Scriitorul Gilles Perrault, controversat prin simpatiile pentru extrema stângă și prin militantismul politic și social, s-a stins din viață la 92 de ani în ziua de 3 august 2023 și nici măcar n-a bănuit cât de mult a făcut pentru aflarea adevărului istoric pentru poporul român, dar istoricii prea savanți vor să audă numai propriile teorii.
Autorul francez a publicat o carte intitulată ZIUA CEA MARE 6 iunie 1944 în care descrie într-un stil asemănător celui folosit de Cornelius Ryan debarcarea Aliaților în Normandia. Nimic deosebit la prima vedere! Se începe cu o prezentare a Zidului Atlanticului și se face o concentrare pe zona plajei Omaha, sector care va ajunge renumit din cauza numărului mare de victime produs de armamentul german în rândurile trupelor debarcate și aflate în teren deschis, caz de manual și de poligon pentru mitraliorii germani ce dispuneau de temuta MG-42. Tunurile au făcut cele mai multe victime în precedenta conflagrație mondială și era absolut firesc să fie concentrate guri de foc de toate calibrele pentru a face cu adevărat o Festung Europa în fața forțelor navale inamice ce dispuneau de cuirasate cu tunuri de calibru mare. Au fost folosite 92 de modele de piese de artilerie și în depozite erau 252 de tipuri de muniții, 47 dintre acestea nefiind produse în 1944. Cantitățile de proiectile erau absolut insuficiente pentru o bătălie de durată și se făceau trageri doar teoretice. Prima linie de apărare era deosebit de vulnerabilă la un asalt al unui inamic numeros și hotărât.
Istoricii români au scris și insistă pe această teorie iubită că regimul nazist a fost unul absolut negativ și nu se putea să aibă un comportament corect în ceea ce privește livrările de tehnică de luptă către aliatul de la București. Hitler a fost un personaj negativ în istorie și avea grijă ca nu cumva să strice echilibrul de forțe cu Ungaria. Așa se explică de ce armele soseau cu picătura spre diviziile românești, cele care au fost obligate să folosească multe guri de foc de captură de la sovietici.
Scriitorul francez n-a știut în anul 1974 că vor exista cercetători români plini de fantezii intelectuale ce vor face totul pentru a acuza partea germană de lipsurile din dotare. Se constată însă că Wehrmacht-ul era într-o situație îngrozitoare și era obligat să lupte pe multe fronturi vaste și la mari distanțe de bazele industriale. Armata germană a fost lăudată pentru dotare în raport cu ceea ce opuneau inamicii și tehnicile aeriană și blindată au devenit legendare. Puțini sunt cei ce vot să creadă că diviziile Reich-ului supraviețuiau cu ceea ce culegeau de pe câmpurile de luptă sau din depozitele inamicilor.
Conducerea de la Berlin a făcut totuși un efort să dea din capturi aliaților și a renunțat la o parte din propriul armament pentru întărirea diviziilor aliate, slab dotate pentru războiul modern. Chiar infanteria germană a trebuit să renunțe treptat la tunurile antitanc de calibrul 37 mm și chiar la cele de calibrul 50 mm pentru a putea să reziste la atacurile masive cu tancuri grele. Se adăugau și pierderile de echipament greu, reparațiile durând prea mult din cauza lipsei de piese de schimb.
Germania și-a îndeplinit obligațiile către aliatul român în limitele în care fabricile reușeau să asigure dotarea cu armament și muniții a diviziilor de elită ce reușeau să provoace inamicilor pierderi grele în timpul ofensivelor sau în apărare. Consumurile de tancuri, avioane, tunuri și muniții erau ridicate și aprovizionarea trebuia să fie neîntreruptă. Diviziile din sectoarele considerate secundare sau aflate la adăpostul unor obstacole naturale deosebite erau cele mai vitregite și așa s-a întâmplat cu forțele ce păzeau Zidul Atlanticului. Existau centre de rezistență, dar mozaicul de arme vechi, muniții și militari neexperimentați, prea tineri sau prea în vârstă nu putea să permită rezistența îndelungată.
Gilles Perrault a reușit printr-o scurtă descriere să rezolve două probleme istoriografice pe care savanții din România și din întreaga lume le discută cu înverșunare la cinci decenii de la apariția cărții ZIUA CEA MARE. Trebuie să lanseze ceva senzațional pentru a ajunge renumit în mediul academic sau în media și adevărul istoric nici nu mai contează.
Întreaga istorie este de rescris în numele adevărului științific, cel ce nu prea este pe gustul editorilor de cărți și nici al patronilor din media.
Sursă imagine: News in France
