Conducerea de la București s-a trezit încercuită la nivel strategic în anul 1940 și Germania a rămas principalul partener economic. Cum ambele state aveau probleme financiare, soluția schimbului de produse a fost ideală.
Cererile venite din partea armatei și a economiei au dus la o creștere a cererii de fier și Ion Antonescu a fost obligat să ceară Berlinului livrarea de metal brut în schimbul petrolului, ceea ce s-a făcut în ciuda lipsurilor din propria industrie. Dacă în anul 1941 au sosit 20.000 t de bare de fier, anul următor au fost aduse 36.000 t, ceea ce nu pare să indice un dezastru al țării. Au urmat alte 32.000 t în 1943, ultimul an din care istoricul Andreas Hillgruber a publicat date statistice.
O altă categorie de mărfuri aduse a fost definită drept produse semifinite din fier și au fost importate numai în 1942 97.000 t. Industria României avea nevoie de metal rezistent pentru prelucrare superioară.
Statul român se schimba chiar în vreme de război prin astfel de importuri și se adăuga producția furnalelor locale, dar procesul a fost brutal întrerupt de sosirea bombardierelor americane și apoi de venirea trupelor sovietice, cele ce vedeau peste tot trofee de război și practicau jaful sistematic.
Sursă imagine: Library of Congress