Statul din Carpați a fost din ce în ce mai lăudat pe fondul conflictului din Ucraina și este definit drept un pilon de securitate și stabilitate pe flancul sudic al NATO la Marea Neagră. Au fost oferite tot felul de arme și cele mai interesante sunt avioanele F-16, net superioare MiG-urilor 21 Lancer din dotarea escadrilelor românești. Au sosit aparate din Portugalia, Olanda și Norvegia, totalul urmând să urce la 67 de unități. Au fost oferite motoare, piese de schimb și armament pentru tehnica de luptă de origine americană. Alianța a sprijinit astfel pe bani buni partenerul estic. Puterea de foc, electronica și manevrabilitatea îl descriu ca pe un adversar de temut în luptele aeriene sau în acțiunile de atac la sol. Se zice că F-16 a fost o afacere bună pentru statul român.
Se pare la o primă vedere că România a devenit o adevărată forță aeriană în regiune prin sosirea renumitului F-16. În realitate, se poate constata ușor că a ajuns un important cimitir de aeronave vechi, cele ce erau scoase din uz în urma apariției renumitul F-35.
Adevărul este crunt și crud. Aliații au conducători ce sunt pasionați să profite de orice situație pentru a obține arginți. Se comportă mai jalnic decât Adolf Hitler și-a lui ceată, cei care au fost definiți drept negativi și condamnați de justiție și istorici. Au oferit României 40 de avioane Me-109 G, în 1944, aparate ce erau coloana vertebrală a Luftwaffe și Erich Hartmann a devenit cel mai cunoscut pilot de vânătoare. Erau noi și un pericol real pentru bombardierele strategice americane de tip B-17 și B-24, adevărate fortărețe zburătoare prin numărul ridicat de mitraliere de calibrul 12,7 mm de la bord. Mai mult. Cum bombardierele grele britanice atacau noaptea, au fost cumpărate 24 de Me-110, o platformă de zbor cu o mare putere de foc. Au fost aduse astfel în șase luni din 1944 64 de avioane din două tipuri de bază din cadrul Wehrmachtului. Germania se afla sub asaltul neîncetat a trei mari puteri și a trimis tehnică nouă aliatului din Carpați. Primele exemplare de G-2 au apărut în mai 1942 și toate aeronavele expediate nu puteau avea mai mult de doi ani.
Aviația română din epocă a ajuns la performanța să dețină tehnică de luptă germană ce nu putea să fie mai veche de anul 1938 pentru primele livrări de Me-109E, cele ce deja erau bune de antrenament. Au fost expediate în total 69 de E-uri. Prietenii actuali au oferit cu generozitate avioane care au trecut de patru decenii de activitate. Se poate spune că au fost construite aceste F-16 din alte materiale și că au fost modernizate pentru a ține piept uzurii morale și fizice, dar nu se poate dota un aliat cu tehnica de acum peste patru decenii. Este o dovadă de dispreț față de cei care s-ar putea să fie primul scut în cazul unor conflicte.
Se pare că sunt mari probleme de caracter în lumea contemporană și se gândește prea puțin și eronat în ceea ce privește colaborarea în domeniul militar. Aliantă nu înseamnă încredere în bani și arme, ci o colaborare eficientă pe toate planurile.
Un aspect grav în domeniul achiziționării aparatelor F-16 este reprezentat de modul în care au fost acceptate aceste aparate de zbor de către partea română și cum au fost stabilite prețurile. Nu există pic de caracter și n-a existat interes pentru viața piloților, cei ce se bucură că au fost mai norocoși decât colegii ce toată viața au zburat pe tehnică sovietică perimată. Totuși, Israelul a cumpărat avioane F-16 și F-15 din serii noi și le-a modernizat. Ungaria a cumpărat în leasing avioane suedeze. Se ține și la prestigiul de stat și nu la comisioane. Este interesant de observat că autoritățile din timpul războiului mondial au reușit să obțină tehnică aeronautică mai bună și mai multă de la un dictator totalitar.
Sursă imagine: Wikipedia
