Generalul Henri Mathias Berthelot a fost prezentat ca un erou în istoriografia românească deoarece a reușit să depună eforturi deosebite pentru refacerea trupelor române după campania nefericită din 1916. A fost în stare ca împreună cu Misiunea militară franceză să aducă armament, muniții și echipament de militarii arătau precum soldații Parisului. Mai mult. Instructorii au reușit să contribuie la instruirea trupelor și medicii la oprirea epidemiei de tifos exantematic, cel care a făcut ravagii în urma deplasărilor de populație. În plus, și aliatul rus a contribuit la înmulțirea păduchilor. Din păcate, a mai avut și un rol important și în întârzierea prin diferite mijloace administrative a livrărilor de tehnică militară. Parcă nici nu era colaborator cu România pe front.
Sosirea armamentului francez a schimbat imaginea războiului și a făcut posibilă obținerea victoriilor din timpul campaniilor din 1917. Tunurile de calibrul 75 mm trimiteau un număr sporit de proiectile în timp scurt și cele De Bange de calibrul 120 mm și-au trăit din plin zilele de glorie însângerată. Mai puțin interesante au fost piesele britanice de un sistem diferit de cele cu care erau obișnuiți militarii români. Deosebit de prețioase au fost cele 19 guri de foc franceze și rusești de calibrele 155 și 152,4 mm, capabile să efectueze tir de contrabaterie.
Artileria franceză a fost apreciată și lăudată, toate cărțile și articolele despre Marele Război amintind despre ajutorul primit. A venit un alt conflict planetar și a fost primit sprijin din partea Germaniei. Acesta este descris mereu drept insuficient, cu arme uzate moral și fizic sau prea scumpe. Berlinul este acuzat de orice era rău și un regim de tip nazist nu putea iniția vreo acțiune pozitivă. Așa s-a scris īn perioada comunistă și a rămas ca un adevărat științific în paginile articolelor și ale cărților științifice sau de popularizare a Istoriei.
Istoria trebuie să fie scrisă în spiritul adevărului și nu corectă din punct de vedere politic. Conducerea de la Berlin a aprobat trimiterea în primele nouă luni din cursul anului 1943 a 48 de tunuri de calibrul 150 mm. Erau guri de foc performante, cele mai puternice din dotarea regimentelor de artilerie și erau necesare pentru refacerea capacității de foc după dezastrul ambelor armate la Stalingrad. Firma Škoda era un adevărat rezervor de armament pentru România încă din perioada interbelică și livrările au continuat cu acordul Berlinului. Proiectilele cu masa de 42 de kilograme erau temute de militarii sovietici și bombardamentele împotriva unor obiective observate puteau fi catastrofale pentru inamicul ideologic.
Germania avea în 1943 propriile probleme în domeniul militar și nu erau mici deloc. Cantitățile de materii prime se reduceau și metalele pentru oțeluri de calitate începeau să dispară. Trupele Wehrmachtului cereau cantități sporite de guri de foc cu performanțe superioare. Partea proastă pentru fabrici era că apărarea antiaeriană nu rezista în fața bombardierelor inamice și multe capacități industriale erau afectate de bombele se mare putere. Totuși, Germania a făcut un efort și a trimis 48 de piese de artilerie sau de 2,52 ori mai multe decât aliații din Antanta.
Istoricii români nu pot scrie adevărul rezultat în urma unei simple comparații din cauză că regimul politic a fost unul odios. Ciudat este că sunt scrise cărți în care sunt descrise pe larg livrările efectuate de Uniunea Sovietică și China, state mai totalitare decât Germania.
Trebuie spus adevărul când vine vorba de tunurile zise grele din Al Doilea Război Mondial. Germania a trimis armament pentru dotarea regimentelor de artilerie. Dacă a fost de 2,52 ori mai mult, de ce nu se poate scrie că a fost ajutor militar consistent? Nu era vorba de lăudarea unui regim politic, ci de scrierea adevărului. În plus, autorii civili și militari au denigrat cum au vrut și cum au putut expedierile de armament de pe teritoriul controlat de germani. Au scris mereu plini de mânie intelectuală.
Sursă imagine: Romania Military