcolii, în anul 1866. Anul 1866 a fost anul primelor manifestări literale ale marelui artist. Pe 25 februarie debutează cu poezia "De-aş avea", publicată în revista "Familia" a lui Iosif Vulcan, cel care i-a schbat numele tânărului geniu în bine-cunoscutul Mihai Eminescu.
Anii studenției sale, între 1869 şi 1874, la Facultatea de Filosofie şi Drept din Viena, i-au adus prietenia cu Ioan Slavici şi întâlnirea cu Veronica Micle de care s-a îndrăgostit, influențându-i enorm poeziile şi scrisorile. Deşi aceasta era căsătorită contrar voinței sale, cu un bărbat cu 30 de ani mai mare, Mihai Eminescu şi Veronica Micle au început o relație în capitala austro-ungară, o relație cu multe momente dureroase, cu despărțiri, cu împăcări, gelozii. Totuşi, această femeie a fost muza pentru multe opere poetice.
Între 1874 şi 1877, fiind director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor şi redactor la ziarul "Curierul" de Iaşi, l-a cunoscut pe Ion Creangă cu care a creat o prietenie cu adevărat frumoasă.
În 1877 s-a mutat la Bucureşti unde până în 1883 a fost redactor la ziaril "Timpul". În această perioadă a scris marile sale poeme "Luceafărul" şi "Scrisorile". Însă, în ciuda activității sale extraordinare, sănătatea sa începe să se degradeze, iar Eminescu este internat în Casa de sănătate a medicului Alexandru Şuțu. Acesta este locul unde, după ce a spus că ultima sa dorință este un pahar cu lapte şi empatie, şi după ultimele cuvinte "Sunt năruit", geniul s-a stins din viață la data de 15 iunie 1850, la doar 39 de ani. Cauzele decesului său sunt încă o discuție controversată, dar tratamentul greşit cu mercur pe care îl primea este, cu siguranță, una dintre ele.
Deci, am aflat răspunsul la întrebarea: Cum ştim că un om este genial? Cu siguranță, Mihai Eminescu s-a născut cu un dar, cu un talent, dar dacă nu ar fi stat în natură, dacă nu îl cunoştea pe profesorul de română, dacă nu studia în Viena şi nu se întâlnea cu Ioan Slavici, dacă nu se îndrăgostea, dacă nu suferea, dacă nu avea prietenia cu Ion Creangă...poate lucrurile nu erau la fel. Poate ar fi trăit mai mult, dar nu mai impacta lumea la fel de mult. Doar 39 de ani, dar plini de muncă, zile când lucra fără să iasă din casă, nopți petrecute în natură, cafea peste măsură, oboseală, implicare şi pasiune au păstart şi explodat talentul cu care acest om s-a născut. Mihai Eminescu a scris până în ultima clipă, în halatul său, pe care îl purta când a murit, i-a fost găsit un carnețel cu poezii.
Noi ce facem cu talentul nostru?
Sursă imagine:Zalău24