Poporul român contemporan este scârbit de modul în care gândesc și acționează politicienii aflați la cârma statului și nici nu mai este interesat de coloratura afișată. Toți sunt catalogați drept hoți ce vor răul țării și propria prosperitate prin furt legal sau ilegal. Nici ploaia de nenorociri de la televizor nu mai este pe placul maselor deoarece arată o decădere a patriei. Oamenii au început să caute o epocă fericită în care să scape de prezentul cenușiu și, cum memoria socială este scurtă, a fost redescoperită perioada guvernării lui Nicolae Ceaușescu, cea în care s-a construit mult și locuitorii aveau locuri de muncă. Atunci nu erau nici atâtea accidente și nenorociri pentru că era ordine în țară. Dacă se ascultă omul simplu de pe stradă, se ajunge repede la concluzia că înainte era mai bine, un fel de paradis terestru făcut de politicienii partidului unic. Oare să fie adevărată credința populară sau se respectă și acum legile psihologiei mulțimilor?
Un amestec incendiar
Se construia mult în România socialistă și angajații erau obligați să respecte termenele stabilite de partid și să se facă multă economie. Era o situație care trebuia sa genereze dezastre. Era o zi din septembrie 1974. Podu Broșteni era un sat liniștit în apropiere de orașul Costești, localitate ce se dezvolta exploziv în urma indicațiilor ideologice. Trebuia să devină rapid un centru agro-industrial care să valorifice potențialul economic din sudul județului Argeș. Un camion aducea muncitori de la Pitești, dar șoferul a ratat o curbă și mașina s-a răsturnat. Au fost scene de groază în urma cărora au rezultat 31 de morți și 20 de răniți.
Se poate spune că a fost un accident rutier din cauza vitezei și cam atât. Era însă un aspect ce indica vina uriașă a autorităților comuniste. Au fost înghesuite prea multe persoane intr-un camion ce nu era potrivit pentru transport de muncitori.
Liderii comuniști au rezolvat problema în stil propriu: au interzis publicarea de date în presă. Imaginea regimului a rămas perfect aurită.
Catastrofă în nordul Moldovei
Ideologia comunistă combatea ideea de profit, dar liderii de partid veneau mereu cu teza rentabilității în orice activitate și atunci personalul de execuție trebuia să se descurce cu materiale din zonă . Transportul era un domeniu perfect pentru creșterea eficienței economice și se proceda la reducerea numărului de autobuze și astfel sporea numărul de clienți pe fiecare cursă. Se mai putea utiliza mașinile și până la cedarea completă a pieselor din structură.
Astfel de măsuri erau interesante poate pentru economie, dar anunțau un mare dezastru într-o țară în care umblau adevărate bombe pe roți și oamenii mergeau atârnați pe scări. Nenorocirea s-a produs în județul Botoșani. Era ziua de 29 iunie 1980 și autobuzul a fost umplut cu 83 de persoane în loc de 40. Era ceva absolut normal în epocă și nu se poate da vina pe șofer. Totul a fost normal până când s-a ajuns în localitatea Huțani din județul Botoșani. Un cauciuc uzat a explodat fix pe un pod și autobuzul a căzut în apă. A fost o capcană a morții din care n-au mai ieșit 48 de călători. Cei 35 care au reușit să iasă erau răniți. A fost cel mai ucigător accident rutier din istoria României, dar nu se știe ce mai ascund arhivele.
Evenimentul s-a produs într-o zonă periferică și a fost uitat.
Înghesuială și moarte pe apă
Dobrogea era izolată de polul de dezvoltare format din orașele Brăila și Galați, singurul mijloc de transport în zonă pentru navetiști fiind vaporul. Cum se făcea economie de carburant și de salarii pentru plata datoriei externe, cursele erau puține. Navele erau pline până la refuz cu oameni ce se întorceau la gospodăriile și familiile lor. Istoria se repeta zi de zi.
Era ziua de 10 septembrie 1989 când nava Mogoșoaia a plecat din Galați spre comuna Grindu. O ceață perfidă a dus la catastrofă. Vaporul de pasageri a fost lovit de un convoi greu bulgăresc și s-a scufundat cu 222 de persoane la bord.
Vina poate să fie dată pe ceață și pe echipajul străin, dar numărul victimelor este aspectul interesant în accident. Nava putea să ia 160 de pasageri, dar a fost umplută cu mult peste capacitate. Temuta Securitate a intervenit și a limitat scurgerea de informații despre nenorocire. Slava Epocii Ceaușescu nu trebuia să fie afectată de aceste pierderi.
Independența dispare
Trei dezastre parcă sunt prea puține pentru a sublinia teza lipsei de strălucire a aurului perioadei comuniste. Masele de cititori nu se lasă ușor convinse atunci când ideile puține și ferme le sunt combătute în mod științific.
Nicolae Ceaușescu a vrut să supradimensioneze economia și s-a trecut la construirea de petroliere ce puteau să aducă 150.000 de tone de țiței la o singură cursă. Puține state își permiteau astfel de giganți ai mărilor și șantierul naval din Constanța a primit drept misiune realizarea navelor dorite de președinte. A fost pusă chila pentru cinci unități dar se pare că lipsa de experiență și viciile de proiectare au dus la două catastrofe.
Nava Independența a fost lovită în 15 noiembrie 1979 de un vapor grecesc și un incendiu devastator s-a declanșat în zona Bosforului. Catastrofa a fost amplificată de moartea a 42 de marinari din echipajul de 45. Oamenii au încercat să salveze ce se mai putea, dar pârjolul a fost peste puterile lor.
Se zice că 13 vine cu ghinion și ziua de 13 octombrie 1982 parcă a vrut să confirme superstiția. Petrolierul Unirea era în largul coastei bulgărești când s-a produs o explozie și s-a dus repede în adâncuri. Din păcate, un membru al echipajului a pierit in catastrofă.
Rușinea cea mare
Economia României a fost înfloritoare și astfel se explică marea victorie a plății datoriei externe. Mulți români se bucură de acest succes al dictatorului de la București. Nu știu însă că mândra Românie socialistă a ajuns în stare de faliment și a fost obligată să plătească în mod silit prin renunțarea la bunuri de valoare și prestigiu. O bancă din Cehoslovacia în 1980 a luat în contul unui credit petrolierul neterminat Pacea. Erau în joc 10.000.000 de dolari. România avea mari probleme cu lichiditățile în valută forte, ceea ce înseamnă că afacerile unicului producător și comerciant, adică statul comunist, nu mergeau bine.
România socialistă a fost o Epocă de aur deoarece autoritățile de la București controlau mijloacele de informare în masă și legiuni de politruci transformau realitatea cenușie în aur precum spera alchimistul medieval.
Sursă imagine: Wikimedia Commons